Când cuvintele nu vorbesc. Nuria Amat la Bucureşti

Se numeşte Nuria Amat şi timp de două zile (10 şi respectiv 11 martie 2008) a oferit publicului bucureştean prezent la Cărtureşti sau la Sala Union a Cinematecii Române o lecţie de simplitate şi eleganţă. Naturală şi caldă, vulcanică şi tăcută, misterioasă dar în acelaşi timp senină ca o carte deschisă, Nuria Amat a dedicat ore bune cititorilor săi, mai întâi la lansarea romanului Regina Americii (tradus la Editura Leda-Grupul Editorial Corint), iar apoi la proiecţia filmului Spiritul Stupului (al lui Victor Erice), făcându-mă să nu regret cu nimic cursurile de la care a trebuit să chiulesc de la facultate sau noaptea albă în care am citit romanul.

Regina Americii cucereşte prin tot ceea ce este şi ceea ce nu este. Jurnal. Memorialistică. Documentar. Ficţiune. Adevăr. Realitate. Utopie. Un roman de dragoste şi de război pe care autoarea obişnuieşte să spună că "l-a scris dintotdeauna", şi în care, aşa cum spune unul dintre personaje, "realitatea din cuvinte este mai puţin interesantă decât imaginaţia care le construieşte". Un roman în care absurdul pare să se împletească cu evidentul, iar sinistrul cu normalitatea. În Bahia Negra, din îndepărtata şi teoretic civilizata Columbie, existenţa însăşi este o provocare şi o noţiune fără înţeles. Regina Cocaina controlează vieţile tuturor, condamnându-i la resemnare, la asimilarea pericolului. Într-o lume disputată de narcotraficanţi, paramilitari şi guvernanţi şi în care vulgul nu contează, tăcerea se substituie instinctului de supravieţuire iar personajele - locuitorii acestui infern - nu pot trăi decât clipa. Străină acestei lumi, dar legată de ea prin iubirea pe care o simte faţă de Wilson şi prin apropierea de negresa Aida, Rat devine un observator complice, pe care evenimentele din jur nu încetează să-l surprindă. Prin stilul în care este scris, prin economia cuvintelor care face mereu apel la intuiţia şi răbdarea cititorului, Regina Americii creează pagină cu pagină dependenţa, autoarea aducând o critică şi totodată un omagiu Columbiei.

Ceea ce m-a impresionat plăcut însă nu este doar calitatea indiscutabilă a literaturii Nuriei Amat, pe care pasiunea mea pentru tot ce este iberic şi latino-american, recunosc, oricum ar fi apreciat-o. În a doua seară dedicată bucureştenilor, Nuria Amat a dezbătut alături de publicul său, la o oră destul de târzie, filmul spaniolului Victor Erice - Spiritul Stupului, cu modestia şi profesionalismul pe care la alţii intelectuali contemporani din păcate nu prea le regăsim. Nu a fost deloc un eveniment oficial, încă unul pe agenda bucureşteană a Nuriei, ci o întâlnire obişnuită între prieteni care se ştiu parcă de o viaţă. Asemenea romanului Nuriei Amat, filmul lui Victor Erice nu vorbeşte cât se exprimă prin imagini şi sentimente. Pe fundalul unei Spanii distruse după războiul civil din 1936-1939, în care nimic nu mai este aşa cum a fost, şi în care războiul se mută de pe front în intimitatea sufletească a oamenilor, terifiantul se insinuează în viaţa celor mai impresionabili. Victor Erice creează de-a lungul celor aproximativ 100 de minute un labirint simbolistic, politic şi cotidian în acelaşi timp, în care fiecare secvenţă ascunde un mesaj şi un subînţeles, mereu altul pentru fiecare dintre noi. Naivitatea fetiţei Ana - personajul principal - este manipulată sistematic de către sora mai mare Isabel, care îl transformă pe Doctor Frankenstein dintr-un personaj de film într-un spirit viu prezent în viaţa lor şi care poate fi oricând invocat. În Spania franchista, catolică şi monarhistă, în Spania naivă, republicană şi tăcută, imaginaţia devine deopotrivă un instrument de manipulare şi un mijloc de rezistenţă, marcând pentru totdeauna destine.

Să sperăm că acest prim roman tradus în limba romană al Nuriei Amat nu va fi singurul şi că acest gen de întâlniri se vor repeta în acelaşi cadru prietenos şi cald pe care în aceste două zile autoarea catalană l-a consacrat. Şi din care am avut cu toţi mult de învăţat.