Are meseria nu doar în sânge, ci şi în gene pentru că provine dintr-o familie de actori
Este primul actor spaniol nominalizat la Oscar, dar spune că Oscarurile se dau noaptea şi spaniolii nu stau treji să se uite la ceremonie
La 41 de ani (pe 1 martie) are deja la activ 43 de filme şi seriale şi, deşi John Malkovich şi alţii îl consideră cel mai bun actor european, nu vrea să fie star.
La 41 de ani are un pomelnic de premii şi nominalizări pe care te plictiseşti citindu-l. În schimb, interviurile cu el sunt o plăcere. Omul nu are nici genul aparte de suficienţă (fie şi în modestie) pe care ţi-o dă recunoaşterea talentului şi nici nu pare în mod funciar golit pe dinăuntru ca să poată găzdui un personaj. Pe cât de simpatic e în exterior (a fost chiar în topul celor mai sexy 100 de bărbaţi din istoria filmului, alcătuit de revista Empire anul trecut), pe atât de interesant pe dinăuntru. Când alţi colegi de-ai săi din industria de film emit platitudini sau se ascund sub lozinca "nu-i treaba mea să vorbesc despre film, eu doar l-am făcut", spaniolul spune lucrurilor pe nume, arătându-ne că are şi el o mare pe dinăuntru, o viaţă interioară legată de ţara, de limba şi de trecutul său. O replică de genul "Când spun te iubesc sau te urăsc în spaniolă, îmi vin în minte tot felul de lucruri legate de viaţa mea, dar când vorbesc în engleză, nu mai am amintiri" - nu v-ar face să vă doriţi să-l opriţi la o cafea? Chiar dacă nu vorbiţi aceeaşi limbă? În filmul fraţilor Ethan şi Joel Coen, No Country for Old Men, interpretează un rol puţin spus negativ. E însăşi întruchiparea Răului. E un concept - deşi e îmbrăcat în straie atemporale şi are o coafură imposibilă care-l face rigid şi pătrăţos ca un dulap. "Cred că filmul vorbeşte despre lipsa de sens a violenţei", spune. "Eu incarnez violenţa, sunt în film violenţa însăşi... şi mai e acest om (n.red.- şeriful interpretat de Tommy Lee Jones) care încearcă să găsească un sens acolo unde nu există nici unul." În filmul fraţilor Coen, Javier Bardem devine implacabil ca moartea şi cu atât mai înfricoşător cu cât nu se grăbeşte, iar uneori face şi glume.
Pentru spaniol, cariera s-a construit din zeci de şanse cu un numitor comun: să fii în locul potrivit la timpul potrivit. Succesul său, mărturiseşte, se datorează întâmplării. S-a întâmplat deci să se nască (pe 1 martie 1969) într-o familie de actori. Mama lui e cunoscuta actriţă Pilar Bardem, iar bunicul său, Rafael Bardem, a făcut film din 1940. Regizorul Juan Antonio Bardem era unchiul său. Fraţii săi, Monica şi Carlos, sunt tot actori. S-a mai întâmplat ca la şase ani să debuteze pe marele ecran, continuând în liceu să combine teatrul cu televiziunea şi cu rugby-ul. S-a mai întâmplat ca în 1992 să se lanseze definitiv cu rolul din comedia lui Bigas Luna, Jamón, jamón. După care au urmat alte "coincidenţe": Boca a boca (1995), Carne tremula (1997), Before Night Falls (2000), Los Lunes al Sol (2002), Mar adentro (2004), No Country for Old Men (2007). Până acum a jucat în 25 de filme, a fost nominalizat de două ori la Oscar (primul actor spaniol nominalizat vreodată la Oscar), a luat Premiul BAFTA, mai multe premii Goya, două premii ale Academiei Europene de Film, un Glob de Aur (pentru No Country for Old Men) şi nenumărate premii ale criticilor.
Personajele pe care le-a interpretat până acum se leagă printr-un singur element: sunt foarte diferite unul de celălalt. Javier Bardem se schimbă de la un film la altul - lucru pe care-l spune şi Pedro Almodóvar. Spre deosebire de George Clooney de pildă, care nu e dispus să-şi şifoneze reputaţia de star sexy - singurul sacrificiu de până acum fiind puţină burtică în Syriana (sacrificiu răsplătit de altfel, prompt, cu un Oscar), Javier Bardem nu pare să dea doi bani pe cum arată. (Iar asta îl face şi mai sexy.). În Mar adentro / Marea dinlăuntru avea 35 de ani şi juca un bărbat cu 30 de ani mai în vârstă, cu chelie, paraplegic, dărâmat. Machiajul dura cinci ore. În filmul lui Pedro Almodóvar, Carne tremula / Sânge fierbinte, juca iarăşi un bărbat paraplegic, aflat în scaun cu rotile. În filmul fraţilor Coen e orice numai frumos nu. Pentru filmul lui Julian Schnabel, Before Night Falls, a slăbit 12 kilograme ca să-l poată juca pe poetul cubanez bântuit, homosexual şi mort înainte de vreme. A învăţat spaniolă cu accent cubanez, să bată la maşină, să sărute convingător un bărbat, dar mai ales a învăţat să scrie. ("Am vrut să înţeleg în primul rând de ce scriu oamenii când scriu.") Efortul n-a fost zadarnic. Al Pacino a văzut filmul şi l-a sunat în Spania la 3 dimineaţa ca să-i spună că i-a plăcut cum l-a jucat pe Arenas. "I-am spus că nu cred în Dumnezeu, dar cred în Al Pacino!", şi-a amintit mai târziu actorul.
Javier Bardem evită să apară în filme comerciale americane. I se propusese să joace în seria James Bond - The World Is Not Enough şi a spus "nu, mulţumesc". Iar relaţia sa cu Hollywoodul şi instituţia Oscarului e încă sănătoasă, spaniolul străduindu-se să rămână cu picioarele pe pământ şi să refuze să devină star. "Câteodată îmi spun: ce cauţi în meseria asta absurdă? De ce nu te duci în Africa să-i ajuţi pe oameni? Dar nu-i pot ajuta pe oameni pentru că sunt ipohondru. Nici nu ştiu să conduc maşina. Tot ce ştiu să fac e să joc. (...) Vreau să joc pentru că nu ştiu să fac altceva. Dar nu mă numiţi actor. Sunt doar un muncitor.(...) Nu spuneţi că ceea ce fac se numeşte artă", declara într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian în 2001.