La Bucureşti, între 23 mai şi 21 iunie 2008, a avut loc cea de-a treia ediţie a Bienalei internaţionale de artă contemporană Bucureşti. În raportul final BB3 - comunicat la doar trei zile de la închidere - s-a vorbit despre succesul fără precedent al acestei ediţii, de atenţia media mult mai mare acordată ei, de faptul că numărul de vizitatori s-a dublat de la ediţia trecută, el fiind de 51.000 de persoane.
Vizibilitatea BB este un lucru ce nu poate fi negat - organizatorii bienalei, Răzvan Ion şi Eugen Rădescu, ştiu să se ocupe perfect de promovarea BB, sunt foarte prezenţi şi activi în tot ceea ce înseamnă lumea artei româneşti şi locurile ei de întâlnire, fie ele reale sau virtuale. Stickerele BB3 au împânzit oraşul încă din toamna trecută, site-ul BB este unul extrem de profesionist, şi este impresionant cum în acest moment, pe site, la nici o lună de la închiderea BB3, s-a deschis un nou capitol: BB4 - cu un nou concept, cu un curator, Felix Vogel, care la doar 23 de ani va fi probabil cel mai tânăr curator din istoria internaţională a bienalelor.
Deşi încercând să aibă o vizibilitate mare şi folosind instrumentele unui mare eveniment (şi neluând în calcul "erorile", atât cele tipografice, de pe etichetele lucrărilor şi din cataloage, cât şi pe cele de organizare: uşi în mai multe rânduri închise atunci când ar fi trebuit să fie larg deschise), Bienala Bucureştiului rămâne încă o bienală mică, de nişă. Asta nu înseamnă că organizatorii nu reuşesc, încet-încet, ceea ce şi-au propus. Citind statement-ul general al bienalei şi parafrazându-l, apare evident faptul că ei încearcă să determine publicul "să treacă peste sentimentul de îndepărtare de arta contemporană", că se vor o structură care să "transforme Bucureştiul într-un câmp de acţiune artistică, să spargă izolarea culturală" şi să creeze un dialog dinspre local către global. E normal ca, în acest moment şi pe fundalul existent, BB să fie încă un eveniment destinat unui cerc restrâns. Să obţii acel echilibru între "calitatea estetică/ artistică şi popularitate" e un proces complicat şi de lungă durată, cu atât mai mult într-un spaţiu estic, ca România, dar în general dificil aproape oriunde.
BB3 face încă un pas în demersul său. Se plasează pe o scenă artistică "deocamdată călduţă", pasivă, aşa cum o numeşte Răzvan Ion într-un interviu realizat împreună cu Eugen Rădescu, luat curatorilor acestei ediţii, suedezii Jan-Erik Lundström şi Johan Sjöström. Îşi asumă acest spaţiu, faptul că orice proiect artistic are implicaţii socio-politice, că foloseşte drept instrument "energia" şi eclectismul Bucureştiului, "istoria (sau isteria) lui zbuciumată" (Eugen Rădescu), hotărând ca tema BB3 să fie cartografierea contemporaneităţii. Cartografierea lumii de azi ca temă a unei bienale aflate într-un proces de autolegitimare şi, mai mult decât atât, lansată într-un demers de "alfabetizare" a publicului contemporan local, "încurajarea alfabetizării cartografice", aşa cum îşi definesc curatorii demersul la un moment dat, înseamnă alfabetizarea inevitabilă pe care un asemenea eveniment trebuie să o facă. Căci, încercând o definiţie a fenomenului extins al bienalelor, am putea spune că acestea sunt cartografieri ale spaţiului care le produce, sunt hărţi ale lumii contemporane, inter-hărţi deopotrivă ale vieţii artistice, sociale şi politice actuale. Bienalele sunt cele care au capacitatea să deseneze o societate, să o marcheze, să definească starea de lucruri prezentă. Or, alegerea cartografierii drept temă este echivalentă cu însăşi legitimarea fenomenului, ca şi cu tentativa de a deschide larg ochii publicului neavizat către o "politică a cunoaşterii".
După cum se autodefineşte, BB3 s-a vrut "o expoziţie, un proiect, un centru de resurse şi un manifest" (conform textului curatorilor din Pavilion vol. 1). De aceea, această ediţie nu a fost foarte spectaculoasă sau, mai bine spus, spectaculosul nu a fost unul la îndemână, ci perceptibil doar în urma cercetării riguroase, căreia trebuia să îi dedici timp. Spectaculosul lumii contemporane, o lume făcută din scheme, reţele, o lume redusă şi simplificată la maximum, prin diferite tehnici şi focalizând pe diverse aspecte. De la Atlasul Metropolitan Mondial la amplele proiecte TheyRule.net şi hackitectura.net, la Harta Dymaxion aer-ocean a lumii, la Atlasul Le Monde Diplomatique, la Harta închisorilor, Proiecţia Peters, "Imaginea-busolă" a organizării sociale sau Atlas Linguarum Europae. Alături de colecţia de hărţi, în cele cinci spaţii de expunere (ele însele producând harta unui timp şi spaţiu anume al Capitalei, pe axa nord-sud a oraşului: Muzeul de Geologie, Pavilionul Unicredit pe Bd. Titulescu, Galeria Simeza, Orizont şi Hanul cu Tei), artiştii şi-au creat propria cartografiere.
Proiectul Liei Perjovschi, Globuri Colecţie Nelimitată, 1990-astăzi, colecţia de peste 1.500 de obiecte în formă sau imprimate cu imaginea planetei, presărată în Muzeul de Geologie, îl transformă pe vizitator în protagonistul unui performance fără să fi fost pregătit pentru asta. Descoperirea obiectelor-intrus sau care ajung să se confunde cu exponatele te transformă în detectivul uneori confuz al celor mai stranii forme contemporane. Apoi, sunt proiectele lui Mikael Lundberg, Linia vieţii, ale traseului zilnic a cinci ani din viaţa artistului, traseu ce devine repetitiv şi monoton. Apoi, e Bukhara al Monei Hatoum, covorul persan identic cu cel al copilăriei, ros, mâncat de molii în forma globului pământesc, e Harta din carne a continentului american realizată de artistul Karlo-Andrei Ibarra, România desenată pe hârtie igienică ieftină roz de Adrian Matei şi de aici noţiunea de "igienă socială".
Este, de asemenea, extraordinarul proiect al artistului german Lukas Einsele, One Step Beyond, raport asupra minelor antipersonal şi a victimelor sale, studiu emoţional accesibil pe http://www.one-step-beyond.de. Lucrarea lui Renaud Auguste-Dormeuil, The Day Before_Star System, este imaginea bolţii cereşti, cu o zi înaintea bombardamentului militar. Guernica, Hiroshima, Bagdad, New York. Nu desenarea unei hărţi, nu inventarea unei noi tehnici, ci fotografia constelaţiilor cereşti, fotografia calmului, a liniştii de dinainte - cerul-victimă, văzut ca o ţintă a atacatorului (pe aceeaşi linie se plasează tânărul artist israelian Sagi Groner, în cel mai recent proiect al său, Scale Tale, prezentat anul acesta la Casino Luxembourg, în cadrul expoziţiei de amploare Locked In, el construind machetele exacte ale unor locuri distruse de bombardamente - macheta ca simbol a ce va fi şi e doar în stadiu de proiect, şi nu a ce a fost şi acum nu mai există).
BB3 face harta lumii contemporane, nu calcul, ci rizomul - "harta poate fi desenată pe un zid, poate fi concepută ca o operă de artă, poate fi construită ca o acţiune politică sau ca o meditaţie" (Deleuze, Guatarri, Mille plateaux, "Rhizome", p. 20, Paris, Minuit). În urma BB3 rămân atât o colecţie de texte critice în jurul conceptului de hartă, cât şi una de hărţi şi proiecte artistice ale cartografierii (vizibile în Pavilion, vol. 1-2), cât şi încă o lecţie reuşită de alfabetizare a lumii contemporane.