Opere în concert - Macbeth

Strălucită ideea Operei Naţionale Bucureşti de a prezenta unele opere în concert - cu soliştii, corul şi orchestra pe scenă. Cenuşăreasa de Rossini, Samson şi Dalila de Saint-Saëns, iar de curând (duminică, 2 martie 2008) Macbeth de Verdi, iată o listă pe care, eu unul, aş dori-o îmbogăţită. Motivul principal ar fi că, din punct de vedere muzical, operele în concert, fără excepţie, ating un nivel superior de realizare. De ce se întâmplă astfel? Poate din cauza concentrării sporite asupra partiturii muzicale, atunci când nu mai există obligaţia jocului de scenă, a numeroaselor mişcări şi expresii corporale ce trebuie adecvate sensului muzical (îi rog pe spectatorii împătimiţi ai spectacolelor de operă să mediteze puţin la spusele mele înainte de a le condamna). Reprezentaţiile din martie (a mai fost una sâmbătă, 1 martie 2008) constituie o avanpremieră a noii producţii, ce va vedea lumina rampei în luna mai, în regia lui Petrică Ionescu, în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare.

Francesco Maria Piave este cel ce a adaptat piesa lui Shakespeare, Macbeth, pentru opera lui Verdi în patru acte - apărută în 1847, şi revizuită în 1865, prilej pentru reluarea ei la Opera din Paris. Marele compozitor păstrează cu fidelitate filonul narativ shakespearian, descoperind accente şi turnuri melodice de un rar dramatism, prelucrate şi susţinute de o orchestraţie mult mai bogată ca de obicei în operele sale. La care se adaugă partitura corului, extinsă, la rândul ei, prin intermediul căreia comentează şi clarifică trama operei - cu ajutorul celor mai felurite stări şi imagini muzicale -, precum corul din tragediile greceşti. Ceea ce dovedeşte fantezia inepuizabilă a compozitorului italian, pe lângă minunata lui capacitate de a sesiza şi reda întocmai esenţa dramei.

Corul (pregătit admirabil de Stelian Olariu) şi orchestra au alcătuit un monolit sub bagheta dirijorului Iurie Florea, în spectacolul la care am asistat, cel din 2 martie 2008. Fireşte, corul şi orchestra susţin şi completează intervenţiile soliştilor, dar atunci când cântă împreună dobândesc o individualitate aparte, sunt scene întregi în care cele două ansambluri contopite creează parcă o operă de sine stătătoare. Dirijorul moldovean stăpânea perfect imensul material muzical al partiturii verdiene, şi a fost o plăcere să-l văd conducând: neobosit, decis, elegant, marcând şi linia mare a dramei, şi cel mai mic amănunt al fiecărei scene.

Remarcabilă evoluţia orchestrei, întărind, o dată în plus, adevărul potrivit căruia orchestra cântă mai bine sau mai rău în funcţie de dirijorul care se află la pupitru.

Dintre solişti, cea mai impresionantă apariţie a fost cea a baritonului Serghei Murzaev (de la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg), în rolul Macbeth, cu o voce superbă şi un control perfect al expresiei vocale. Baritonul rus are, de altfel, o carieră remarcabilă nu numai în teatrele din ţara sa natală, dar şi la Scala din Milano, Opera Bastille din Paris, Teatrul Regio din Parma, Deutsche Oper Berlin. Pe deasupra, Serghei Murzaev îşi interpreta rolul şi în sens teatral, nu numai muzical, lăsând să plutească îndoiala asupra caracterului lui Macbeth: este el un om slab, copleşit de forţele răului care-l îndeamnă la împlinirea unor crime repetate, sau firea sa, singură, e vinovată de acest derapaj moral îngrozitor?

O voce foarte frumoasă, de asemenea, ne-a arătat tenorul Teodor Ilincăi, în rolul mai puţin întins al lui Macduff. Mariana Colpoş, interpreta Lady-ei Macbeth, n-a fost la înălţimea partenerului său, şi nici a rolului.