Contemporani cu Veneţia

Muzică şi artă plastică românească contemporană la Veneţia, noiembrie 2003 – eveniment sau rutină? Nu ne puteam pronunţa înainte de a degusta la faţa locului o "felie" din oferta culturală a institutului gazdă. Stând de vorbă cu directorul acestuia, istoricul Ioan Aurel Pop, aflam: "Institutul român de cultură şi cercetare umanistică din Veneţia, cu un nume atît de baroc, are şi o activitate pe măsură, dobândindu-şi o personalitate distinctă în peisajul instituţiilor de cultură din acest oraş al artelor. De peste 10 ani, institutul se străduieşte să desfăşoare o seamă de activităţi care să fie deopotrivă o reflectare a culturii româneşti şi să fie pe gustul exigenţelor acestui oraş extrem de... cultural. Manifestările se desfăşoară pe o paletă variată, de la simpozioane ştiinţifice de cel mai înalt nivel, până la vernisaje de expoziţii care reflectă arta contemporană românească, seri muzicale, prezentări de carte... Toate acestea oferă publicului veneţian o imagine a ceea ce înseamnă cultura, arta şi ştiinţa contemporană în România."




Acest prim contact (pentru mine) cu atmosfera unui centru cultural român din străinătate a fost surprinzător de consistent, în numai trei zile putând admira pe simezele institutului două expoziţii diferite: cea dintâi în memoria lui Ionuţ Cătălin Florea, plastician care, deşi a trăit foarte puţin, a lăsat posterităţii circa 600 de lucrări de grafică şi pictură, iar cea de a doua grupată sub genericul Apocalipsa după Marcel Chirnoagă şi girată de profesorii Rosy şi Livio Zanolini (care se ocupă, de altfel, de expunerea în diferite oraşe din Italia a acestor remarcabile lucrări de grafică lucrări semnate de reputatul nostru plastician).

"Este o încărcătură în acest oraş, care redă un anumit sentiment pe care nu-l obţii în orice colţ al lumii, un anumit tip de energie, colorată de parfumul aparte al acestui loc, pe care sunt convinsă că-l vom purta mai departe şi îl vom lua înapoi cu noi în ţară, îmbogăţindu-ne experienţele şi activităţile artistice, pe care noi chiar le dorim foarte variate", declara compozitoarea Irinel Anghel, după concertul susţinut în formula duo Pro Contemporania, alături de Andrei Kivu, la Institutul român de cultură şi cercetare umanistică de la Veneţia, apariţie inclusă într-un mai amplu turneu european, ce a mai cuprins concerte la Berna, Roma, Viena (la prestigiosul festival Wien Modern) şi Budapesta (ultimele două în formulă de cvartet, cu Ion Bogdan Ştefănscu şi Ladislau Csendes), desfăşurate în perioada 14-28 noiembrie.



La o primă vedere (sau ascultare) pare greu de spus ce legătură poate exista între un oraş excelând prin tradiţie, prin încărcătura trecutului, prin artele vizuale şi muzica strict contemporană pe care am ascultat-o în recitalul din cauză. Concertul Pro Contemporania a generat aplauzele calde ale unui public local prin excelenţă tradiţionalist, dar dispus să recepteze şi altceva, mai puţin convenţional, în condiţiile în care mesajul artistic este sincer şi purtător de valoare.

Acesta a fost şi cazul serii Pro Contemporania, care a cuprins în exclusivitate lucrări recente de muzică românească, aparţinând compozitorilor Irinel Anghel, Mihaela Stănculescu-Vosganian, Adrian Iorgulescu, Sorin Lerescu, Andrei Kivu şi Dinu Ghezzo. Aşa cum această formaţie ne-a obişnuit, diversitatea timbrală şi căutarea ineditului sonor au reprezentat firul roşu al serii, sursele sonore pe care le-am putut auzi nefiind numai două, aşa cum am fi tentaţi să credem – respectiv pianul şi violoncelul – ci mult mai multe, dintre care amintim acordeonul, bolurile tibetane, piri, hun, diverse alte instrumente de percuţie, banda, live electronics şi chiar vocea.

Din muzica ascultată ne vom opri asupra a două momente. Primul este piesa Visions de Irinel Anghel (primă audiţie absolută) care reuşeşte să genereze în doar câteva minute acea atmosferă onirică proprie creaţiei recente a compozitoarei, prin nuanţări infinitezimale şi succesiuni fulgurante de sonorităţi. Într-o altă zonă se plasează lucrarea Eyes of Cassandra de Dinu Ghezzo (compozitor român stabilit la New York), care pune la încercare imaginaţia performerilor tocmai în ideea de a capta atenţia publicului, în sensul că având o schemă şi un mod ales, sugerat de compozitor, interpreţii sunt totuşi cei care îşi compun traseul.