Cafenelele sau ceainăriile nu mai vor să fie singure. Se lipesc de cîte o altă instituţie, într-un mariaj, sper eu, fericit pentru ele, pentru că s-a dovedit deja că pentru public este. Am văzut că se lipesc de muzee (de MNAC, de MŢR, de Muzeul de Geologie etc.) şi că îşi pot pune la un loc programele, evenimentele, pentru ca vizitatorii să aibă senzaţia că nu pierd timp între expoziţia de artă video şi o cafea neagră sau între cinci roci şi un ceai. Şi aşa e, traseul s-a redus, timpul s-a băgat în buzunar, clientul e fericit. Dar dacă nu eşti un fan al muzeelor? Poate îţi place teatrul? Şi tot baţi poteca pînă la Green, dar parcă ai mai vrea şi altceva. Ultima noutate: Sala de Lectură de la Teatrul Act. Practic, celebrul teatru independent şi-a făcut un frumos cadou, pentru că în acest an a împlinit zece anişori.
Dar dacă e un loc de loisir, de ce îi spune Sala de Lectură? Pentru că e din ce în ce mai trendy să bei ceva şi să răsfoieşti nişte pagini de carte. Şi pentru că în Sală (aşa am decis eu s-o prescurtez) am găsit o bibliotecă, cu peste 2.000 de cărţi, toate donate sau primite cadou de la edituri. O bibliotecă de lemn maroniu închis spre roşcat, întinsă pe un perete lung, o bibliotecă aristocrată, cu uşi de sticlă, în care am zărit titluri de la teorie teatrală, la teatru propriu-zis şi pînă la romane poliţiste franţuzeşti, în franceză. Ce nu v-aţi aştepta să găsiţi într-o bibliotecă? În loc de mileurile bunicii, de veşnicele fotografii de familie (cu mama care îl ţine în braţe pe fiul sufocat în scutece sau fotografiile care am vrea să nu mai fie expuse ochilor oricărui musafir poftit la aniversări - da, primele nuduri). Nu, nici medalii sau distincţii. Dulceaţă. Da, da, o expoziţie de dulceaţă. "Împachetată" în borcane legate la gură cu fîşii de mătase aurie sau verde. Delicios, nu?
Rămînem în zona de concept store. Pentru că, în afară de bibliotecă, Sala dispune de un pian şi de doi pianişti, care o dată pe săptămînă se joacă tacticos şi armonios cu degetele pe clape.
După ce acoperă zona de lectură şi de muzică, Sala pune la dispoziţie creioane colorate, carioci, guaşe şi altele (cel mai tare mi-a plăcut însă cărbunele), hîrtie, şi oamenii îşi lasă amintirile acolo.
E un loc care mă face să aştept cu nerăbdare iarna. Să fie frig şi să ningă. Să intru în Sală, să mă aşez pe un fotoliu, să-mi aleg o carte veche şi un ceai care să se numească 7 Samurai sau Somn Dulce sau Muza, să mă îndulcesc cu o prăjitură de casă, să mai arunc o privire în jur, către toate micile sau marile obiecte inspiraţionale (ceainice, ceşti de ceai, tavanul din cărămizi roşii, gramofonul), înainte să mă adîncesc într-o carte. Ca şi cum m-aş fi nimerit în orele de somn ale unei bunici aristocrate şi un valet politicos mă pofteşte în bibliotecă să aştept pînă se trezeşte. Şi, dacă nu mi-ar surîde nici o carte, poate am laptopul la mine, pentru că Sala îmi oferă Internet wireless. O să mă mai duc să văd dacă lipseşte ceva.
Ce am văzut abia cînd am ieşit din Sala de Lectură - nu-mi explic cum am ratat surpriza de început - a fost uşa liftului de la etajul doi, unde se află şi Sala. O paradă flower-power, pictată pe uşa liftului, în care am recunoscut bucăţi de puzzle, care, dacă le-aş fi văzut înainte să intru în Sală, mi-ar fi dat o idee despre ce se întîmplă acolo: se bea ceai, se citesc cărţi, se ascultă muzică, se pictează.