N-am ascultat în viaţa mea un (întreg) album al domnişoarei din Norfolk, încoronată încă de la debutul din 1996 (Trailer Park) "the queen of comedown". N-am putut, n-am rezistat. Cu toate că îi iubesc pe mulţi dintre cei cu care a lucrat (David Roback la Central Reservation, Chemical Brothers, Emmylou Harris, Ryan Adams ş.a. la Daybreaker), cîntat prin turnee sau e comparată (Nick Drake, mai ales). În primul rînd, vocea - (grun)joasă (ca un scrîşnet reţinut), miorlăită, cumva "nefinisată", jeluindu-se neîncetat. Apoi orchestraţiile acustic-preţioase cu ceva prelucrare electro/trip-hop - cred că trance folk e termenul.
Cu greu pot să-mi imaginez ceva mai obositor. Şi nu plănuiam s-o ascult nici acum. De n-ar fi fost cronica asta, al patrulea LP al ei, Comfort of Strangers, produs de Jim O'Rourke (care-a mai lucrat cu Stereolab, Wilco, Sonic Youth) ar fi zburat din player după piesa 3, Heartlandtruckstop, moment în care mă luase deja somnul. Aşa, i-am dat o şansă şi a trebuit să le suport pe toate 14, cu pretenţiile de goliciune emoţională (Heart of Soul), prea-plin sufletesc (Safe in Your Arms), mohorală (Feral) şi pseudo-minimalism (care-ţi toceşte urechile). Atît de asemănătoare încît le pierzi şirul şi la final nu poţi să spui că ai reţinut vreuna. Iar "ansamblul" sună peticit, o sumă de cîntece adunate şi trîntite la un loc, nelegate. Şi există trei piese ascultabile, oarecum frumoase - Rectify (cea mai vioaie), Shopping Trolley (subtil-ambiguă), Pieces of Sky (e ultima!). Dar e prea puţin şi, oricum, nu salvează întregul de la lentoarea soporifică şi nevoia imperioasă de-a asculta urgent discografiile complete New York Dolls şi Beastie Boys combinate ca să te trezeşti...
PS: Poate că, totuşi, Comfort of Strangers le-ar putea părea ascultabil celor care îi suportă vocea. Iar pentru amatorii de neo-folk languros/melancolic există Bright Eyes, Sufjan Stevens, Rufus Wainwright. Sau Vashti Bunyan.