Morbidul şi copleşitorul Jonny Greenwood: There Will Be Blood: Original Music

Mezinul Radiohead, Jonny Greenwood a trecut cîndva pe la Conservator, abandonat în momentul cooptării în trupă şi zău dacă asta nu se simte. Atît în aranjamentele orchestrale de care se ocupă pentru oxfordieni, complet paralele cu ce se întîmplă în marea majoritate a peisajului muzical contemporan, cît şi în neliniştitoarele partituri pe care şi-a pus semnătura în anul petrecut în chip de composer-in-residence pentru BBC - smear şi Popcorn Superheat Symphony. Iar cu lumea filmului s-a mai intersectat în 2003, cînd a compus coloana sonoră pentru documentarul experimental al lui Simon Pummell, Bodysong. Adică exact bucata (între electronică şi improvizaţii jazzistice) care l-a convins pe P.T. Anderson să-i încredinţeze rolul de compozitor pentru There Will Be Blood.

Iar din întîlnirea celor doi wunderkinder neaşteptat de maturi a rezultat una dintre cele mai stranii, tulburătoare şi deconcertante partituri auzite vreodată într-o sală de cinema - pe măsura realizării dincolo de cuvintele (în toate sensurile) în cauză. Lui Greenwood nu trebuie să-i ştii gusturile ca să-i recunoşti modelele - toţi acei terorişti ai muzicii "culte" care şi-au revărsat spaimele apăsătoare peste cumplitul secol trecut, de la Krzysztof Penderecki din al cărui faimos (şi apocaliptic) Tren Ofiarom Hiroszimy poţi auzi ecouri, ca şi din Quatuor pour la fin du Temps a lui Olivier Messiaen, la Şostakovici sau Stravinski.

Căci J.G. n-a scris o muzică de film în sensul tradiţional, cu motive comunicante, teme recurente destinate personajelor ş.a., ci o colecţie neliniştitoare de aranjamente minimale, axată pe instrumente de coarde (viori, violoncel) glisînd disonant şi contorsionat în cheie minoră; punctată ocazional de un pian cu atît mai înspăimîntător cu cît pare domolit faţă de crescendo-urile (neconvenţionale) ale viorilor - Prospectors Arrive (care bifează şi mult-iubitul Ondes martenot al chitaristului), Eat Him by His Own Light -, percuţii cu accente tribale (Proven Lands), başi (Open Spaces, Future Market, Prospectors Quartet). E muzică atmosferică, a cărei tensiune subterană progresează constant spre un feeling dezolant / ameninţător, ce te duce cu gîndul la dezastre iminente, damnare şi o pustietate de sfîrşit de lume.




Şi e greu, dacă nu imposibil, să-ţi imaginezi magistralul There Will Be Blood fără această colecţie de sunete înfricoşătoare care oglindeşte perfect sufletul negru (ca petrolul ţîşnind în valuri) al protagonistului interpretat de Daniel Day-Lewis. Şi da, muzica asta apocaliptică nu e genul pe care să vrei s-o asculţi în buclă, e copleşitoare, macabră şi morbidă, dar asta nu scade nimic din admiraţia îngrozită pe care ţi-o trezeşte. În ton cu fioroasa capodoperă scoasă de Paul Thomas Anderson drept din inima întunericului.