Distins în 2001 cu premiul Irish Times Theatre Award, textul irlandezului Eugene O'Brien a fost considerat la momentul respectiv cel mai bun dintre textele noi. Nefiind deloc original ca temă tratată (un cuplu aflat în impas după ceva ani de convieţuire), el se remarcă în schimb prin onestitatea şi sensibilitatea sa, prin monoloagele închegate, prin care cele două personaje se dezvăluie privitorilor încetul cu încetul, doar prin relatarea unui singur
week-end din existenţa lor. Prezentând aceleaşi întâmplări din două perspective, a soţului şi a soţiei, relatate întretăiat, textul permite în final poveştii să se închege în mintea spectatorului, care poate cuprinde astfel,
dintr-o privire, ambele perspective şi le poate combina, obţinând radiografia fidelă a vieţii de cuplu în momentul traversării unei crize profunde.
De ce "Eden"? În ce ordine doriţi dumneavoastră: una la mână pentru că (maximum de transparenţă) bărbatul şi femeia au pierdut Edenul în momentul în care au devenit cu adevărat un cuplu, iar lupta continuă
dintr-o căsnicie se dă,
nu-i aşa, pentru recâştigarea lui, şi doi la mână (coincidenţă fericită, care serveşte la maximum piesei şi autorului ei, contribuind la farmecul aşa zis "popular") locul de baştină al lui O'Brien este chiar Edenderry din County Offaly, Irlanda, un loc aflat, conform spuselor dramaturgului, cu câţiva paşi în urma restului Irlandei, aşa că asemănarea cu Edenul a unui loc care e cu un picior în prezent şi cu altul în timpuri imemoriale este mai mult decât favorabilă miturilor care se pot ţese în jurul acestui text.
Îi regăsim aşadar aici pe bărbatul trecut de prima tinereţe, dar care refuză să creadă că a intrat
într-o altă etapă a vieţii, ce presupune asumarea conştientă de responsabilităţi (respectiv,
s-a căsătorit şi a făcut şi doi copii), şi pe soţia frustrată, care toată viaţa
s-a străduit să slăbească pentru a fi plăcută de bărbaţi,
s-a căsătorit, a făcut doi copii,
s-a îngrăşat din nou, apoi iar a slăbit, cu mari eforturi, pentru
a-i reintra soţului în graţii. Se pare că celor doi nu
le-a luat foarte mult să se piardă, dar le ia foarte mult şi le este foarte dificil să se regăsească. Ne aflăm aşadar în faţa unui text orientat înspre actor, oferind o gamă largă de posibilităţi de abordare.
Varianta de la
Teatru 74 este propusă de Cristian Juncu, un regizor de altfel pe cât de inegal şi de oscilant în propunerile sale, pe atât de priceput atunci când se apropie cu adevărat de actori şi de text, şi care vădeşte un real interes pentru dramaturgia irlandeză contemporană. El reuşeşte prin această montare să pună în relaţie cele două personaje, să le facă să intre în dialog chiar şi atunci când unul dintre ele îşi spune povestea, iar celălalt stă în umbră, cu spatele. Este, evident aici şi meritul actorilor, respectiv Nicu Mihoc, în rolul Billy, care ajunge de la teribilismele adolescentine la capul plecat al bărbatului obligat de împrejurări (mai mult decât de el însuşi) să îşi recunoască şi să îşi asume vârsta şi condiţia, trecând
printr-o paletă largă de trăiri, cu un firesc şi o naturaleţe care în general îl caracterizează, şi Serenela Mureşan, care este de fapt adevărata surpriză plăcută a acestui spectacol, prin maturizarea artistică ce se observă cu ochiul liber, şi care, chiar dacă demarează puţin mai greu chiar la început, reuşeşte să îşi prindă strâns în mână personajul,
intuindu-i şi
redându-i cu duioşie şi tandreţe trăirile contradictorii. Nu în ultimul rând, un important ingredient al montării (şi interpretării) este umorul cu care sunt colorate cele două personaje, care umor le salvează pe de o parte de melodramă, iar pe de altă parte le accentuează cu fineţe tocmai zbaterea şi chinul sufletesc în care sunt împotmoliţi în acest moment al existenţei lor ca şi cuplu. Cei doi actori dispun de resurse comice din plin (am fost întotdeauna de părere că e extrem de greu să joci beţia şi să fii în acelaşi timp şi convingător şi destul de reţinut pentru a putea evita îngroşările, or atât Nicu Mihoc, cât şi Serenela Mureşan găsesc cheia potrivită în interpretarea beţiei, pe care o duc mai bine de o treime (ea) şi mai bine de jumătate (el) din întregul spectacol).
Jocul celor doi, care, aşa cum spuneam mai sus, îi pune în relaţie subtilă unul cu celălalt, chiar dacă ei evoluează pe rând, fără a se ridica de pe scaune (dar umplând de energie spaţiul gol dintre ele, respectiv dintre spaţiile delimitate clar de cele două spoturi de lumină, care nici măcar în final nu se întâlnesc în totalitate) şi doar prin rostirea unor monoloage care se întretaie, îi conduce pe aceştia către un final pe cât de curat şi de onest, pe atât de pătruns de emoţie. Plânsul lui Billy şi hohotele de râs cu ochii înecaţi de lacrimi de tristeţe ale Bredei, sunt complimentate de House of the Rising Sun (din text aflăm că este melodia cuplului) în singurul moment care beneficiază de ilustraţie muzicală. Chiar dacă, sub emoţia momentului, ai putea jura ca spectator că lucrurile au mers în final înspre bine, realizezi că textul îţi întinde aici o subtilă capcană: este la fel de posibilă o reconciliere, pe cât de posibilă este şi o ruptură definitivă. Rămâne la latitudinea privitorului, pentru că spectacolul, în modul în care este conceput, permite ca amândouă aceste variante să fie considerate ca posibile.
Una peste alta, la
Teatru 74 este binevenit un text care a făcut în Irlanda carieră, trecând de pe
Peacock Stage a Teatrului
Abbey pe scena principală a acestuia şi pe urmă
oprindu-se chiar în
West End, Londra, care se tot adaptează pentru televiziune şi care a fost regizat, printre alţii şi de Conor McPherson, cunoscut şi el pentru acelaşi gen de scriitură dramatică (aşadar, concurenţă tacită şi, conform presei de specialitate, succes rezultat din colaborarea celor doi artişti). La rândul său, varianta de la
74 a obţinut în 2007 trei premii la Festivalul DavilaStudioInterfest de la Piteşti, respectiv premiul pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun actor (Nicu Mihoc) şi cea mai bună actriţă (Serenela Mureşan).
Edende Eugene O'Brien
Versiunea în limba română (pentru
Teatru 74): Cristian Juncu, Nicu Mihoc
Regia artistică: Cristian Juncu
Distribuţia: Nicu Mihoc (Billy), Serenela Mureşan (Breda)
Promo spectacol la:
http://teatru74.ro/?id=102 
