Toxic / Ecologic - The Incredible Hulk (2008) & Hulk (2003)

Hulk vine în cinema dinspre comics-uri, iar originile sale circumscriu o aceeaşi temă, a naturii umane străbătută de raze gama. Personajul e o combinaţie reuşită între un gest iconoclast şi nevoia umană de distracţie împăciuitoare. În legătură cu existenţa personajului, latura iconoclastă trimite la relaţia semnificaţiilor şi realităţilor verzi din spatele naturii lui Hulk.

În versiunea Ang Lee a filmului (2003), Hulk este rezultatul încercărilor prin care un cercetător de top din SUA, în avîntul ştiinţific al jumătăţii secunde din secolul XX, caută un leac prin care ar sfîrşi definitiv degenerescenţa umană firească. Doreşte să modifice ADN-ul uman şi foloseşte în acest scop substanţe radioactive. Cercetătorul devine cobai în propriul experiment, iar efectele investigaţiilor şi testelor sale trec în sîngele fiului său, Bruce Banner (Eric Bana), al cărui alter-ego va fi Hulk. În versiunea Louis Leterrier (2008) e vorba despre un experiment prin care guvernul american încearcă să creeze super soldaţi. Experimentul e condus de Bruce Banner (Edward Norton), dar nu e vorba de Bruce-ul - şi el cercetător militar, şi el proscris - pe care îl găsim la finalul proiectului semnat de Ang Lee. Bruce din 2008 nu moşteneşte alter-ego-ul, ci îl dobîndeşte în urma preocupărilor sale. El se expune unui potop de radiaţii gama în urma cărora scapă bine-mersi ca om şi devine super-erou, ca Hulk.

În ambele cazuri, gestul iconoclast conferă toxicităţii absolute (substanţele radioactive) proprietăţi curative, fie ca pură experienţă medicală - la Ang Lee -, fie ca experienţă ştiinţifică (cercetarea propriu-zisă) şi morală (ordinea restabilită de Hulk, după confruntarea cu Abomination-Blonski, un monstru rezultat din administrarea unei supradoze de radiaţii gama pe fondul administrării unei substanţe lichide în care ingredient principal era sîngele lui Bruce Banner) - în filmul lui Leterrier. Conceperea lui Hulk e o practică des întîlnită în care şi prin care cultura populară recuperează, comercializează şi face profit de pe urma problemelor umane generale - mai mult sau mai puţin comice, mai mult sau mai puţin politice: manipularea fricii de şobolani în susţinerea visului american, în Ratatouille, distrugerea Pămîntului ca distrugere a Globalizării (pusă la cale fie de forţe extraterestre ostile, în Independence Day sau Mars Attaks!, fie de corpuri cosmice, precum în Armageddon), stăpînirea forţei atomice (Indiana Jones IV), frica de maşini şi de inteligenţa artificială (căreia-i corespunde naşterea noului Ales - Neo - în Matrix) sau nevoile ecologice, persiflate în feluritele apariţii ale lui Hulk prin simbioza sînge uman-substanţe radioactive.

Primul meu contact cu Hulk l-am avut la o vîrstă destul de fragedă, odată cu intrarea lui Cartoon Network pe piaţa autohtonă. Erau nişte desene animate pe care le nimeream din cînd în cînd, nu înţelegeam nimic din ele şi nici nu îmi dădeam silinţa în acest sens, dar rămîneam fascinat în faţa transformării unui om normal într-un uriaş verde care rupe tot. Şi adevăru-i că nu voiam să-l mai văd în pielea sa de om, ci numai aşa, uriaş, căpăcind tot ce mişcă împotriva sa. Şi e clar că îmi doream şi eu să mă pot metamorfoza astfel, să îi bat pe toţi colegii mei de generală fiindcă îl iubeau pe Iliescu.

Îmi imaginez că aşteptările generale ale publicului iubitor de Hulk merg într-acolo: să fie multă bătaie, indiferent cît de neverosimile sînt argumentele care duc la bătaie şi, implicit, la transformarea lui Bruce Banner în Hulk. Această idee poate fi văzută în diferenţa apreciativă cu care au fost primite de publicul larg, care votează pe imdb.com cele două poveşti cinematografice cu Hulk. Filmul din 2003 al lui Ang Lee (Hulk) tinde să fie o meditaţie shakespeare-iană, unde tragedia omului terorizat de un trecut sumbru şi posedat de un alter-ego ostil lui însuşi ocupă prim-planul, iar ghiduşiile violente ale lui Hulk abia un plan secundar. Nota filmului e între cinci şi şase. Povestea din 2008, The Incredible Hulk, lasă deoparte subtilităţile şi replicile cu substanţă, oferă în schimb un prea-plin de adrenalină puerilă. Nota filmului se apropie de opt.

