"Invitaţie la acţiunea de ardere din Königsplatz. Miercuri, 10 mai 1933, noaptea, ora 11.30. Studenţimea din cadrul Universităţii şi Şcolii Superioare Tehnice din München, precum şi Cercul VII (Bavaria) al Studenţimii Germane vă invită la adunarea mai sus anunţată. Cu această invitaţie puteţi intra în spaţiul marcat din Königsplatz (în faţa Expoziţiei Naţionale de Artă). Acest loc trebuie la ora 11 noaptea fix să fie ocupat. După orele 23, în spaţiul marcat va ajunge procesiunea de torţe aprinse a studenţilor. 1) Asociaţia corurilor va cînta muzică de marş. 2) Sărbătoarea începe la ora 11,30 cu cîntecul Burschen heraus. 3) Cel mai în vîrstă membru al Studenţimii Germane, Kurt Ellersiek, va ţine o cuvîntare. 4) Va avea loc arderea cărţilor şi a revistelor care descompun naţiunea germană. 5) Vom cînta în cor următoarele cîntece: "Dumnezeu, care a lăsat fierul pe pămînt", "Deutschland Deutschland über alles", "Steagul sus, ţineţi rîndurile strînse".
75 de ani mai tîrziu, exact pe 10 mai 2008, münchenezii primesc, din nou, o invitaţie în Königsplatz. E o zi a aducerii aminte, o zi închinată scriitorilor şi cărţilor arse de către cei 50 de mii de studenţi şi profesori nazişti (aproximativ 10 procente din populaţia de atunci a München-ului), alături de membrii SA, în noaptea de 10 mai 1933, în Königsplatz - "cîmpul" partidului nazist, în timpul celui de-al Treilea Reich, loc al marşurilor şi al marilor adunări, cît şi loc de sacralizare a victimelor naziste. E cunoscută fotografia lui Hitler împreună cu Mussolini salutînd masele din faţa unuia dintre cele două temple-altar.
Bücherverbrennung - arderea cărţilor - se transformă ani de zile mai tîrziu într-un maraton al lecturii, al rostirii cu voce tare şi al retrăirii acelei nopţi printr-un performance al artistului german Wolfram Kastner - arderea ierbii, asemenea unui rug, exact pe locul în care naziştii aruncaseră cărţile în foc, "cărţile celor mai buni scriitori germani", după cum declară Kastner. Deja de opt ani, din 2000, Wolfram Kastner repetă acest act în fiecare an, nu lasă ca această zi să treacă uitată. Se luptă cu autorităţile, e considerat un personaj incomod. Ideea i-a venit spontan, a fost un act de revoltă la adresa administraţiei locale.
În 1935, atunci cînd naziştii au început construcţia celor 42 de clădiri administrative, transformînd München-ul în capitala mişcării lor (două dintre clădirile naziste încă mai există, Führerbau este acum o şcoală de muzică şi teatru), iarba din Königsplatz a fost înlocuită cu plăci de granit. În 1988, primăria oraşului a decis ca aici să fie iarbă din nou, ştergînd astfel orice urmă, spunînd că în sfîrşit iarba poate creşte peste istorie. Kastner a cerut permisiunea de a marca an de an arderea cărţilor printr-o ardere simbolică. Nu a fost lăsat, pe motiv că iarba de acum nu mai este cea din '33 şi deci actul său este neautentic. Pe 9 noiembrie 1995, a fost lăsat să o facă o dată. Alături de el, Hanne Hiob, fiica lui Bertolt Brecht şi cunoscută actriţă, a citit pentru prima oară în Königsplatz din autorii arşi în acel loc în '33, împreună cu studenţi şi elevi. De atunci, ea citeşte acolo în fiecare an, pe 10 mai. Lui Kastner nu i s-a mai dat voie să-şi repete actul simbolic, dar din 2000, a început s-o facă fără aprobare. În 2004, a avut o surpriză: i-a fost permis legal, dar a fost pus să plătească iarba distrusă. A refuzat. "Artistul are menirea să facă vizibilul, nu invizibilul", a spus Kastner.
A venit din nou ziua aducerii aminte, la München. Ca în fiecare an, Hanne Hiob a deschis lecturile, Kastner a retrăit simbolic arderea cărţilor din '33. Pînă la lăsarea întunericului, oamenii au citit, recitat, alţii au stat pe iarbă şi au ascultat, în jurul urmei negre făcute de către artistul german. A fost o adunare liniştită, cu mult soare, contrară ploii şi întunericului zilei de 10 mai '33. Oricine a putut citi ceea ce a vrut, pentru cinci minute. Singura condiţie a fost ca autorul să fie unul ale cărui cărţi au fost arse în acea noapte. Brecht, Canetti, Kafka, Heinrich Mann, Thomas Mann, Valeriu Marcu, E.M. Remarque, A. Schnitzler, Th. Wolf şi mulţi alţii.
Rugurile din cărţi ale nopţii de 10 mai 1933 iau, 75 de ani mai tîrziu, forma unei întîlniri solare, iar atmosfera a fost cea a unei adunări paşnice, neagresive. Nu mai este ocuparea violentă a unui spaţiu marcat, nu mai e o procesiune cu torţe, nu se mai aud muzica de marş, cîntecele naziste sau imnurile studenţeşti, nu mai este începutul marii arderi a omenirii. Nu se mai aud nici flăcările. Ci doar liniştea cuvintelor scrise de cei care altădată "descompuneau naţiunea germană". E ziua celor care cred, asemeni lui Kastner, că "o simplă plăcuţă care să documenteze evenimentul nu este suficientă. Avem nevoie de retrăirea an de an a acelei zile".
"Autorităţile nu se mai opun intervenţiei mele. Acum e o vreme foarte bună pentru ca iarba să crească. Peste o săptămînă sau două, nu se va mai vedea foarte mult din actul meu. Iar peste o lună, nu se va mai vedea nimic. De aceea, trebuie ca anul viitor să fie aici din nou. Aducerea aminte nu este eternă, de aceea trebuie repetată."
Sîmbătă, 10 mai 2008, în München, Königsplatz, am trăit una dintre cele mai frumoase zile. Temperatura la care ard cărţile, Fahrenheit 453, a scăzut. Temperatura la care arde iarba a reuşit să recompună o amintire.
München, 10 mai 2008