A fost odată... un tinerel din Chicago pasionat de TV şi care, odată ajuns la prestigioasa University of Southern California s-a trezit teribil de singurel printre toţi boemii îndrăgostiţi de Noul Val francez. Asta pentru că junele Robert Zemeckis, venit dintr-o familie de emigranţi cât se poate de non-intelectuală, visa nu la cinema de autor, ci la Hollywood...
Astfel, până la prietenia cu un alt student înamorat de comics-uri şi alte produse ale culturii populare, Bob Gale, n-a mai fost decât un pas. Urmat rapid de năvălirea în biroul eroului zilei, nimeni altul decât Steven Spielberg, pe care l-au convins rapid să îi ia în seamă. Şi astfel începea una dintre cele mai spectaculoase poveşti made in Hollywood, căci Spielberg a acceptat să le producă două scenarii - I Wanna Hold Your Hand şi Used Cars -, luând un al treilea chiar pentru el - 1941. Viitorul profesional al perechii arăta, însă, sumbru, mai nimeni necrezând în şansele lor de reuşită. Asta până când Michael Douglas i-a dat pe mână lui Zemeckis un vehicol pentru el şi Kathleen Turner, Romancing the Stone. Aventura exotic/toridă aducându-i hitul îndelung visat - la 32 de ani. Şi şansa de a-şi filma o altă colaborare cu Gale refuzată deja de toate studiourile şi care avea să devină unul dintre filmele esenţiale ale anilor '80. Back to the Future, adică, povestea adolescentului Marty McFly (Michael J. Fox) care ajunge, din greşeală, în anii '50 ai suburbiei americane, alături de de savantul zărghit Emmett Brown (Christopher Lloyd).
Nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni că nebuneasca istorie a adolescentului întors în timp care trebuie să-şi combine părinţii a căror întâlnire a reuşit să o împiedice pentru a se asigura că e loc şi pentru el în viitorul din care tocmai a aterizat, evitând simultan avansurile versiunii adolescente a mamei sale, a fost succesul de box-office nr. 1 al anului '85. De la ideea deplasării temporale care n-a încetat niciodată să fascineze cei mai diverşi creatori, cu toate paradoxurile ei, la ritmul ameţitor şi aerul aventuros-glumeţ-sprinţar al încercărilor prin care trebuie să treacă necoptul adolescent de doar 17 ani, povestea lui Gale&Zemeckis avea toate ingredentele pentru mass appeal. Iar nostalgia după vremuri mai aşezate a prins întotdeauna la public - căci America suburbană cincizecistă din fantezia BttF nu e cea a vânătorii de vrăjitoare şi paranoiei atomico/extraterestre, ci un loc paşnic şi reţinut, în care problemele sunt mai curând tradiţionalele hărţuieli ale durilor şcolii şi încurcăturile amoroase. Plus că avându-l pe Spielberg convins între producători, beneficia şi de efecte speciale de prima mână, numai bune să-i ţina pe spectatori la marginea scaunului, cu ochii căscaţi. Şi parcă pentru a sprijini ideea coincidenţelor faste atât de dragi scenariştilor de peste ocean, unul dintre elementele-cheie, chiar actorul principal Michael J. Fox, pe care filmul avea să-l transforme în icon definitiv al culturii pop, a primit rolul din întâmplare, după ce realizatorii l-au văzut, incidental, la filmarea primei sale apariţii cinematografice, Teen Wolf. Eric Stolz, venit pe valul succeselor Fast Times at Ridgemont High şi The Wild Life, fusese prima alegere pentru Marty şi filmase deja timp de aproape o lună, dar producătorii erau dezamăgiţi de rezultate.
Restul e, ca să zic aşa, istorie - sau viitorul nostru prezent, de la FX-urile ţapene la peripeţiile impunător/hilare ori umorul şugubăţ. Iar succesul imens a dus la un alt obicei hollywoodian popular până azi - continuările. Filmate simultan şi ieşite în '89 şi, respectiv, '90, la fel de ameţitoare şi complicând suplimentar aventurile eroilor.