Ziarul de duminică / iulie 2008
Definitely, Maybe
...sau ce-ar mai putea inventa un regizor de la Hollywood ca să clatine un pic schema bătută în cuie a comediei romantice? De data aceasta, un virtual schimb de mame pe care eroul, Will Hayes, îl introduce în ecuaţia trecutului său, povestit la culcare fetiţei lui, Maya. Mai precis, după ce asistă, la şcoală, la o lecţie de sexualitate evident prematură pentru vîrsta ei, fetiţa de 11 ani îşi bombardează tatăl cu întrebări despre dragoste în general şi despre amorurile lui în special. Iar el nu are nicio idee mai nimerită decît să-i prezinte cele trei relaţii importante ale vieţii lui, cu nume schimbat, punînd-o să ghicească, după destul de puţine indicii, care dintre ele e, de fapt, mama ei, de care Will, apropo, e pe cale să divorţeze. Pare destul de încîlcit? Aşa şi este filmul, care, concentrat asupra acestei situaţii oarecum neobişnuite, pierde din vedere amănuntele logice - o minimă explicaţie a motivelor divorţului dintre cei doi, de exemplu - şi, mai ales, firescul situaţiilor şi al personajelor.

Cele trei candidate la inima lui Hayes au, desigur, calităţi, mai mult întrezărite decît subliniate de poveste, ce-i drept, iar cele trei istorii de dragoste sunt fragmentate de flash-back-uri şi flash-forward-uri menite să învioreze filmul şi să-i dea un ritm. Rezultatul e însă pe dos, toată această istorie complicată fiindu-ne livrată într-un mod greoi, care de la un moment dat pare interminabil. Veşnicele oscilaţii sentimentale ale lui Hayes, caleidoscopul căznit de declaraţii şi momente tandre, revenirile la dialogul cu fetiţa pedantă şi matură pînă la limita suportabilului se întretaie greu şi cacofonic.

Ceea ce-i reuşeşte, însă, ca de obicei, regizorului Adam Brooks (Practical Magic, Wimbledon, Bridget Jones: The Edge of Reason) este să scoată castanele din focul unui scenariu slăbuţ şi împiedicat cu mîna unei distribuţii excelente. De data aceasta, foarte talentata Abigail Breslin se luptă eroic (şi învinge!) cu replicile preţios ridicole ale Mayei, Rachel Weisz e expresivă, seducătoare şi pasionantă, ca întotdeauna, reuşind un portret irezistibil al jurnalistei bătăioase şi boeme - în schimb, Elizabeth Banks şi Ryan Reynolds, tocmai interpreţii părinţilor Mayei, sînt cei mai potoliţi (sau mai bine zis şterşi) din toată distribuţia. Excelenţi cu adevărat sînt însă Isla Fisher, una dintre cele trei iubite ale lui Hayes - cea mai dulce, vioaie, rebelă şi surprinzătoare dintre ele -, un fel de porte-bonheur care îi iese tot timpul în cale şi pe care el îl scapă din mîini cu o ignoranţă tipic masculină a adevăratelor oportunităţi sentimentale din viaţă, şi Kevin Kline, în rolul unui scriitor talentat, afemeiat şi mucalit, care îşi dispută cu Hayes nu doar femeia iubită, ci şi viziunea asupra lumii. Apropo de această viziune, probabil că, pînă la urmă, este cea care salvează filmul de la o mediocritate perfectă, pentru că, pe fundalul campaniei lui Clinton din 1992, ne e prezentată o Americă - şi probabil o întreagă lume, in extenso - ceva mai puţin pervertită în convingeri, ceva mai umană şi mai caldă, care încă nu descoperise eficienţa irezistibilă a Internetului şi mobilelor, înstrăinarea şi anonimatul sec al messengerului, izolarea şi cinismul epocii post-dating.

Pînă la urmă, dacă la nivel scenaristic scîrţîie destul de vizibil, amestecînd datele şi întîmplările pînă la saţietate, filmul reuşeşte o delicată tuşă de spirit al timpului, care are şanse să rămînă mai mult timp în memoria spectatorului, făcîndu-l să viseze. Măcar pentru cîteva momente.


Desigur... poate că... / Definitely, Maybe
Producţie SUA, 2008
Regia şi scenariul: Adam Brooks
Cu: Ryan Reynolds, Isla Fisher, Kevin Kline, Rachel Weisz, Elizabeth Banks, Abigail Breslin, Derek Luke
Premiera: 25 aprilie 2008
Distribuit de: Ro Image 2000.
Regia: Adam Brooks Cu: Ryan Reynolds, Abigail Breslin, Rachel Weisz, Elizabeth Banks, Isla Fisher, Kevin Kline

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus