Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  The Fratellis

Poză la minut - The Fratellis


Re:publik, decembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu sînt fraţi, dar au adoptat pseudonime care să dea această impresie. S-au format în Glasgow, Scoţia, adică oraşul din care au venit cîndva Simple Minds, The Jesus & Mary Chain, Primal Scream, The Pastels, Aztec Camera sau Teenage Fanclub, dar n-au mai nimic în comun din punct de vedere muzical cu vreunii dintre aceştia. Şi nici măcar cu Franz Ferdinand. Au cîştigat în 2007 la Brit Award Best Breakthrough Act şi se bucură de o mediatizare intensă, iar New Musical Express i-a numit cea mai bună trupă britanică nouă, dar NME găseşte de cîteva ori pe lună găşti demne de o asemenea etichetă, aşa că eu una n-aş pune prea multă bază pe asta.

I-ai putea reduce pe John Lawler aka Jon Fratelli (voce&chitară), Barry Wallace aka Baby Fratelli (bass) şi Gordon McRory aka Mince Fratelli (percuţie, banjo) la varianta 2007 a Arctic Monkeys. Dar sună sensibil mai bine, deşi cam la fel de adolescentin şi în ciuda pozei macho misogin/bădărăneşti degajată de versurile cu care aleg să-şi acompanieze pub rock-ul viguros. De altfel, într-un pub din Glasgow şi-au susţinut primul concert în martie 2005. După ceva difuzări la radouri locale şi turnee prin zonă, au scos în aprilie 2006 o primă înregistrare - EP-ul The Fratellis, de pe care Creepin\' Up the Backstairs a ajuns destul de repede să fie difuzată intens la Radio One, XFM ş.a. A urmat în septembrie albumul Costello Music, ajuns pînă pe poziţia secundă a topului insular şi vîndut binişor. Muzical, îmbină o melodicitate pop tributară unor Beatles cu accente şi poze glam şi un oarecare iz de ska-punk care le-a amintit unora de The Specials ori chiar The Clash (în perioada Combat Rock). N-aş merge pînă acolo, mai ales că băieţii nu par să aibă vreo agendă social/politică, preocupările lor învîrtindu-se undeva în zona fete-băute-nopţi-pierdute. Un termen mai potrivit de comparaţie îmi par The Libertines, cu energia lor retro-rock, dar rămîne la latitudinea fiecăruia să asculte voioşia bine ritmată a unor bucăţi ca Henrietta, Whistle for the Choir sau Chelsea Dagger (cam cel mai bun moment de pe Costello Music) ca să decidă ce şanse de evoluţie/viitor au. Momentan, sînt cel puţin simpatic/amuzanţi, ceea ce e mai mult decît poţi spune despre alde Kaiser Chiefs, Razorlight, Dirty Pretty Things et al.



 Toate articolele despre The Fratellis


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Carmen Mezincescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer