Festivalul Sighişoara Medievală, desfăşurat anul acesta sub egida măştii, a ajuns la ediţia a XVI-a, fiind unul dintre evenimentele de după 1989 care au prins cel mai bine în România. Mai mult, avem de-a face cu prima manifestare artistică de la noi, colorată în nuanţe hippy, ce a adus laolaltă, încă din 1996, zeci de mii de oameni. Denumirea s-a schimbat de mai multe ori, la fel şi organizatorii sau strategia de abordare. Cert este că festivalul a pornit, cum era şi firesc, de la folosirea potenţialului pe care îl are cetatea, altfel spus, prin licitarea aspectelor ce ţin de Evul Mediu.
Sub această largă pălărie (postmodernă) au încăput, odată cu trecerea timpului, tot mai multe şi diverse activităţi artistice sau de marketing. Corturile "medievale" de bere tindeau să împingă la un moment dat orice tentativă de spectacol în afara zidurilor cetăţii. Totuşi, nu s-a întîmplat aşa ceva, pentru că muzica de dans, rockul şi folkul, care au înlocuit treptat commedia dell' arte, s-au mutat într-un spaţiu mai larg (lîngă Tîrnava Mare), prin anii în care amatorii de senzaţii încă mai visau că în Sighişoara se va dezvolta Agatho Dracula Faliment Park-ul turismului autohton.
Autorităţile locale au înţeles care sînt coordonatele viabile pentru oraşul lor, curăţînd mai întîi festivalul de "impurităţi", apoi separînd regalul de folk de proiectul medieval (îngropat în ultimii ani sub do major-urile şi mi minor-urile talentatei ge-neraţii de cantautori, apărute la două decenii de la Cenaclul Flacăra, de data aceasta în condiţii de libertate). Este salutar faptul că Nicu Alifantis, Mircea Vintilă sau Mircea Baniciu, împreună cu alte mari sau mici nume ale scenei româneşti de gen, vor evolua într-un festival special, fără a mai fi nevoiţi să împartă scena cu artişti din alte tagme. Încercarea de unitate prin diversitate îşi găseşte întotdeauna criticile, venite din toate taberele.
Rezumînd, între 25 şi 27 iulie 2008, Festivalul Medieval s-a întors acasă! Organizatorii au făcut cîteva mişcări inspirate în această direcţie, care sperăm că se va menţine.
Festivalul salvat
Cum opiniile despre capitolul Sighişoara sînt împărţite, semnatarul a apelat la părerea cîtorva persoane pe care le-a considerat reprezentative pentru informarea obiectivă asupra ediţiei 2008. Stăm de vorbă cu Laurenţiu Fratoştiţeanu, basist al formaţiei T-Jazz, participant la festival într-un proiect artistic paralel cu activităţile sale muzicale de bază, care semnalează în debutul discuţiei noastre faptul că intrarea în cetate a fost obturată ca prezenţă şi sunet de două grupuri concurente de muzicanţi sud-americani. Aceştia au comis fără ezitare playback-ul obişnuit, unii în raza auditivă a celorlalţi, în spiritul deplinei cacofonii sonore, spre paguba tuturor: producători de sunete şi public. CD-uri nu prea au vîndut, dar au reuşit, în schimb, să-şi facă locurile de obîrşie de rîs. Faptul că li s-au eliberat autorizaţii reprezintă un semn de democraţie, dar buna-credinţă a autorităţilor a fost înşelată prin numărul mult prea mare de decibeli care a însoţit desfăşurarea simulacrului amerindian - sunetele lor propagîndu-se pe o rază uriaşă (este de la sine înţeles că aceşti purtători "ilegali" de pene şi totemuri nu făceau parte din festival). De altfel, două grupuri stradale amplificate, aflate la cincisprezece metri unul de celălalt, înseamnă o exagerare de proporţii.
"Numeroşi prieteni de-ai mei - spune Laurenţiu - pur şi simplu refuză să mai vină la Sighişoara la aşa-zisul festival medieval, la care au găsit, în ultimul timp, mai degrabă orice altceva decât ceea ce s-ar fi aşteptat, conform titulaturii. În anii de început ai festivalului, venea un public de excepţie, atras de ideea de medieval. La Gărâna - festivalul (de jazz) cu cea mai spectaculoasă evoluţie din România - oamenii ştiu exact unde vin şi ce vor găsi. Se încearcă o relansare a Sighişoarei de odinioară, dar paşii sînt încă prea mărunţi...
