Decreţeii e un film despre generaţia mea

Printre puţinii absolvenţi ai UNATC care n-au fost interesaţi nici de film de ficţiune, nici de publicitate, ci de documentar se numără şi Florin Iepan. La 35 de ani, el a semnat pînă acum mai multe documentare premiate pe la festivaluri, impunîndu-se ca voce originală şi puternică, interesată de percutanţa faptului divers luat din realitate, ca şi de fantasticul unor situaţii pînă acum exploatate deficitar. După embargo, postul de radio înfiinţat de bolnavii dintr-un ospiciu, paranormalul transilvan, oamenii-lupi, chiar şi muzica underground, Florin Iepan se opreşte la "decreţei", adică la Decretul 770/1966, prin care Ceauşescu a interzis avorturile, sperînd în creşterea sporului natural. Este un film despre generaţia din care şi Florin Iepan face parte. Decreţei sună ca "marţieni" sau ca personaje de laborator, ori cu cipuri implantate, ori făcute din bucăţele de pîine. Ca soldăţeii pe care îi mîncam cînd eram mici.

Florin Iepan: De fapt, Decreţeii e doar un titlu de lucru. Mă gîndesc să-i spun 770, ca să semene cumva cu James Bond - Agentul 007. De doi ani lucrez la acest proiect. De fapt, acum 4-5 ani încercam să vînd cîteva subiecte în Occident - vampiri, Tarzan (Johnny Weissmuller) -, nici unul n-a avut succes. Apoi a apărut această idee, după un schimb de mail-uri cu un prieten din Belgia. Primul pas a fost să mă gîndesc cum să-l prezint astfel încît să fie interesant pentru producătorii din afară. Al doilea pas - cu ce bani să-l fac? Al treilea pas s-a numit Discovery Campus, un workshop organizat de Discovery Channel, unde am dezvoltat proiectul împreună cu producătorul, timişorean ca şi mine, dar care trăieşte la Frankfurt, Răzvan Georgescu (şi care pînă la urmă a devenit coproducător, filmul fiind produs de Subcultura Production, Westend Film&TV şi Periscope Production). Au urmat doi ani în care am umblat după bani. Filmul a ajuns să fie finanţat de ARTE, TV Ontario, Centrul cinematografiei din landul Hessa şi din România, Jan Vrijman Fund din Olanda şi TVR. Dar nici acum nu avem toţi banii. Ne mai trebuie o treime. Un rol important l-a avut Lucia Hossu-Longin, care ne-a deschis uşa Televiziunii Române. Cînd va fi gata, în februarie, filmul va fi difuzat la noi pe TVR.

Iulia Blaga: Aţi terminat filmările? Ce ai filmat?
F.I.: Mai avem puţin. Va fi un documentar de tip mainstream, complet diferit stilistic de ce am făcut pînă acum. Conţine imagini, arhivă şi comentarii - îţi prezintă adică faptele, dar te lasă pe tine să judeci. În principal în film există mărturii, mărturiile a aproape 40 de oameni pe care i-am ales în urma unei documentări care a durat tot atît cît a durat să găsim finanţările. Am vizionat aproape 100 de filme din arhiva TVR, tot cam atîtea la Sahia. Am găsit poveşti extraordinare. I-am căutat pe cei care au făcut parte din plutonul de execuţie al lui Ceauşescu şi am găsit un băiat care era născut în 1968. Am vorbit cu o asistentă de la Buftea, care mi-a povestit cum o fată foarte frumoasă s-a internat cu complicaţii după un avort provocat; trei săptămîni au încercat s-o salveze şi într-o zi a cerut oglindă, ruj, un pahar cu apă, s-a machiat, a băut apă şi a murit. Am investigat povestea reală după care a făcut Andrei Blaier Ilustrate cu flori de cîmp. La Giurgiu am găsit personajul real al Dragăi Olteanu-Matei, pe dna Angela. A fost condamnată de trei ori, a provocat tot atîtea avorturi cîte fire de păr are în cap, după propriile-i cuvinte. Una dintre cele mai îngrozitoare poveşti s-a petrecut în Bucureşti, la o mare fabrică de textile. O muncitoare a murit în urma unui avort şi conducerea fabricii a obligat cortegiul funerar, cu moarta şi cei trei copii orfani, să treacă şi pe la fabrică, pentru a servi de exemplu celorlalte muncitoare. Şi slujba s-a ţinut tot acolo. Îl am în film şi pe Andrei Duban. Personajul principal rămîne totuşi Ceauşescu. Şi am impresia că, la 15 ani aproape de la moartea lui, lucrurile s-au mai aşezat, astfel încît să se poată face o analiză mai echilibrată. Am descoperit stînd de vorbă cu Silviu Curticeanu, secretarul CC al PCR (care însă n-a dorit să fie filmat), că Ceauşescu îi iubea pe decreţei şi spera sincer ca ei să fie viitorul de aur al patriei. Ceauşescu era bolnav, din 1966 el trăia ca şi cum ar fi fost mort, n-avea prezent. El dorea o societate perfectă. Şi 70% din cei înmormîntaţi la Ghencea-Militar la Revoluţie erau născuţi între 1967 şi 1972. Cum spune Delia Budeanu în film, "trăiam în plină minciună şi Ceauşescu părea să fie cel mai sincer dintre noi toţi".

