Anca Baraboi: "Luna Amară e despre tot ceea ce ne doare". Ce vă mai doare acum?
Luna Amară: Sînt destule lucruri care dor în jur: corupţia care nu a scăzut, nesimţirea întregii clase politice, ignoranţa şi incultura din viaţa de zi cu zi a românului, emigrarea tinerilor şi a elitelor culturale, şoselele (încercaţi să veniţi cu maşina de la Cluj la Iaşi pe sus, prin Bistriţa, Vatra Dornei, Suceava, să vedeţi ce fain e... ), superficialitatea şi prostia posturilor tv, Gabriel Resources care încă n-a plecat din Roşia Montană. Şi lista, din păcate, poate continua pe pagini întregi...
A.B.: Cenzura v-a făcut cunoscuţi. Mai funcţionează ea acum?
L.A.: Nu ne-am mai lovit de acest fenomen după 2004, e adevărat. Însă e la fel de adevărat că românii se autocenzurează prin nepăsare şi ignoranţă.
A.B.: Vor urma campanii electorale. Dacă veţi primi oferte pentru concerte din partea partidelor, veţi accepta?
L.A.: N-am cîntat şi nu vom cînta niciodată pentru un partid politic, în campanie electorală. Am primit oferte şi în 2004 şi am refuzat. A existat atunci o tentativă de colaborare cu Uniunea pentru Reconstrucţia României, pentru că erau oameni tineri cu altfel de idei şi necompromişi politic. Însă n-au rezistat.
A.B.: Traian Băsescu a declarat că unii ziarişti sînt tonomate cu euro. Bagi banii şi spun ce vrei. Trupele care cîntă pentru diverse partide în campanii electorale pot fi considerate şi ele un fel de tonomate?
L.A.: În primul rînd că asemenea exprimări generaliza(n)te ale preşedintelui ni se par deplasate. Nu ştim cine sînt acei "unii ziarişti". Privitor la trupele care cîntă pentru partide în campanii electorale, da, poate că ele sînt mai mult "tonomate" decît ziariştii în cauză. Nu am văzut niciodată vreun membru al unei asemenea trupe să vină şi să argumenteze, politic, de ce cîntă pentru un partid sau altul. E doar un business murdar din care lăutarii scot bani şi partidele scot voturi.
A.B.: Aţi cîntat în străinătate. Cum v-aţi ales piesele pentru concertele respective? Cît de mult contează muzica şi cît de mult mesajul pieselor?
L.A.: Am cîntat mai mult în engleză cînd am fost afară. Dat fiind că pentru publicul de acolo eram o premieră, probabil că mesajul pieselor n-a fost receptat sută la sută şi ceea ce a contat mai mult a fost muzica. Din acest punct de vedere, nouă ni s-a părut că ne-au primit bine. Oricum, cel mai frumos a fost la Sziget, unde am cîntat de două ori, în 2005 şi 2007.
A.B.: Bobi de la Fără Zahăr spunea că vă admiră pentru că la unul dintre concerte aţi refuzat să cîntaţi Folclor, una dintre cele mai cunoscute piese ale voastre. S-a întîmplat asta şi la unul dintre concertele pe care le-aţi susţinut la Iaşi. De ce?
L.A.: Am spus-o de mai multe ori: nu vrem să fim trupa unei singure piese sau a unui singur tip de atitudine. Pentru noi, muzica vine din stări diferite, din iubire ca şi din ură, din visare ca şi dintr-un acut simţ al realităţii. Publicul înţelege, poate, un pic mai greu acest lucru. Uite, de exemplu, de curînd, la Cluj şi la Sibiu am cîntat Folclor, pentru că ne era dor de ea şi pentru că mesajul a rămas actual. Însă a existat o vreme în care pur şi simplu ne-am încăpăţînat să promovăm alte piese şi alte atitudini.
A.B.: Aveţi nişte criterii după care alegeţi concertele pe care le susţineţi?
L.A.: În principiu, cîntăm acolo unde sîntem invitaţi şi unde există condiţii decente de sonorizare. Se mai întîmplă să ni se promită una şi la faţa locului să găsim altceva; într-o asemenea situaţie, încercăm să facem să fie bine şi să ne susţinem recitalul în faţa publicului. Însă a doua oară n-ai să ne mai vezi pe acolo...
A.B.: Aţi refuzat vreodată să susţineţi un concert pentru că nu aţi fost mulţumiţi de sonorizare?
L.A.: Da, am refuzat o dată să cîntăm la Satu Mare, pentru că sonorizarea pica, efectiv, din două în două minute. Practic, nu a fost vorba că am refuzat noi, ci nu se putea cînta pe instalaţia aceea. În altă ordine de idei, organizarea e una şi sonorizarea e alta. Dacă se întîrzie concertul din diferite motive, dacă accesul în club se face greu, mai trecem cu vederea. Însă dacă sonorizarea e proastă, atunci este aproape imposibil, ca organizator, să ne mai recîştigi încrederea.
