O mică bijuterie emoţională - December Boys

Patru orfani născuţi în decembrie şi crescuţi la o mânăstire prin pustiurile Australiei primesc un cadou neaşteptat: o vacanţă într-un sătuc de la malul mării. Acolo, fiecare dintre ei nutreşte dorinţa de a fi adoptat de către un cuplu de foşti circari dar, mai mult decât atât, descoperă micile bucurii ale vieţii pe care nu aveau cum să le guste alături de măicuţe.

Asta ar fi povestea spusă în mod lapidar. În realitate (mă rog, în film...) lucrurile se petrec într-un mod mult mai sensibil. Povestea se desfăşoară prin evoluţia rapidă a personajelor şi a modului prin care patru copii privesc şi înţeleg viaţa care li se descoperă pentru câteva zile, ca o adevărată minune. Dezvoltat din perspectiva celui mai mic (şi mai simpatic), care vrea cu ardoare să fie adoptat dar sfârşeşte prin a rămâne alături de prietenii lui "decembrişti", întregul setup e o întoarcere la sensibilitatea filmelor cu tentă nostalgică (vă amintiţi Le Grand Bleu, al lui Besson?) dar reprezintă şi prima ieşire în "lume" a lui Daniel Radcliff dincolo de porţile de la Hogwarts şi de ochelarii rotunzi ai lui Harry Potter. Una destul de timidă.

Prima impresie la finalul celor 105 minute e că filmul are un imens potenţial. Pe măsură ce imaginile se sedimentează, n-ai mai spune cu aceeaşi ardoare că e unul dintre primele 5 filme ale anului, ci doar o mică bijuterie emoţională, plasată într-un decor mirific, interpretată corect şi pigmentată cu câteva secvenţe memorabile.