Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Mercy Seat / Ziua de apoi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Al Qaida sau cum să spui La revedere - Mercy Seat


mai 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fiecare cuplu are un 11 septembrie al său. O zi, poate doar un minut în care totul se dărâmă. Se insinuează suspiciunile, ironia îşi arată colţii, cinismul şfichiuieşte sentimentele, tandreţea îngheaţă, iar compromisurile se uită instantaneu. Drumul spre ruptură este alunecos ca un tobogan şi nu mulţi se arată dispuşi să îl urce înapoi.

Neil LaBute este cunoscut ca un dramaturg care are obiceiul să ne facă praf buna impresie despre noi înşine. Dând iama prin umanitate, domnul LaBute scormoneşte în suflet, în special în zona burgheză bine aşezată, chipurile, în morala contemporană, acolo unde totul este cum trebuie, şi manierele, şi atitudinea, şi educaţia, şi contul în bancă. Doar că dramaturgul american face cum face şi găseşte mizeria umană ca gunoiul sub preş. The Mercy Seat a fost una dintre primele scrieri de după 11 septembrie 2001. Odată cu prăbuşirea turnurilor gemene de la WTC s-a prăbuşit şi imaginea noastră despre lumea în care trăim. Tragedia americană s-a resimţit în fiecare punct de pe glob şi în fiecare palier din vieţile noastre personale. LaBute dezmembrează morala americană în punctul ei cel mai sensibil: familia.


Sentimentul american al familiei

Mulţi au încercat să demonstreze că omul este un animal monogam. N-a reuşit nimeni să pună un qed la finalul teoriei aşa că nu putem absolutiza nici într-un sens, nici în celălalt. Am rămas să ne descurcăm cu relaţiile noastre pe care societatea (cea occidentală, în mare parte) le vrea monogame şi pe viaţă. De aici începe însă distracţia numită "dezagregarea cuplului" în care vinovatul este de multe ori chiar cuplul în cauză. Subminarea propriei relaţii devine un montagne russe care ameţeşte orgoliile şi dezinhibă agresivitatea.

În piesa lui LaBute The Mercy Seat / Ziua de apoi un bărbat căsătorit care lucrează la WTC are o relaţie cu şefa sa, o femeie cu succes în carieră. Singura ieşire pe care o vede din această situaţie este să se dea dispărut în atentatele de la 11 septembrie, deşi la ora atacului se afla la amanta sa. Cuplul din piesă suferă de aproape toate hibele posibile: o diferenţă de vârstă de 12 ani în "favoarea" ei, o poziţionare şef - subaltern, tot în favoarea ei şi o nevastă acasă cu copiii, în "favoarea" lui. Dramaturgul se joacă pe terenul minat al unei relaţii extraconjugale la serviciu şi dinamitează toate miturile despre familie, dar şi pe cele despre dragoste. Replicile scurte şi tăioase decojesc măştile pe care ni le punem, uneori involuntar, unii faţă de alţii. Da, iubim, dar doar până când suntem obligaţi să ne asumăm responsabilităţi ceea ce, iertat să-mi fie, aduce a ipocrizie. Orice relaţie de cuplu este un echilibru de putere, cine domină pe cine, iar puterea se arată cel mai bine în pat. Cine cui i-o trage, adică. Iubirea cu latura ei tandră - drăgăstoasă pare a fi cam pe la apusul existenţei. Vorbim, gândim şi judecăm în termeni de satisfacere sexuală drept criteriu privind reuşita unei relaţii sau mai cinic, de dominaţie sexuală. "A iubi" devine tot mai mult "a mă iubi", formă absolută de egoism. Sexul defineşte fiinţa umană în modul cel mai fidel cu putinţă întrucât include şi subconştientul.

În Ziua de apoi raportul de putere este continuu fluctuant. Multiplele tare ale relaţiei dau pe rând celor doi parteneri ascendent unul asupra altuia, doar că niciodată lucrurile nu sunt ce par a fi. Clişeul cuplului middle class căsătorit imediat după terminarea colegiului (eventual mariajul clasic între regele şi regina balului de absolvire) este pulverizat de LaBute pe baza unei atente cercetări sociale. Dincolo de visul american, realitatea arată că după vreo 10 ani de la nuntă cuplul a divorţat sau măcar unul din parteneri duce o viaţă dublă (amant/ă). Aşa că sacra familie americană este o minciună gogonată (a se vedea minunatele vieţi ale locatarilor de la Casa Albă, întruchipări perfecte, spun PR-iştii, ale familiştilor americani).