A.B.: Aţi declarat într-un interviu că nu vă preocupă statutul de "trupă de stadion". Nu este acesta visul oricărei formaţii, să strîngă mii de oameni la concerte?
L.A.: Nu, la noi e destul de pe dos. Adică dacă am umple stadioane, ar începe să ni se pară suspect şi să considerăm că muzica noastră a ajuns la un stadiu facil şi banal. Ştim că cel mai dificil este să menţii echilibrul între cantitate şi calitate, însă noi căutăm acest echilibru, acel punct în care să existe suficient public la concerte fără ca tu, ca artist, să fi fost nevoit să îl "păcăleşti" cu nişte cîntece simpliste.
A.B.: Sînt casele de discuri din România interesate de muzica rock? Ce loc ocupă rockul în industria muzicală de la noi?
L.A.: Pentru noi, rockul este un fenomen cultural de amploare, cu rădăcini adînci în nevoia societăţii de a se revolta, în principal, dar şi în nevoia de a se exprima artistic. Viziunea noastră - şi a altora, nu prea mulţi, din România - nu este deloc împărtăşită de mediile industriei muzicale. În aceste medii, rockul e doar o metodă de a face bani; în aceste medii, cînd vine vorba de rock, nu se merge decît "la sigur", cu nume "consacrate", care au început să cînte cînd ne-am născut noi. În rockul românesc, dacă vrei să te rişti, te rişti singur...
A.B.: Cît de mult contează promovarea pentru voi?
L.A.: Contează cît contează pentru orice trupă care se respectă. E important să ai un site, să apari cît de des se poate în ziare, la televizor etc. Însă este la fel de important - pentru noi, cel puţin - să nu alergi după publicitate, să nu o cauţi cu tot dinadinsul. Ne scîrbeşte disperarea cu care vedetele din România caută orice prilej de a apărea la tv, aşa cum ne scîrbeşte şi uşurinţa cu care televiziunile îşi deschid uşile oricărui manelist care pretinde că e urmaşul lui Mozart.
A.B.: Aţi fi dispuşi să faceţi compromisuri pentru ca muzica voastră să ajungă la un public mai larg?
L.A.: Dacă n-am făcut compromisuri în opt ani de zile, n-o să ne apucăm acum... Cine vrea să ne asculte şi să ne înţeleagă muzica, e binevenit, cine nu, să fie sănătos. Nu am încercat niciodată să "seducem" publicul în vreun fel.
A.B.: Spuneaţi în prezentarea de pe site-ul vostru că "animăluţele imature, dar fertile, care fac din prostituţia muzicală o afacere cu multe zerouri sînt oglindirea fidelă a unei mentalităţi care tolerează prostul gust şi promovează ridicolul". S-a schimbat de atunci peisajul muzical autohton?
L.A.: Nu prea. A, ba da, maneliştii au propriul post tv acum... mare realizare! Nu, în mare mentalitatea a rămas aceeaşi, prostul gust e tot pe locul întîi la rating, prostituţia muzicală e în floare. Există, totuşi, un lucru bun: publicul care nu mai tolerează astfel de lucruri e mai numeros. Asta se simte, în primul rînd, în succesul unor festivaluri cu muzică bună şi foarte bună, ca B'estival, Artmania sau Stufstock.
Noul album va fi unul acustic
A.B.: Cîntaţi de nouă ani. Aveţi vilă cu piscină, maşină şi avion, bodyguard şi fane isterice?
L.A.: Unul dintre noi are vilă şi piscină, dar prin conjucturi ce ţin de familie, nu de muzică. Există şi vreo două maşini, dar sînt în legătură cu serviciul, nu cu trupa sau cu banii pe care îi face trupa. Bodyguard nu o să ne dorim niciodată şi nici nu credem că va fi cazul. Avion... ar fi frumos, dar e mult pînă acolo. Fane isterice? Da, am întîlnit cîteva şi ne-am făcut nevăzuţi repede...
A.B.: De ceva timp vă manageriaţi singuri. Nu vă gîndiţi să colaboraţi cu cineva?
L.A.: Nu, e foarte bine aşa. Noi ştim cel mai bine ce vrem şi ne cunoaştem interesul sută la sută. E puţin mai mult de lucru, dar merită.
A.B.: Să vorbim şi despre ceea ce urmează. Ştiu că pregătiţi un album nou. Cînd va avea loc lansarea şi cît de diferit este faţă de ceea ce aţi făcut pînă acum?
