Urmează o scenă şăgalnică între ei doi, amintindu-şi de felul în care s-au cunoscut. Şi brusc vine năpasta peste ei, Coral moare apărându-şi fără succes puii şi astfel că din tragedie scapă doar Marlin şi mezinul:
"Îţi promit că nu voi permite să ţi se întâmple nimic, Nemo."
Acesta este preambulul. De-acum urmează povestea unui tată şi a unui fiu, un tată poate prea grijuliu, deşi de înţeles având în vedere cele anterior trăite, un fiu zburdalnic şi cu poftă de viaţă, neascultător precum iezii cei mari ai caprei lui Creangă. Tocmai această insolenţă va isca buclucul de a se pierde unul de altul dar care va însemna lupta cu destinul, cu piedicile ivite la tot pasul şi încordarea de voinţă spre a se regăsi. Se caută unul pe altul şi ceea ce este mai important, se regăsesc fiecare pe sine. Pentru că tatăl, căutându-l pe Nemo, se reconstruieşte pe sine, fiul, în zbaterea sa de a reveni acasă are parte de propria sa maturizare.
Marlin începe prin a fi temător pentru fiecare pas al fiului, se agită continuu în jurul acestuia, e de-a dreptul cicălitor. Când Nemo pleacă la şcoală intră de-a dreptul în panică şi nu poate sta liniştit, se duce după el şi intervine la profesor:
"... cred ca e prea devreme pentru el să fie aici nesupravegheat.
- Pot să vă asigur că este foarte în siguranţă cu mine.
- Sunt sigur. Dar aveţi o clasă mare... Şi se poate pierde din vedere. Nu spun că nu sunteţi atent..."
Or tocmai această exagerare a neîncrederii în copil îl ambiţionează prosteşte pe acesta şi de unde la început ţinuse seama de sfaturile lui Marlin, intempestiva apariţie a tatălui temător îl determină pe Nemo să arate el tuturor cât de curajos este. Pe Nemo îl doare această neîncredere a tatălui său şi i-o spune scurt şi extrem de dureros:
"- Tu crezi că poţi face astea, dar nu poţi, Nemo!
- Te urăsc!"
Secunda fatidică şi dintr-o dată Nemo, care îşi dovedise nu atât curajul cât inconştienţa, dispare. De-acum urmărim alternativ aventurile lui Marlin pornit în căutarea lui Nemo şi încercările disperate ale acestuia de a evada şi a reveni acasă. Căutarea lui Nemo este ca o călătorie iniţiatică, şi iarăşi mă duce gândul la Creangă cu al său Harap Alb, prin care, de data aceasta, tatăl este cel care învaţă lucrurile esenţiale în viaţă. Trece printr-o serie de încercări şi are ocazia să dovedească de câteva ori ce înseamnă devotamentul, prietenia, recunoştinţa şi încrederea. Nemo, aruncat într-o lume nouă pentru el, descoperă ce înseamnă prietenia, îşi dezvoltă curajul şi mai ales isteţimea. Şi ceea ce-i animă mai presus de orice este dragostea. Pentru ca la final, ei da, un final fericit dar nu asta contează, Nemo, care se simţea vinovat în special de acea replică dureroasă, exact asta găseşte să spună mai întâi.
"- Totul e bine! Tata e aici! Te-a găsit tata!
- Tată?
- Oh! Slavă Domnului!
- Tată, eu nu te urăsc."
Şi la final vedem o noua scenă cotidiană cu drumul către şcoală al celor doi, doar că de data asta Nemo nu pleacă până nu îşi declară dragostea pentru tatăl său, aşa cum îmi spunea cineva că în familia lor se instaurase de cine ştie când acest obicei de a se îmbrăţişa la fiecare plecare. Aşa, să fie... Iar Marlin nu se lasă nici el mai prejos în a dovedi cât s-a schimbat: conducându-şi fiul, îi urează "Trăieşte aventura!"
Am folosit ceva mai devreme verbul "a anima"? Ce-ntâmplare! Pentru că personajele noastre sunt animate şi la propriu. Nu v-am spus? Cum de-am uitat... Marlin şi Coral şi Nemo sunt peşti! Peşti 'arlechin'. Dar are vreo importanţă asta? Chipurile lor sunt grozav de expresive în special datorită ochilor iar vocile sunt superb alese încât filmul întreg este o încântare. Acţiunea se petrece în bună parte în ocean, aşa numitul 'Big Blue'. Este lumea largă despre care primul lucru de învăţat este că e nesigur. Doar că Marlin cel prudent de felul său nu mai ţine cont de altceva în căutarea lui disperată. Dramatismul este făcut mai suportabil prin inserturi de umor de situaţie, aluziv adesea la viaţa noastră cotidiană. Deja din clipa fatidică în care Nemo este cules de un scafandru şi dus de acolo cu o barcă, Marlin se agaţă de orice l-ar putea ajuta. Drept care o urmează pe Dory, descoperind abia mai târziu că ea era din familia peştilor cu pierderi bruşte de memorie. Scena revelaţiei este foarte amuzantă şi de aici încolo suntem cuceriţi de Dory, cea care se pare că a fost creată special pentru a-i da glas Ellen DeGeneres, despre care regizorul declarase că a auzit-o cu cinci tonuri diferite într-o frază. Ca în viaţă, clipa de amuzament poate fi urmată brusc de o nouă spaimă, când rechinul Bruce îşi face apariţia cu zâmbetul său memorabil, un amestec subtil de amiciţie şi cruzime. De altfel Bruce, nume ales probabil ca un remember la clasicul 'Fălci' al lui Spielberg, apare şi pe afişul filmului. Şi el încearcă să se schimbe în bine apelând la o metodă modernă de psihoterapie de grup.
