Teatrul de Nord a ridicat bariera celei de a doua ediţii a Festivalului Fără bariere pe 15 mai 2008 şi a cuprins numeroase spectacole susţinute de teatre din ţară, dar şi din Austria, Ungaria, Ucraina.
Au fost 12 zile dense, ca să nu spun aglomerate, cu spectacole începând de dimineaţa de la ora 10 sau 11 şi continuând cu alte menifestări de după-amiază sau seară, prelungite uneori până la 2 noaptea. Au fost şi unele suprapuneri nedorite, cum se mai întâmplă în astfel de situaţii, pentru că spectacolele s-au desfăşurat pe scene diferite: Sala Mare a Teatrului, Sala Studio sau Sala Casei de Cultură a Sindicatelor. Unele manifestări au descins direct pe caldarâm (strada Horea din faţa Teatrului) sau în barul MusiC'at.
Cum festivalul s-a întins pe o perioadă de 12 zile, e explicabil de ce invitaţii la festival, printre care cu onoare mă număr, nu au putut cuprinde exhaustiv ansamblul acestei manifestări. Aşa că mă văd nevoit să vă pun în faţa feliei de festival pe care am degustat-o cu nedisimulată plăcere. Am desprins din perindarea tupelor străine două reîntâlniri care mi-au amintit de frumoasele prestaţii de anul trecut, de la prima ediţie: Teatrul Asou, Graz - Austria şi Teatrul "Móricz Zsigmond", Nyregyháza - Ungaria. Participări cu impact şi în actuala ediţie.
Îmbinând pantomima cu replica aforistică, cei doi actori din Unknown origin / Origini necunoscute, Klaus Seewald şi Martin Welton, au desfăşurat literalmente pe scenă orizontul nesfârşit al călătoriei şi al căutării identităţii într-o lume în continuă mişcare şi confuzie. Spectacolul oferit de Teatrul Asou (dramaturgie Bernadette Cronin) respiră prin porii unor tehnici străvechi, ce pot merge până la artele marţiale asiatice, dar face trimitere totodată şi spre simbolistica extrem de sugestivă şi rafinată din piesele beckettiene. Un Pim se întâlneşte cu un alt Pim şi îşi propun să ducă la bun sfârşit călătoria vieţii. Cei doi se fac mesagerii unei neputinţe, anti-eroii unei poveşti "despre imposibilitatea de a încheia" sau despre imposibilitatea de a se opri pentru a-şi regăsi eul profund. Actorii implicaţi în acest demers experimental au pus în evidenţă o acurateţe exemplară a limbajului scenic.
De luna mai se leagă, în piesa lui Pozsgai Zsolt Liselotte és a május / Liselotte şi luna mai, dorinţa de renaştere a eroinei sale, pentru că în mai, nu-i aşa, totul renaşte, chiar şi interesul pentru teatru, chiar şi interesul pentru viaţă. Cam tot aşa cum Per Olof Ekstrom, autorul celebrului roman N-a dansat decât o vară, apela simbolic la omonimul transferat personajului în naraţiunea Mai în noiembrie. Piesa pusă în scenă de Szalma Tamas mi-a amintit de Un bărbat şi mai multe femei de Leonid Zorin întrucât şase roluri de bărbaţi sunt interpretate de acelaşi actor, Olt Tamás, invers decât în piesa lui Zorin, unde rolurile de femei sunt interpretate de aceeaşi actriţă. Evident că cele şase ipostazieri ale bărbatului aşteptat de Liselotte (Gosztola Adél) îi oferă lui Olt Tamás posibilitatea de a-şi pune în evidenţă excelentele abilităţi actoriceşti de a aborda o gamă atât de diversă de caractere bărbăteşti. Comedie tragică (trasă în module consecutive) despre dramele umane, piesa urmăreşte traiectul sentimental al eroinei din mai până în noiembrie, adică de la ivirea speranţelor până la năruirea lor. Spectacolul Teatrului din Nyregyháza, dat în lustrul clasic al pianinei din decor, susţinut în nuanţate acorduri melodramatice a lăsat o profundă impresie despre posibilităţile de afirmare ale mişcării teatrale din ţara vecină.
De la drama sentimentală sărim direct în lumea exceselor din actualitatea stringentă, americană sau nu, de a cărei duritate ne convinge montarea cu Overdose de Kelly Stuart în interpretarea Teatrului Ariel din Târgu-Mureş, regia Alina Nelega. Cei patru interpreţi, Elena Purdea, Monica Ristea Horga, Marius Turdeanu şi Nicu Mihoc, intră în transa unei supradoze de trăiri labirintice pentru a transmite stările nevrotice ale personajelor, anxietăţile lor, epuizările lor, trădările lor. Nu este ocolit nici limbajul licenţios pentru a sublinia virulenţa confruntărilor. Elena Purdea răspunde cu exactitate solicitărilor personajului Susan, exponenţial arhetip al derutei şi suferinţei, devenind extrem de credibilă.
