Atelier de filme documentare din Europa Centrală şi de Est, Aristoteles Workshop, este în focurile începerii celei de-a treia ediţie. Programat a se desfăşura între 10 august şi 7 septembrie 2008 la Sibiel, lângă Sibiu, Aristoteles reuneşte experţi internaţionali, reprezentanţi ai canalului de televiziune ARTE şi 17 cineaşti europeni, gata să fabrice alte 4 producţii de succes.
Continuând această tradiţie, crearea de filme documentare de înaltă ţinută, acest "melting pot" aduce experţi din Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie şi tineri creatori din Croaţia, Serbia, Rusia, Cehia, Ungaria şi România.
Aristoteles Workshop Association este un centru de training dedicat noii generaţii de creatori de film documentar din Europa Centrală şi de Est. Ca procedeu de lucru, atelierul a fost gândit să se desfăşoare pe durata a 4 săptămâni şi să conţină 3 etape: training, filmare şi montaj. Tinerii sunt împărţiţi în patru echipe, fiecare echipă fiind compusă dintr-un regizor, un cameraman, un monteur şi un coordonator de producţie.
Anul acesta, traineri de renume internaţional - Steven Ascher, Jeanne Jordan, Rafi Pitts şi Simon Brook (fiul celebrului Peter Brook) şi reprezentanţi ARTE - Jean-Francois Pellier şi commissioning-editor Alex Szalat predau şi îndrumă crearea celor 4 filme documentare.
La prima ediţie a workshopului echipa Adinei Pintilie a realizat filmul Nu te supăra, dar... care a cunoscut un real succes la cele mai mari festivaluri de film: Locarno, Estoril, Montpellier, Varşovia, Torino, Londra, Belfort, Indiannapolis, Copenhaga, Stockholm, Namur, Leeds, Munchen, Madrid.
Filmul a câştigat două mari premii prestigioase: cel mai bun regizor la Festival Internacional de Cinema Contemporaneo de Ciudad de Mexico, premiul The Golden Dove la Festivalul internaţional de film documentar de la Leipzig DOK 2007, cel mai important festival de film documentar din Europa.
Filmul realizat la cea de-a II-a ediţie a workshopului de către echipa Cătălin Muşat, Ciobanul zburător participă în competiţia "Leopards of Tomorrow" în cadrul Festivalului Internaţional de Film Locarno 2008. Ciobanul zburător urmăreşte fracţiuni din viaţa unor ciobani de la o stână din zona Sibiului în apropierea căreia se construieşte un aerodrom. Echipa regizorului Muşat a fost formată din Marius Iacob (cameră), Vlad Voinescu (sunet) şi Roxana Comes (producţie).
Pe 16 august 2008, ARTE organizează la Sibiel o prezentare detaliată a proiectului, la care pot participa toţi cei interesaţi de acest workshop.
Contacte:
Dorina Oarga, coordonator productie, [email protected], 0751 204 642
Oana Ionita, coordonator comunicare, [email protected], 0730 040 514