În ceea ce priveşte distribuţiile, filmele sînt egale. Eric Bana şi Edward Norton acoperă bine registrele specifice fiecărui proiect: primul - turmentat de propriile obsesii, al doilea - hăituit de mercenarii guvernului american. Filmul lui Ang Lee cîştigă un punct prin prezenţa lui Jennifer Connelly în rolul lui Betty Ross, iubită/fostă iubită şi coleg-cercetător al lui Bruce. Jennifer este mai delicată şi cu un potenţial dramatic superior celui deţinut de Liv Tyler. Avantajul este anulat de William Hurt, care e mai impunător decît Sam Elliott în rolul generalului Ross, tatăl lui Betty şi hăitaşul lui Bruce. Egalitatea e menţinută de apariţiile lui Nick Nolte, tatăl lui Bruce în Hulk, şi ale lui Tim Blake Nelson, omul de ştiinţă sărit de pe fix din The Icredible Hulk.

Din punct de vedere al construcţiei poveştii, cele două filme diferă. Prin raportare la franciza Hulk, filmul lui Ang Lee respectă istoria şi răspîndirea mărcii pe piaţă (comics, seriale TV de animaţie, seriale de televiziune, jocuri video) în aspecte care ţin de realizarea tehnică - montaj, încadrări ale personajelor şi imagine în genere, banda sonoră -, dar mai puţin în cele care ţin de energia şi exploziile aşteptate de la cinematografia de agrement a secolului XXI. Filmul lui Leterrier merge pe cealaltă cale, este energic, însă, în ceea ce priveşte realizarea, nu aderă la coordonatele grafice existente în conceptul Hulk înainte de aducerea sa pe marele ecran.

Ang Lee încearcă şi, în latura tehnică mai ales, reuşeşte să facă un film cu pedigree. Această idee e subliniată atît de pîrghia dramatică principală a filmului - relaţia părinte-copil, cu o structură tragică, unde regăsim tentative de infanticid, apoi de paricid, cu traumele psihice de rigoare -, cît şi de modalitatea în care Lee pune în scenă această poveste. Filmul său arată ca un episod dintr-un serial de televiziune: multe secvenţe de interior, personaje în prim-plan şi gros plan, multe replici, seriozitate aproape ridicolă şi efecte speciale nedesăvîrşite, care nu-şi maschează provenienţa digitală şi care îmbracă povestea într-un aer vetust, specific epocii TV din anii '60-'70, cînd porneşte istoria din proiectul lui Lee, specific, de asemenea, începuturilor cinematografiei fantastice, cu filme precum King Kong sau Frankenstein, care sînt certe influenţe pentru viziunea regizorului chinez. Montajul său, prin numeroase split-screen-uri şi construcţii picture-in-picture, trimite la paginarea comics-urilor, iar artificiile "de laborator" prin care leagă planurile poveştii - clocot molecular, multiplicare celulară - întăresc senzaţia că Hulk ar fi un film de televiziune. Latura videogames a francizei Hulk e subliniată de Ang Lee prin intermediul coloanei sonore; un bas digital, ritmat, cu inflexiuni orientale, însoţeşte fiecare secvenţă expozitivă şi se subţiază pentru a întări suspansul (în apropierea vreunei confruntări); în timpul confruntărilor, tonul muzical e schimbat, întîlnim o orchestraţie bogată, uşor melancolică.

The Incredible Hulk e apropiat de istoriile thriller contemporane fără pretenţii. Spionaj, urmăriri în decoruri exotice (favela braziliană) şi confruntări spectaculoase generate de calculator. Pentru o vizionare de vară sau pentru cei care vor să urmărească vigoarea uriaşului verde nu trebuie nimic mai mult. Cîtă vreme Hulk spumegă, nu mai contează cum naiba a reuşit Banner/Hulk să ajungă din SUA în Guatemala, sau cît timp trebuie să fie calm Hulk pentru a reveni la proporţiile lui Bruce, sau cum de îl bate pe Abomination-Blonski (jucat de Tim Roth), care avea la bord mult mai multe celule verzi decît Hulk, acesta din urmă fiind şi în curs de eliminare din organismul lui Bruce. Pe de altă parte, la filmul recent am remarcat o chestiune neabordată de nicio altă peliculă cu super-eroi: conduita erotică a super-eroului, imposibilitatea sa de a se angaja într-o relaţie amoroasă.

Raportate la producţia de amuzament, neavînd niciun fel de aşteptări, ambele filme mi-au plăcut. Cu un plus în dreptul lui Ang Lee, pentru căutările conceptuale din Hulk.