I.B.: Nu ţi-e teamă că vei fi acuzat că încerci să-l reabilitezi pe Ceauşescu?
F.I.: Nu, pentru că pînă la final filmul justifică execuţia lui sută la sută. Şi mai are un mesaj filmul. El arată lipsa totală de solidaritate a bărbaţilor din acea perioadă cu soţiile şi iubitele lor. Au acceptat această dramă trăită în surdină de femei. Au acceptat ca ele să fie controlate lunar ca să se vadă dacă sunt sau nu gravide. Au închis ochii la încercarea lui Ceauşescu de a le transforma în nişte maşini de făcut copii. Şi pentru că au fost complici suntem azi o societate primitivă, o lume a bărbaţilor.

I.B.: Ce impact te aştepţi să aibă filmul tău?
F.I.: Sincer, mă aştept să provoace o mare dezbatere publică. Eu spun că vreau să apară tricouri cu 770, muzică, trupe, pixuri, dar de fapt, în esenţă, vreau ca filmul să mişte ceva în conştiinţa românilor. Două milioane de români s-au născut din cauza acestui decret, printre care şi eu, şi tu, şi atîţia. 11.000 de femei au murit din cauza septicemiei. Şi numărul e luat din statisticile oficiale. Decretul a fost pînă la urmă un eşec, pentru că în anii '80 s-a ajuns la aceeaşi natalitate ca înainte de '66. Dar pînă la urmă s-a născut o generaţie care azi e viitorul ţării. Curios, chiar aşa cum şi-a dorit Ceauşescu. Nu e de mirare că acest decret a fost primul abrogat încă din '89, împreună cu acordarea libertăţii circulaţiei şi a cuvîntului. Lucrurile astea ne definesc cumva şi astăzi. În rest, nu ştiu dacă lucrurile s-au schimbat fundamental. Şi mi-e teamă că un decret ca cel din 1966 poate reveni oricînd. Natalitatea e în scădere, tinerii pleacă din ţară. Peste 5-10 ani s-ar putea să-i vină cuiva ideea de a interzice din nou avorturile. Cîte familii tinere au azi mai mult de 2 copii? Conform decretului din '66, trebuia să ai 45 de ani şi 4 copii ca să ai voie să faci avort.

I.B.: Spui că premiera românească va avea loc în februarie.
F.I.: Da, atunci va fi difuzat pe TVR. Dar filmul va mai fi difuzat şi în Germania şi Franţa - prin ARTE, în Canada, Finlanda, Belgia, poate şi în Ungaria. Este primul film despre români în care românii arată bine. Adică n-am vrut ca România anilor '60-'70 să arate ca un lagăr de concentrare. În ciuda grozăviilor care se întîmplau şi care treceau cumva neobservate, era o societate cît de cît normală - se mergea la mare, se cînta rock, veneau Jean Marais şi Josephine Baker. Mi-am propus să prezint oamenii într-o formă frumoasă. În definitiv, e vorba de naşterea generaţiei mele.