O altă observaţie este prezenţa unei serii de performeri neadecvaţi acestui tip de festival, unii veniţi de la mare distanţă (cum ar fi formaţia româno-canadiană de "jazz medieval" - cum scria în program -, care a cîntat nici mai mult, nici mai puţin decît muzică lăutărească). Resursele irosite pentru astfel de happening-uri (sau incidente) ar fi putut fi folosite pentru organizarea unor spectacole de artă veche, adică, pentru ceea ce aşteaptă toată lumea să vadă cu o astfel de ocazie.
Subsemnatul este mare amator de teatru şi apreciază calitatea pieselor jucate la Sighişoara, dar acestea sînt imposibil de urmărit în condiţiile de stradă şi aglomeraţie din cetate. Omul din spate vede actori care ţipă şi se fugăresc, aparent, fără nici un rost, la concurenţă cu cei care fac poze şi pleacă în căutarea muzicii live, ce poate fi urmărită indiferent de condiţiile de vizibilitate, sau a animatorilor stradali, cu care pot interacţiona. Spectacolele de teatru ar trebui plasate în alte spaţii decît cele de trecere, unde să poată fi urmărite de la un capăt la celălalt, în condiţii de minim confort.
Totuşi, festivalul de anul acesta are şi însemnate părţi bune. Este de salutat prezenţa maestrului Deak Endre din Carei, a trupelor Anton Pann, Trei Parale sau a cvartetului Huniadi Cantores din Hunedoara, pentru a da doar cîteva exemple. Au fost şi alte formaţii valoroase, unele dintre ele tangente însă cu muzica veche, încadrabile mai degrabă în stilul World. În ansamblu, a fost o ediţie reuşită. Neajunsurile de care am amintit nu au reuşit să fure sau să deturneze festivalul din 2008, pe care îl văd pe un drum ascendent".
Sub semnul eclectismului
Printre formaţiile care abordează mix-ul dintre medieval, tradiţional şi rock se numără şi Aeternum din Sibiu. Claudiu Conţiu, liderul amintitei trupe, ne-a oferit un scurt interviu privind participarea grupului său la festival şi evenimentele de anul acesta, aşa cum le-a perceput. "Vorbind de Sighişoara 2008, Aeternum a avut doi invitaţi de marcă în persoana cunoscutei Gaby Koss de la Haggard (în perioada 1998-2004) şi a lui Călin Pop de la Celelalte Cuvinte. Am inclus în repertoriu cîntece medievale sau celtice (prelucrate de noi), precum Scarborough Fair şi Greensleeves, dar şi piese de rock tratate acustic, în manieră medievală, à la Blackmore's Night, sau compoziţii legendare ale maestrului Călin Pop, cum ar fi Fîntîna suspinelor şi La ceas tîrziu.
Concertele noastre s-au dovedit a fi foarte bine primite de public. Festivalul a avut de cîştigat prin faptul că a fost o ediţie în care s-a respectat, mai mult ca în alţi ani, promovarea muzicii de tip vechi şi a medievalului. Mi-au atras atenţia în mod special Ansamblurile Nomen Est Omen, Anton Pann şi Broda's Band din Polonia. Ne dorim cu toţii (mă refer la artiştii de gen) ca această direcţie să fie urmată în ediţiile viitoare, iar Sighişoara să (re)devină un permanent prilej de bucurie pentru iubitorii de artă medievală de la noi şi - de ce nu? - din străinătate. Potenţial există; Turnul cu Ceas din cetate mi-e martor!"
Continuăm discuţia cu Constantin Răileanu, coordonatorul ansamblului Anton Pann, care ne-a declarat că formaţia pe care o conduce şi-a trasat o cale anume, plecînd de la cercetarea muzicii româneşti şi a celei orientale medievale. "Căutăm să punem în evidenţă tot ceea ce înseamnă manuscris medieval pe teritoriul ţării noastre, să facem un act de cultură. Ne-am propus să întreprindem acţiuni de culturalizare plecînd de la nivelul de şcoală. Astfel, susţinem spectacole gratuite pentru copii. Încercăm să reunim într-o idee comună trupele de muzică veche, pentru că avem ţeluri comune şi, unde sînt mulţi, puterea creşte.