Cornel Udrea caută să ţină pasul cu restructurările de limbaj din teatrul actual, renunţând la glumiţe în favoarea ridicării conţinutului dramatic al dialogului. Pleci aşa, fără o vorbă? în interpretarea a două excelente actriţe, Viorica Geantă Chelbea şi Cristina Maria Voicu de la Teatrul Joint din Braşov, este o etalare a virtuozităţii dramaturgului de a şoca prin spontaneitatea replicilor, virtuozitate de care s-au contaminat şi interpretele celor două femei de la periferia societăţii surprinse de destin într-o situaţie limită când adevărurile sunt rostite fără perdea, dur, pe faţă, cu înverşunare tipic feminină.
Teatrul de Păpuşi "Puck" din Cluj-Napoca a adus la Satu Mare două spectacole exclusive şi unul în colaborare cu Teatrul Naţional "Lucian Blaga", e vorba de Vicontele de Eugen Ionescu, despre care am scris cu altă ocazie. Secţia maghiară a prezentat un spectacol lung şi complex, cu o distribuţie impresionantă, încărcat de simboluri goetheene, adică Búbocska, după Orbán János Dénes, regia fiind semnată de Varga Ibolya. Drăcuşorul cu un singur corn, Búbocska, împleteşte poznaş problematica faustiană. Prestaţia actorilor-păpuşari a fost impecabilă, strădaniile lor fiind răsplătite mai ales de adulţi. Secţia română a aruncat în joc doi interpreţi în dramatizarea după Fraţii Grimm Croitoraşul cel isteţ. Pe Dana Bonţidean şi Lucian Rad. Scenariul şi regia au fost semnate de Emilia Nechita Svetlana. Simplitatea mesajului, comicăriile bine plasate i-au făcut pe copiii din sală să participe intens la acţiunea de pe scenă. "Vicontele" de Cluj, Gyuri Pascu, a fost pentru o seară şi "viconte" de Satu Mare, trăgând după el cohorta de admiratori la concertul dat la MusiC'at împreună cu The Blue Workers.
Un spectacol fără ritm interior, cu sincope şi lungiri evitabile mi s-a părut a fi în mare parte Fantomele Madridului după Calderon de la Barca. Studenţii de la Artă Teatrală din Târgu-Mureş, în loc să întreţină misterul unor veritabile fantome strecurate prin întunericul vrăjit al senzualităţii, sub mâna şovăielnică a lui Nicolae Cristache s-au achitat doar onorabil de partiturile încredinţate şi cam atât. Chiar şi secvenţele muzicale dansante, plăcute inserturi revigorante, alungă fiorul enigmaticului în loc să-l sporească. Puţin nerv la Olga Efremov în Isabela şi la Cătălin Mîndru în pitorescul Calabazas.
Mai colorată şi plină de energii productive la nivelul inventivităţii expozitive a fost clasica piesă a lui Goldoni Slugă la doi stăpâni pusă în scenă de un trio format din Victor Ioan Frunză, Sorin Miron (interpretul principal) şi George Costin la Teatrul Municipal din Baia Mare. Barul modern şi motocicleta, hotelul ridicat pe verticală din plăci transparente de Adriana Grand, iluminatul electric n-au stânjenit personajele să-şi rostogolească repezit gama de situaţii comice în care se lasă antrenate. Deşi atipic, îmbrăcat în blugi şi cu ochelari, Truffaldino creat de Sorin Miron trezeşte interes şi simpatie, arătând că modernizarea personajului e doar o iluzie, încă o prejudecată ce trebuie înlăturată o dată cu vestimentaţia. Legătura cu commedia dell' arte din care se trage binecunoscutul valet e încă vie, prezentă în toate manifestările personajului, cu toate că pare un băiat descurcăreţ din ziua de azi care şi-a dobândit prin isteţime două slujbe.
Trebuie spus că Festivalul Fără bariere nu înseamnă numai teatru. Aş spune că nu întâmplător şi-a intitulat festivalul aşa principalul coordonator al programului, directorul Teatrului de Nord, regizorul Andrei Mihalache. Tocmai pentru a putea ridica bariere spre celelalte arte. De la teatru la muzică şi film e numai un pas sau... o altă barieră ridicată. Legătura cu vizualul s-a dovedit benefică şi complementară. Dacă Horaţiu Mihaiu a prezentat un eseu vizual teatral Brâncuşi. Sărutul, regizorul Cornel Mihalache a venit în continuarea lui cu două filme despre genialul sculptor născut la Hobiţa, pelicule de incontestabilă valoare artistică şi documentară. Într-unul din ele, Dan C. Mihăilescu face o pledoarie plină de farmec, presărată cu picanteriile-i specifice, lui Brâncuşi.
În vijelia de festivaluri de teatru care a cuprins România, fac valuri - valuri înspumate ambiţioşii afirmării pe scena naţională. Pe ce loc va fi Festivalul Fără bariere?