L.A.: Cel de-al treilea album de studio Luna Amară va fi un album acustic, sau semi-acustic, mai degrabă. Am optat pentru această idee deoarece cîntăm şi aşa de ceva vreme (de prin 2004...) şi acest stil, "soft", şi-a cîştigat propriul public. Public pe care dorim să îl răsplătim cu acest material. Va fi un album mai scurt, în jur de 11 piese, iar lansarea va fi undeva în octombrie-noiembrie.
5 x Luna Amară
Mihnea - trompetă, voce, chitară
Descriere scurtă a vieţii personale... la naiba, e aproape imposibil de făcut aşa ceva! Mi se pare că fiinţa mea e o cameră prea plină din care, periodic, elimin cîte un obiect doar pentru a-l înlocui, în cele din urmă, cu altul. Un artist, în sinea lui, dacă e sincer, va încerca mereu să îşi simplifice existenţa. Şi, tot dacă e sincer, va realiza că nu se poate. Pînă la urmă, vieţile complicate au culoare, şi nici un artist adevărat nu ar trebui să se lipsească de culori. Sau de sunete, multe, aglomerate, agitate. Muzica rock se cîntă cu inima şi se impune cu mintea. Am ajuns în vreun punct precis? Nici vorbă, drumul e în continuare deschis, ceilalţi 4 sînt tot alături... (ne)sfîrşit.
Sorin - bass
Îmbucătura de viaţă prea mare pentru a fi înghiţită de unii ("de ce sînteţi aşa de trişti?"), distracţia de vineri seara ("folclor/folclor/folclor"), vocea unei generaţii (pfffffff), zeci de mii de kilometri, două albume ("parcă îmi place mai mult asfalt"), mainstream ("ba nu, underground"), ce vreţi voi ("...."), bună seara, sîntem Luna Amară din Cluj.
Dacă trupa asta ar fi o fiinţă, ar avea o faţă frumoasă şi strîmbă, cu un ochi mereu plecat în pămînt, iar celălalt ţintind spre capătul cerului, dînd palme cu mîna stîngă şi alintînd cu mîna dreaptă. Come, join us...
Nick - voce, chitară
cîmp alb şi neted cloroform
iz calm de dulce şi dospit nesomn
frunze în ceafă veştede în salbă
cafeaua ta neagră pe noaptea mea albă.
surd card ageamiu şi crud
surîde în glande sughiţuri de grund
păstaie cu boabe de fiere
mă scuipă lingura din borcanul cu miere.
logodnica plînsă în fiece pumn
colind valuri arse publicate postum
mulţumit îmbrîncesc o plecăciune
sîntem sobri.
sîntem calmi.
toate's bune.
Răzvan - tobe
Nu cred că am ştiut vreodată să vorbesc despre mine aşa cum o pot face alţii. Nu că ar fi puţin de spus, însă de fiecare dată mi-ar veni să spun altceva. Am preocupări fixe (fixiste uneori), chiar dacă asta ar putea însemna monotonie pentru un altul. Manifest anumite tendinţe de mizantropie, deşi, în acelaşi timp, sînt gata oricînd să îmi împart timpul cu persoanele dragi. Iubesc sunetul analog al muzicii, de aceea colecţionez viniluri de mult timp. Sînt exigent cînd vine vorba de muzică şi de ce trebuie să exprime ea; insist să citesc versurile pieselor noastre încă din sala de repetiţie tocmai din această cauză. Sînt fericit că acum fac ceea ce am vrut să fac de la 10 ani şi, mai ales, că am găsit oamenii cu care să fac asta, respectiv să cînt.
Vali - chitară
Cred că mi-am dezvoltat o mare abilitate de a surprinde momente în toate seriile de detalii. Nu mai ştiu exact despre ce e vorba, trist, dar asta e definitoriu în ultima vreme. Cred că m-am aşezat pe parchet şi presăram pe jos un pumn de frunze uscate şi aveam şi nişte fructe... cred că le-am pierdut. Mi-am amintit! Vroiam să fac o poză, ba nu, vroiam să ascult o piesă. Mi-e somn, cred că nu mai fac nimic, de fapt, o să fac mîine totul. Ce muzică mai ascult? Cred că ascultam darkwave şi industrial ultima dată. Am văzut şi nişte filme, am citit nişte cărţi, cred că le-am cumpărat de pe stradă, asta e tot ce îmi aduc aminte, mă duc să mă culc, sînt obosit, mîine dimineaţă mă voi trezi la fel. Ce trist, nu pot să dorm, voi mai reuşiţi să dormiţi? Mă duc să mai fumez o ţigară, mi-ar plăcea să fiu acum pe un drum care merge spre un loc unde nu am mai fost, într-o maşină cu cineva necunoscut. E mai liniştitor aşa, nu ai responsabilităţi, nici nu mai ştiu unde aparţin, de fapt...
Vezi videoclipul piesei Ego nr. 4 al trupei Luna Amară: