O recomandare, adică. Şi mai rar un film ce poartă aşa clar semnătura realizatorului său. Care spunea undeva, cu umorul tipic "în Franţa sînt un auteur, în Anglia sînt regizor, în Germania - unul care face horror-uri, iar în SUA - un rateu". Drept care mă declar, pour une fois, de partea franceză. Venit la Hollywood (via USC) chitit să facă western-uri, îndrăgostit de Hawks (s-ar putea argumenta că re-face la nesfîrşit, în varii setting-uri & deghizări, Rio Bravo), exilat în strîmtul canon al seriei B după uriaşul succes Halloween, şarmantul domn a reuşit într-o carieră depăşind deja 3 decenii să schimbe totul în interiorul micuţului gen. Cu creaţii la fel de personale, coerente şi interesante ca ale maeştrilor oficiali (Scorsese, Altman ş.cl.), chiar dacă mascate de poveşti sanglante şi, adesea, finanţări minimal/inexistente.
Nici un film al lui n-a avut o presă aşa proastă ca acesta. În lumea în care hituri sînt alde Buffy ori Dracula şi pămpălăii aristocratico-romantico-efeminaţi din romanele lui Anne Rice, nici nu e de mirare. Căci Maestrul Ororii a ales să prezinte un alt fel de morţi vii: nu damnaţi frumoşi rătăcind prin saloanele lumii bune, deplîngîndu-şi nemurirea, ci adevăraţi monştri cruzi şi nemiloşi, ce nu ezită să sfîrtece muritorii care le ies în cale. Plasat pe fundalul magnificului deşert mexican care te duce cu gîndul la maestrul Peckinpah şi, mai ales, la al său The Wild Bunch. De fapt, Vampires e un soi de Wild Bunch în care se întîmplă ca mercenarii virili înarmaţi cu arbalete şi deloc eroici (!) să fie angajaţi (de Biserica Catolică, responsabilă de crearea primului vampir, în urma unui exorcism ratat - ce vreţi mai subversiv de-atît?!) să extermine sugători de sînge. Respectînd toate canoanele western-ului clasic (pînă la încadraturile alese pentru confruntări), de unde şi acuzaţiile tîmpite de misoginism de care un Hawks nu s-a lovit niciodată. Făcut cu acea poftă nebună şi umor dement, jucăuş-macabru-muşcător (!) de conaisseur pe care nu le-am mai regăsit de la Evil Dead încoace: decapitări, zdrobiri, răstigniri, spintecări, eviscerări, incendieri, cum ar veni tot ce îi trebuie unui film de groază ca la carte. Iar tough motherfucker-ul James Woods e mega-cool pe post de Jack Crow, liderul impenetrabil (precum pistolarii de odinioară), înveşmîntat în piele neagră, ochelari întunecaţi şi păstrînd mereu o ţigară în colţul gurii prin care lasă să-i scape replici caustice în timp ce mai ţinteşte un monstru sau brutalizează un preot. Şi JC's Vampires e asemenea eroului său: o poveste jubilator de incorect-politică, melancolică, tradiţional/violentă despre camaraderia masculină. Cu sînge ţîşnind în valuri prin toate orificiile imaginabile; dar înzestrată cu accente ironice care arată cît de conştient e Carpenter de substratul homoerotic al unei asemenea istorii - vezi dialogurile delirante cu sidekick-ul Montoya, cel mai grăsuţ & simpatic frate Baldwin, Daniel. Cît despre cei care nu au văzut poezia şi tristeţea finalului crepuscular în care prietenia s-a dus (printre colţi), chiar nu merită vreo atenţie. Maître, chapeau!