Mai mult de jumătate din farmecul acestui fascinant film regizat de actorul Guillaume Canet, al doilea după ambiţiosul şi parţial reuşitul debut Mon Idole (2002), constă în "fecioria" (tele)spectatorului a propos de subiect. Cu cât ştii mai puţin, cu atât tremuri mai tare, te emoţionezi mai mult şi receptezi în plin twisturile şi loviturile de teatru de care Ne le dis a personne nu duce lipsă, au contraire. Premisa, totuşi: Francois Cluzet (César de interpretare, absolut meritat) este un doctor a cărui nevastă e ucisă bestial într-o noapte neagră; şapte ani mai tîrziu, doctorului i se dă de înţeles că nevasta (Marie-Josée Croze) e vie şi nevătămată...
Guillaume Canet (César de regie, la fel de meritat) a ales să adapteze un policier american (istoria ne spune că francezii au nas - vezi Tirez sur le pianiste sau Coup de torchon), a reuşit să adune o distribuţie de vis (Jean Rochefort, Kristin Scott Thomas, Nathalie Baye, Andre Dussollier, Francois Berleand, plus el însuşi într-un rol crucial) şi a executat un thriller fluid şi trepidant, cum le iese rar chiar şi cineaştilor versaţi. Mergeţi pe mâna lui (şi a mea!) şi nu veţi regreta; iar dacă DVD-ul vi se pare sub-standard (meniu static, sunet stereo, imagine 4/3), oftaţi, înjuraţi, dar nu spuneţi nimănui.