În ideea celor spuse anterior, am beneficiat de o sponsorizare şi am achiziţionat instrumente specifice, putînd astfel să ne apropiem de ethosul muzicii pe care o abordăm: oud, baglama, saz, tar, kemencesi, davul, kasik mey. Asta este ce ne stă nouă în putere să facem.
În privinţa festivalului, a fost o participare masivă de artişti şi consider că acest fapt este foarte bun. Sînt şi ceva carenţe care se pot acoperi în timp, dacă se doreşte lucrul acesta. Luînd în calcul aspectele pozitive, văd că publicul este dispus să asculte muzică bună, atîta timp cît i se dă şi este educat pentru asta. Dacă oferim producţii de speţă joasă, normal că formăm un tip de conştiinţă (şi un nivel de receptare) redus. Acum, la Sighişoara, festivalul a fost relansat. Sperăm că, în continuare, se vor întîmpla lucruri de acelaşi fel. Că au mai fost formaţii care nu s-au încadrat în limitele artistice impuse de brand-ul festivalului rămîne un subiect de meditaţie pentru organizatori. Dacă este un festival de artă medievală, trebuie să se vadă arta medievală. Deocamdată, aşa-zisul modernism se îmbină prea mult cu ceea ce se pretinde a fi artă medievală. Dacă se vor aduce oameni implicaţi în cercetarea muzicii, picturii, dansurilor, poate că anul viitor se va întîmpla ceva peste ce a fost acum."
Andreea Băncioiu face parte din asociaţia Gladius Dei din Sibiu - grup de reconstituiri istorice. "Ne-am înfiinţat în 2006 - ne spune Andreea. Dorim să aducem publicului frumuseţea şi manierele din vremurile pe care le evocăm. Festivalul este fermecător, ca întotdeauna. Publicul ne-a primit foarte călduros; oamenii din Sighişoara sînt deja pregătiţi pentru ceea ce urmează să vadă şi nu avem probleme cînd dorim să interacţionăm cu ei. Sînt cîteva festivaluri interesante în Ungaria şi Germania pe care am vrea să le vizităm în viitorul apropiat, dar deocamdată ne concentrăm pe ce se întîmplă în cetatea în care ne aflăm. În Sibiu sîntem mai multe ordine de cavaleri. Ne cunoaştem, ne respectăm, sîntem prieteni, dar nu ne unim, pentru că avem stiluri diferite." Referindu-ne la aceste ultime cuvinte, am spune că eclectismul îşi are limitele sale, chiar şi atunci cînd domeniile de activitate interferează.
În acord cu cele spuse de intervievaţii noştri, considerăm că festivalul a avut printre participanţi artişti de excepţie, fie că este vorba despre teatru, muzică, dans, animaţie, poezie sau pictură (au fost prezente în festival şi o serie de expoziţii, conferinţe etc.), dar şi persoane care nu ar fi avut ce căuta. Ne-am bucurat la concertul de chitară clasică al lui Iulian Anghel din Ploieşti, la concertul de muzică veche al Cristinei Arustei, am aplaudat spectacolul stegarilor Il Mastrogiurato (Lanciano, Italia), am urmărit cu interes Duetele shakespeariene ale Roxanei Colceag.
Pe de altă parte, ne delimităm de ceea ce s-a numit Roma Swing Ensemble (în ciuda numelui, este vorba despre o formaţie din Canada, avîndu-l pe artistul emerit Lache din România în postură de lider), care nu a cîntat jazzul medieval cu care ne-au amăgit programele, ci un café-concert ca în restaurantele bune de odinioară, desfăşurat însă pe scena cea mai mare, la oră de vîrf. Despre aducerea celor patru fete de la Amadeus în închiderea festivalului nu putem spune decît că ar fi interesant de ştiut dacă îşi asumă cineva responsabilitatea şi la ce s-a gîndit acel cineva cînd a semnat contractul. Niciodată nu putem fi siguri însă de ceea ce se întîmplă în spatele unor măşti...