ianuarie 2004
Sunt deja ani, nici nu mai contează cât de mulţi, de când recitalurile au început să fie asimilate – oficial asimilate, mai bine zis – cu o afacere strict personală a celui/celor care din motive ce devin din ce în ce mai obscure mai au încă un motiv de a se înhăma la un astfel de demers – zis din bătrâni – artistic.

Şi cum nu există nici un mod sau tonalitate îndeajuns de minoră pentru a ilustra realitatea recitalurilor de azi, să ne limităm la a încerca o scurtă descriere a grijilor artistului ce mai doreşte totuşi să apară în astfel de ipostaze, altminteri cum nu se poate mai onorabile. El trebuie să facă demersul necesar (indiferent de cota pe care o are) pentru programare şi să devină propriul său manager, cu tot ceea ce comportă această complicată meserie cvasi necunoscută încă la noi în aria genului clasic.



Astfel, respectivul solist instrumentist sau liric trebuie "să-şi umple sala" treaba lui cum şi să se ocupe de eventualele relaţii cu presa, de la cea de specialitate, la cea generalistă, radio şi televiziuni. Evidenţa acestei stări de lucruri mi-a revenit în memorie cu prilejul unor recitaluri de la Ateneul Român susţinute de artişti români excepţionali din ţară şi diaspora, aflaţi în plenitudinea exprimării artistice şi ale căror recitaluri s-au constituit în evenimente de referinţă ale stagiunii curente. Toate acestea pentru că şi la recitalul pianistei Oxana Corjos, al violonistului Liviu Prunaru, acompaniat la pian de Dana Protopopescu, precum şi la cel mai recent susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi harpistul Ion Ivan Roncea, precum la câte şi mai câte dinainte şi de-acum încolo, superba şi minunat renovata sală a Ateneului a fost "plină" de o mână (de fapt de aproximativ 200) de cunoscuţi, vai, mai mereu cam aceiaşi, ai protagoniştilor. Asemenea tuturor celor enumeraţi înainte, şi Ion Bogdan Ştefănescu şi Ion Ivan Roncea, despre recitalul cărora vom relata mai pe larg, au avut printre multe altele şi grija şi ambiţia de a munci pentru a se prezenta publicului la nivelul renumelui ce i-a consacrat.



Demonstrând că sunt de meserie muzicieni şi nimic altceva (precum baschetbalistul din reclama TV pus să efectueze o operaţie chirurgicală sau să "păzească" un reactor nuclear) cei doi şi-au încântat ascultătorii abordând cu farmec un repertoriu ce acoperă o arie întinsă a istoriei muzicii, calitatea de neobosiţi căutători de noi comori ale genului cameral – pasiune veche comună celor doi interpreţi – relevând publicului surprize precum o sonată de Bach în primă audiţie românească pentru formula flaut-harpă, trecând apoi prin Rossini, Donizetti, Faure, Ravel, dar şi Lutoslawski, Miyagi, Giovannini sau Carmen Petra Basacopol cu Fantezie op. 103 în primă audiţie absolută. Cei doi artişti nefiind de meserie manageri în showbiz-ul muzical, plus un complex de alte cauze, de la parametrul instituţional nepăsător şi rece chiar şi atunci când nu trebuie investit nimic, decât puţin interes, până la cel ce ţine de acel amestec tipic românesc de snobism şi orgoliu meschin, în sală nu a fost prezentă "suflarea" de flautişti şi harpişti ce ar fi putut vedea pe baza carnetelor de student sau elev "pe viu" abordări valoroase ale unui repertoriu foarte rar întâlnit chiar şi pe CD. Iar spre amărăciunea protagoniştilor, locurile confortabile ale Ateneului nu au fost ocupate nici de cealaltă categorie de public "generalist", care altminteri ştie să vină cu miile la concerte cu capete de afiş "din străinătate", aşa că sonorităţile cu vădită tentă impresionistă ce au învăluit cea mai mare parte a recitalului plasându-l sub semnul estetic amabil al începutului de secol XX au venit să însenineze frunţile şi gândurile doar celor rămaşi credincioşi talentului lui Ion Bogdan Ştefănescu şi Ion Ivan Roncea şi ale căror aplauze calde şi îndelungate au sunat ca un îndemn – ce-i drept, uşor patetic – de genul sportiv, "curaj, nu vă lăsaţi, băieţi!"

Curaj, scriu patetic şi eu ! Nu vă lăsaţi Oxana Corjos, Liviu Prunaru, Dana Protopopescu, Ion Bogdan Ştefănescu, Ion Ivan Roncea prea tare copleşiţi de realitate. De altminteri, spre norocul "glorioasei şcoli de muzică româneşti", minunatul vostru orgoliu artistic nu vă va lăsa să renunţaţi în viitor la ceea ce poate fi mai de dorit pentru un muzician român : un recital la Ateneu.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus