I love Bucharest - program de artă publică şi comunitară. Nu întâmplător, grupul de tineri artişti - foşti colegi de facultate sau prieteni - care au pus bazele I love Bucharest i-au dat un asemenea nume. Să faci artă publică şi comunitară în Bucureşti, un oraş mereu ignorat şi dispreţuit, mai degrabă doar loc de trecere pentru locuitorii săi, care nu ştiu să-şi ridice ochii şi să privească în jur, înseamnă să declari răspicat că îţi iubeşti cu adevărat oraşul şi că vrei să-i transformi şi pe locuitorii lui în persoane cărora le pasă de oraşul lor şi care îl iubesc. Artistele Irina Abaza, coordonatoarea proiectului, Mara Patriche şi Mihaela Miron sunt persoanele de bază din I love Bucharest.
Arta publică şi comunitară nu este un domeniu nou - termenul de artă comunitară a fost prima oară definit spre sfârşitul anilor '60, iar această mişcare a crescut foarte mult în ţările anglofone. E arta care se face în comunitate, care se implică social, încercând prin proiecte artistice să activeze o comunitate, să o transforme într-una responsabilă şi conştientă de problemele sale.
I love Bucharest a apărut în 2005. Prima lor acţiune a fost decorarea singurului adăpost de noapte din capitală, Casa Ioana. "În acel moment s-a întâmplat ceva, a fost o scânteie, ne-am dat seama că se poate, că oamenii sunt receptivi, că e nevoie de noi, arta are o funcţie terapeutică şi-ţi permite să schimbi lucrurile în bine. Am pornit de la un proiect mic şi, văzând că funcţionează, am decis să formulăm un statement pentru mai departe. Eram un grup de douăzeci de artişti, cu foarte mult entuziasm şi cu acelaşi ţel", povesteşte Irina Abaza. "În toţi aceşti trei ani, ne-am jucat mult. Normal, se munceşte imens pentru această joacă pe care o propunem. Într-un timp atât de scurt, am desfăşurat deja multe proiecte, cu un impact destul de mare, cu un public foarte receptiv şi cu instituţii publice cu care ne-am înţeles foarte bine, au fost deschise şi ne-au ajutat, prin faptul că ne-au dat aprobările necesare. Noi ne dăm seama că propunem ceva deloc nou în lume, dar nou pentru Bucureşti."
"După primul nostru proiect, am obţinut un parteneriat cu o organizaţie din Londra, Free Form Arts Trust, care lucrează de aproximativ 35 de ani în domeniul artei publice şi comunitare. În calitate de coordonator, am fost câteva săptămâni la Londra, în cadrul organizaţiei lor, şi am preluat modele de dezvoltare organizaţională şi de management de proiect. E nevoie de o bună organizare pentru ca proiectele să iasă bine. Noi, în România, trebuie încă să învăţăm de la cei care au avut libertatea şi deci posibilitatea să evolueze. Asta te ajută să nu mai iroseşti timp, să progresezi. Bineînţeles că trebuie să te adaptezi situaţiei locale."
Arta ca normalitate urbană
"Ceea ce am învăţat eu la Londra este că poţi face din artă un act de normalitate. Acolo, arta publică şi comunitară e la nivel de consiliu local, este o necesitate - consiliile locale se întâlnesc şi discută periodic cu diferitele organizaţii care propun proiecte pentru educaţie şi cultură. Întâlnirile sunt foarte deschise şi de o normalitate extraordinară, ceea ce la noi încă nu se întâmplă. Nouă ni se spune că nu sunt proceduri pentru ce vrem noi să facem. Dar ceea ce e frumos şi te face să continui e faptul că, deşi uneori ai întâlniri cu oameni care poate la început te privesc ca pe un copil, încet-încet atitudinile se schimbă, proiectele noastre îi emoţionează, îi sensibilizează. Asta e minunat."
Întâlnirea cu I love Bucharest devine una foarte personală. În 2006, au lucrat alături de bucureşteni pe strada Arthur Verona, iar anul acesta o vor face pentru a treia oară. Tot în 2006, au realizat vederi atipice ale Bucureştiului, cu un Bucureşti colorat şi personal, total diferit de cel din vederile clasice - departe de casă, ele mi-au alimentat dorul de Bucureştiul meu. Un an mai târziu, trecând pe la Universitate, mi-au atras atenţia stencils-urile de pe căsuţele buchiniştilor: imaginile cu scriitori defineau pentru prima oară un loc până atunci indecis. Îl demarcau - da, la Universitate e "Strada Cărţii", loc în care găseşti aproape orice carte vrei din trecut. "Oamenii se opreau, ne întrebau care este tehnica de realizare a stencils-urilor. Iar aurolacii veneau atraşi de mirosul de spray cu care noi lucram şi până la urmă am început să comunicăm, iar punctul lor de interes s-a mutat de la acel miros către tehnica de realizare." Anul acesta, Roll Up Art a proiectat pentru trei zile tot ce înseamnă artă contemporană pe faţada Facultăţii de Arhitectură. Neagresiv, dar făcându-i pe mulţi trecători să se oprească din drum.
Banner-ul bucureştenilor şi al oraşului lor
Pe 18 aprilie 2008, Fântâna de la Universitate, locul de întâlnire al bucureştenilor, s-a transformat într-un atelier de desen în plein air. Şevaletele din jurul fântânii au atras trecători care au desenat, au scris proverbe pentru Bucureşti şi şi-au scris declaraţiile de iubire sau ură pentru oraşul lor. Din nou, I love Bucharest s-a plasat într-un loc strategic, într-un loc al trecutului, care încă nu reuşeşte să se definească. A fost încă o tentativă artistică de "marcare a unui teritoriu": Piaţa Universităţii e printre puţinele locuri care ne poate transforma cu adevărat într-o comunitate.
Desenele bucureştenilor s-au transformat într-un banner de 200 de metri pătraţi, pus pe faţada Universităţii, pe strada Academiei. "Un banner asemănător celor agresive, de publicitate care îmbracă diferitele clădiri ale Bucureştiului şi cu care suntem familiarizaţi. Doar că acesta e banner-ul bucureştenilor, al oraşului lor", adaugă Irina Abaza.
"În viitor, sperăm să intrăm în zona Bucureştiului subteran. Vrem proiecte de artă acolo. Staţiile vizate sunt Gara de Nord şi Piaţa Victoriei. La Victoriei, vom lucra cu muzeele Antipa, Ţăranului Român şi de Geologie. Sunt instituţii foarte deschise şi plănuim să facem workshop-uri cu copiii şi vom încerca să găsim o modalitate de informare a călătorilor cu metroul şi să-i atragem către muzee. Ştim cu toţii că semnalizarea la metrou, şi nu doar acolo este critică în Bucureşti. Vrem, de asemenea, să decorăm măcar o parte din staţia de metrou Victoriei, cu ajutorul copiilor..."
Cu fiecare proiect, I love Bucharest reuşeşte, încet-încet, să ne facă pe toţi conştienţi de faptul că arta se topeşte în viaţa fiecăruia dintre noi şi că un oraş e mult mai mult decât un loc de trecere.