"Eu sunt un rechin civilizat, nu o maşină de ucis, iar dacă vreau să schimb această părere...trebuie să mă schimb eu mai întâi. Peştii ne sunt prieteni, nu sunt de mâncat..."
Şi se părea că le-ar şi reuşi acestor rechini dispuşi să facă acest efort dacă un incident minor nu le aducea un fir de sânge, capabil să-i scoată din minţi. Din toată tevatura Marlin şi Dory reuşesc să evadeze din 'ospitalitatea' rechinilor şi să-şi continue căutarea, folosindu-se de ochelarii recuperaţi ai scafandrului. Aşa află adresa unde s-ar găsi Nemo. Şi iată cum Dory cea uitucă descoperă uşor-uşor că alături de Marlin îşi poate păstra memoria. Ei se sudează ca echipă, se ajută unul pe altul fie că au de înfruntat un răpitor fie meduzele. Dory se dovedeşte mai sociabilă şi mai descurcăreaţă în relaţiile cu ceilalţi.
"- Nu pot să înţeleg de ce bărbaţilor nu le place să ceară informaţii.
- Acum nu am chef de generalizări."
Aşa a fost posibil ca un banc de peşti să le arate calea spre Sidney, ca o balenă să îi poarte şi să-i azvârle exact în golful unde pot găsi barca şi de aici nu mai e decât un pas până la Nemo. Avem o nouă ilustrare a popularei remarci: "nu oricine te bagă în rahat îţi vrea răul aşa cum nu oricine te scoate din rahat îţi vrea binele". De la balenă la pescăruşii de pe mal. Iar în plus apare pelicanul care preţuieşte mai presus de toate prietenia, drept care este elementul decisiv în tot acest lanţ, uman era să zic, un lanţ de ajutor amical care a facilitat sosirea la Nemo, cel captiv în acvariul unui dentist. De altfel câteva vorbe rostite de Dory, pe când ţestoasele îi purtau prin curentul australian de est, au circulat şi au aţâţat curiozitatea, au declanşat legenda micului peşte arlechin care a învins rechinii, care s-a luptat cu meduzele şi a înotat prin abisul întunecat, cu un curaj izvorît din disperarea de a-şi găsi fiul. Pe când era la ţestoase primeşte ad-hoc o lecţie despre cum se procedează cu progenitura.
"- Dar, dar, tipule... Când ştii că sunt pregătiţi?
- De fapt nu ştii niciodată. Dar când ei ştiu, ştii şi tu, ştii?"
Simplu, nu?! Iar Marlin chiar ajunge să probeze ceea ce a învăţat din asta pentru că exact în clipa revederii Dory este prinsă în plasa pescarilor laolaltă cu un banc de peşti şi Nemo intră alături de ea în plasă ca s-o ajute. Este clipa în care Marlin simte cu disperare că îl poate pierde din nou dar are curajul să îşi mărturiseasca încrederea în reuşita fiului său, drept care îi urmează sfaturile şi îndeamnă peştii să acţioneze toţi la unison. Plasa se rupe şi totul se termină cu bine. Unde învăţase Nemo cum să procedeze? De la peştii din acvariu care încercau mereu să evadeze şi care fuseseră cuprinşi de deznădejde după ultima tentativă. Şi când totul părea pierdut, vestea că Marlin e în drum spre Sidney, străbătând oceanul cu vitejie în căutarea fiului său, a născut în Nemo acel impuls decisiv care mişcă lucrurile pe făgaşul cel bun. Din nou o încordare generală şi Nemo alunecă prin scurgerea de la scaunul dentar căci dacă toate drumurile duc la Roma atunci şi toate apele ajung în ocean.
Iar Dory? Ea face o frumoasă declaraţie de dragoste: "Mă uit la tine şi mă simt acasă"
Aceasta e viaţa: cu naivitate, cu jertfă, cu disperare şi curaj, cu prietenie şi încredere, cu un puternic simţ al libertăţii, chiar dacă, evadând şi ceilalţi peşti din acvariu aceştia se trezesc de fapt liberi în oceanul imens dar prizonieri în propriile lor pungi. Aceasta este povestea. O poveste despre încredere.