Joey Burns şi John Convertino sînt creierele (sau sufletele) duo-ului experimental / alternative country / Americana din Tucson, Arizona - Calexico. Şi, preţ de 7 albume (şi ceva compilaţii, plus o colaborare din 2005 cu Iron & Wine) şi-au făcut un nume în zona alternativă cu mixajul lor de rock, country, jazz, world music (de la fado la mariachi sau ritmuri africane tribale) şi muzică atmosferică, de film. De unde dezamăgirea unora, inclusiv sussemnata, la audiţia acestui ultim produs al lor. Garden Ruin e un tipic album neo-folk, lent, nostalgic şi învăluitor, dar parcă îi lipseşte acel ceva care-i făcea pe cei doi muzicieni unici. Nu mai are curajul şi săriturile şi variaţiile de gen ale înregistrărilor lor mai vechi, e cumva monocord - o anume tristeţe destul de neclar/difuză, poate născută din dorul pentru un paradis pierdut (la care trimite şi titlul albumului), o voce reţinut-eterică, à la David Baker (Bisbee Song, Panic Open String), multe corzi, aranjamente mai puţin sofisticate.
Şi nu poţi spune că e urît sau prost, mai ales considerînd sincopatele acorduri mexicane din Roka (Danza de la Muerte), sofisticarea rock a unui Deep Down sau apăsătorul lament din Smash, dar pare o versiune pop-cosmetizată a ceeea ce făceau oamenii ăştia. Dacă nu i-aţi ascultat niciodată, s-ar putea să vă placă (chiar foarte mult), dar dacă îi ştiaţi şi iubeaţi e foarte posibil ca încarnarea Calexico 2006 să vă lase un gust de neîmplinire.