Nici cu relaţiile la serviciu societatea americană nu stă mai bine. Consumismul generalizat duce la o nevoie de câştig care înseamnă mai multe ore de muncă adică mai puţine ore pentru viaţa personală. Drept urmare impulsurile sexuale se agaţă de ceea ce întâlnesc în cale. Ce te faci însă când ea e şefa? O domini acolo unde poţi, în pat, ca un debuşeu de putere. A zis cineva ceva de iubire?

Poate că hiba cea mai puţin previzibilă din această relaţie Abby - Ben (o femeie şi un bărbat, nu contează cine, numele lor încep cu primele litere ale alfabetului tocmai pentru a-i anonimiza) este aceea a diferenţei de vârstă. Regulile sociale rigide privind cuplurile au fost demult abrogate, doar că unele reminiscenţe se mai regăsesc şi astăzi. Deşi sunt nu puţine cupluri celebre în care ea are ani buni în plus faţă de el, oamenii încă strâmbă din nas în faţa unei asemenea perechi. Ceea ce aduce LaBute în discuţie este exact ruptura pe care o resimte cuplul. 12 ani reprezintă o generaţie. Un asemenea hiatus implică gusturi diferite, culturi diferite, raportarea la repere diferite, reacţii diferite în faţa aceleiaşi provocări. Poate gestiona cuplul un asemenea balast de diferenţe? Răspunsul nu îl dă LaBute, dar se citeşte printre replici: depinde exclusiv de cuplul în cauză. Însă în faţa provocării, conformismul iese la suprafaţă şi nu poţi să-l acuzi pe cel care se supune regulilor sociale renunţând la aventură atât timp cât "te iubesc" este doar o expresie lipsită de conţinut. A zis cineva ceva despre iubire?


Nu, dar a zis cineva ceva despre laşitate

11 septembrie 2001. Tragedia americană. Terorismul mondial ne bombardează vieţile personale. Nu te poţi sustrage unui dezastru uman pentru a-ţi trăi singur fericirea. Mai mult, nu te poţi folosi de o catastrofă pentru a-ţi construi fericirea. Un dezastru exterior determină unul interior. Apocalipsa deplină: a umanităţii şi a umanului. Cine mai este astăzi erou? Ce fac eroii? E o datorie să fii erou? E rău să fii egoist atunci când lumea în jurul tău se prăbuşeşte? Vrem ca celor iubiţi să le fie bine, dar suntem dezamăgiţi dacă pentru asta ei renunţă să fie eroi. Eroismul apare pentru a măguli ego-ul sau pentru a-i ajuta pe ceilalţi? Când este spirit de conservare şi când este laşitate? Lăsaţi-o mai moale cu eroismul ăsta pe care îl tot veneraţi, nefericiţilor, zice Neil LaBute.


Un text bine "făcut"

Spectacolul lui Vlad Massaci are marea calitate că spune inteligent un text excelent. Cu austeritatea specifică regizorului, raportul de putere între cei doi parteneri se citeşte din simpla situare a lor, unul faţă de celălalt. Mihaela Sîrbu, cinică, ironică, aparent rece, manipulează cu abilitate un discurs despre iubire al unei femei care nu îşi poate permite să arate că iubeşte. Prea inteligentă ca să nu remarce pericolele care o pândesc, prea femeie ca să nu sufere, prea matură ca să poată pierde, personajul îşi joacă ultima carte într-o partidă de mărturisiri contra acuzaţii. Constantin Diţă mizează pe un dublu joc al vulnerabilităţii (Ben porneşte din postura de outsider, el e mai tânăr, el e căsătorit, el e subaltern) şi al masculinităţii (el e totuşi bărbatul în relaţia asta!). Fiecare meci pierdut atrage după sine o victorie. Are toate cărţile proaste şi de fapt, are toate atuurile. Permanent indecis, a luat demult cea mai importantă decizie. Posedă un întreg arsenal de seducţie şi în acelaşi timp e stupid de copilăros. Relaţia lor este pe deplin veridică şi îngrozitor de complexă.

Un text excelent, o regie curată şi inteligentă, doi actori care joacă impecabil. Ce poţi cere mai mult de la un spectacol?

Teatrul Act
The Mercy Seat / Ziua de apoi
De Neil LaBute
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Andu Dumitrescu
Cu: Mihaela Sârbu şi Constantin Diţă
Foto: Maria Ştefănescu



 Toate articolele despre Mercy Seat / Ziua de apoi


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Stoica


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer