Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Shutter

Se putea şi mult mai prost! - Shutter


Cinemagia, mai 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
OK - tradus mot-à-mot, adică "Obturator", ar fi sunat de râsu' lumii - aşa că l-au tradus mură-n gură: Fotografii bântuite, ca să ştie tot leatu' ce-ovadă-n film.

Dar leatu' ştie şi altfel, pentru că totul e perfect formulaic, liniar şi previzibil. Dacă-n abisal-de-tâmpitul One Missed Call erau bântuite telefoanele mobile, şi-n multe alte pelicule la fel de proaste fantomiţele şi demonii se încuibau prin varii alte aparate de uz casnic (sau personal), electronice (sau nu), acum pleaşca a căzut pe capul camerelor foto. De ce? Pentru că unul dintre cele două personaje principale e fotograf. Şi pentru că-n obligatoriul moment din trecut, de la care s-a tras toată dandanaua, un aparat de fotografiat jucase un rol decisiv. Aşa că acum, biata Michiko/Pichiko/Chichiko (Megumi, pre numele din acest scenar; tot Megumi, da' şi Okina, pre numele de pe afiş), cea sedusă, abandonată şi abuziv pozată ca pe urmă să "Pac! La kousen!" (Kousen = război, n.Pb.), frustramente prizonieră cu pragul dintre lumea noastră ş-ailaltă între picioare, se autosupraimpresionează în poze de tot felul. Evident, aici formula obligă ca totul să se rezume numai la poze, ca să respectăm convenţia. La fel de evident, aşa ceva implică un efort cerebral cu vreo două ghivente mai strâns din partea scenaristului (Luke Dawson - după fostul scenariu din 2004 al lui Bajong Pisanthanakun şi Sopon Sukdapisit), aşa că nu ne mai încurcăm şi o vedem şi-n afara fotografiilor: noaptea pe şosea drept în faţa maşinii, ziua-n tunel drept în stânga metroului, etc.

Mai departe-i ca la carte: eternele "Ba am văzut-o cu ochii mei, parol, ţaţo, să mă-ngropi!" / "Dragă, eşti stresată", eternele căcăreze de Blowup în căutare de indicii, nelipsitul medium care zice ceva spăimos, obligatoriul drum cu maşina printre pajişti spre casa de la ţară unde pândeşte ceva, neapărata rezolvare-nşelătoare după care cuvântul din poveste înainte mult mai este (sau puţin, da' şocant).

Şi totuşi, ceea ce face Masayuki Ochiai din povestea asta nu-i chiar o neghiobie iremediabilă. Omul ştie să povestească pe ecran - mai trebuie doar să-nveţe şi să ne sperie. Ştie şi să filmeze frumos, găsind oarece perspective mai inedite asupra Japoniei zilelor noastre. Ştie (închipuiţi-vă!) să respecte chiar şi racordurile (a căror nesocotire, în puzderia de horroruri americane recente preluate de la japonezi, a devenit de-a dreptul o religie!). În fine, ca să nu-l uităm la colţ, unde l-am pus adineaori, pe bietul Luke, se cuvine să spunem că, dacă tot a păstrat pe întreg parcursul mediocritatea sălcie a fostului scenariu, măcar în final i-a adăugat o întorsătură acceptabilă - pe care şi Masayuki ştie s-o speculeze în ultimul cadru. De bună seamă, cine se cheamă cinefil (ca să nu mai vorbim de cineaşti), n-are ce să caute la filmul ăsta; dar spectatorul de rând căruia-i place un horror cinstit în ieftinătatea lui se va simţi mai puţin păcălit decât la The Grudge sau The Eye.

Acum aşteptăm să vedem cum fac, când sunt bântuite, aparatele de ras, vibratoarele, tirbuşoanele, unghierele, ungherele, ugerele, mulgătoarele automate, tampaxurile, şi clanţele. Şi oalele de noapte. Şi şosetele. Şi-un sul. De kur-papier.

6 mai, 2008, h. 22:45-23:17
Bucureşti, România




 Toate articolele despre Shutter


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer