Să urmăreşti repetiţiile la un spectacol de teatru e interesant pentru că vezi cum spectacolul creşte sub ochii tăi şi cum actorii dau tot mai mult, descoperindu-se la fiecare şnur, ajutându-se unii pe alţii şi modificând ritmul ca într-un joc de domino.
Pentru că bucata aleasă de regizorul David Esrig - sosit de la şcoala de teatru şi film pe care o conduce la Burghausen, Academia de Teatru Athanor, cu trei profesori şi cu alţi cinci tehnicieni germani -, era poemul Tatăl meu obosit de Gellu Naum, am ştiut din timp că se pot întâmpla mici "accidente".
Din familia "hazardului obiectiv", căci, pentru cine nu ştie, Gellu Naum a semnat dramatizarea Nepotului lui Rameau de Diderot, spectacol-far al teatrului românesc, montat de David Esrig la începutul anilor 70, cu Gheorghe Dinică şi Marin Moraru, iar între David Esrig şi Gellu Naum a existat mereu o legătură subtilă şi trainică. (Legătură menţinută şi după ce regizorul a plecat din România o dată ce i se interzisese spectacolul cu Godot şi producţia filmului pe care dorea să-l realizeze după I.L. Caragiale.).
În Gara de Nord, mă dusesem la McDonald's să mănânc o îngheţată în aşteptarea rapidului de Braşov. Tocmai atunci plecau de la McDonald's ghiciţi cine? Gheorghe Dinică şi Marin Moraru! Primul avea mustăţi şi pălărie de ţigan, ca în acel serial de la Pro TV. (David Esrig avea să-mi spună la Sf Gheorghe ce dezamăgit e că actorii lui-fetiş, cu care a lucrat zile întregi câte 10-12 ore pe zi ca să ajungă la o anumită libertate interioară, apar acum în seriale de televiziune ca cel pe care l-a urmărit din Germania doar 10 minute, înainte să stingă televizorul).
Cercul s-a închis la Sfântu Gheorghe, unde David Esrig a preparat în athanorul său metodic 22 de tineri actori de la Teatrul "Andrei Mureşanu", Teatrul Maghiar şi Compania M din Sfântu Gheorghe. În primele zile trecuse pe acolo, ca musafir, şi Ada Milea, care, după succesul cu Insula (după Gellu Naum) de la New York, a fost invitată de David Esrig să lucreze cu studenţii săi nemţi fie Apolodor, fie Quijote. Alt cerc...
Actorii sunt Florin, Gabor, Maria, Daniel, Anca, Dorin..., sunt concentraţi şi serioşi, deşi obosiţi după o lună de trudă. Când David Esrig vorbeşte, oboseala le dispare şi ochii prind să le strălucească. N-au dat examen ca să vină la atelier, dar vreo şase dintre ei au mai lucrat cu David Esrig la atelierul ţinut anul trecut la Sibiu, pe texte de Blecher şi Urmuz.
Acum, textul e cu mult mai dificil. Tatăl meu obosit e primul poem de Gellu Naum care e lucrat pentru scenă. Până acum, în România doar piesele sale au fost montate. Florin Vidamski, interpretul fiului din fragmentul lucrat în atelier şi directorul teatrului gazdă, speră să reuşească să facă în aşa fel ca Tatăl meu obosit să devină spectacol, dar pentru asta e nevoie de bani.
Să-l urmăreşti pe David Esrig lucrând cu actorii e o experienţă fascinantă. Vorbeşte rar, se adresează cu "dragii mei" sau "iubiţilor" şi se deplasează încet, cu ajutorul unui baston, pentru că a suferit la Sf. Gheorghe o întindere musculară.
Atelierul a început pe 26 iulie şi s-a încheiat pe 23 august 2008. El a presupus muncă zilnică, de dimineaţa până la ora 10 seara - muncă pe text, dar şi pregătire fizică intensă. (Când am ajuns în oraş, David Esrig a plecat repede de la cină ca să mai petreacă două ore, până la miezul nopţii, punând luminile împreună cu tehnicianul teatrului.).
Experienţa e cu atât mai fascinantă cu cât textul e fascinant. Când dă indicaţii, David Esrig introduce şi scurte anecdote pentru a ilustra o idee sau alta, dar de fiecare dată spusele lui bat spre zona intuitivă, supra-reală din care se nutreşte şi universul lui Gellu Naum. "Dragii mei, cineva a scris într-o scrisoare: Iartă-mă, n-am timp să scriu scurt! Replicile silabe sunt foarte dificile". Sau: "Există posibilitatea de a intra într-o lume poetică. Lumile poetice au fost mult timp foarte închise.
Exista la un moment dat o tentativă de a da drumul unor tendinţe instinctive care aparţin unui comportament care nu e un comportament adevărat. Aici e o graniţă foarte interesantă. Repetiţia de ieri a fost încă plată, a lipsit spontaneitatea, nebunia de moment.
Ştiu câte eforturi am avut cu actorii cu care am lucrat de a ajunge la o libertate interioară. (...) Ce face Gellu aici? Prelucrează poetic un lucru foarte interesant. Nu ştim din ce ne vine câteodată în minte un anumit lucru. Psihologii ştiu uneori, poeţii ştiu întotdeauna."
Sau: "Mi s-a părut şnurul cel mai bun de până acum pentru că a fost cel mai relaxat, pentru că tinde să intre într-o stare..(...) Importantă e revenirea la sursele arhaice ale intuiţiei. Ce să fac cu un funcţionar harnic? Îi respect osteneala, dar nu-mi spune nimic."
Florin Vidamski îmi spune într-o pauză, în clubul teatrului: "Ce e foarte puternic la David Esrig e metodica pe care o aplică şi felul în care explică lucrurile. Sunt lucruri pe care într-un fel sau altul le ştii - din şcoală, din experienţa acumulată - , dar la un moment dat ai nevoie de un astfel de mentor care să-ţi structureze şi să-ţi deschidă într-un fel chakrele şi să-ţi explice foarte clar cum se face acest lucru. Pentru că trebuie să ai ştiinţă, dar şi să deţii acest meşteşug."
Dintre cei trei profesori germani aduşi de David Esrig de la Burghausen, doar unul a rămas până la sfârşit. Reiner Doberning a predat mişcare după şcoala biomecanică a lui Meyerhold şi urmăreşte atent repetiţiile, făcând dimineaţa încălzirea cu actorii. David Esrig traduce în română părerile şi sfaturile lui Doberning: "Poţi să vezi corpul şi dacă actorul poartă mască. (...) Dacă ceva nu merge bine, nu vă opriţi, pentru că în momentul în care acel lucru s-a întâmplat, a şi încetat să existe. (...) Creşterea acestui şnur e subtilă, dar se petrece pe un timp atât de lung încât e de nesesizat. Ar trebui să înţelegeţi că acest text e o poartă spre ceva secret."
În textul lucrat, actorii au folosit măşti realizate de cunoscutul meşter popular Ion Albu din judeţul Neamţ. Acestea trimit indirect la un film pe care David Esrig l-a folosit ca sursă de inspiraţie pentru atelier - celebrul documentar Les Maîtres fous, realizat de Jean Rouch în 1955, de care a auzit prin anii '60 chiar de la Gellu Naum.
Actorilor prezenţi la atelier li s-a arătat filmul, ca indiciu pentru o metodă de acces spre o zonă nefrecventată de oamenii obişnuiţi.
A fost acest atelier un traseu iniţiatic pentru tinerii actori? "E nevoie de timp, spune Florin Vidamski, pentru că informaţia acumulată e imensă. Am fost oarecum bombardaţi din toate părţile de informaţii extrem de puternice. Profesorii ne-au spus foarte multe, dar trebuie - ca într-o iniţiere - ca aceste lucruri să devină ale noastre. Pentru asta trebuie să treacă un timp, să testezi aceste lucruri şi să le faci ajungă să devină propria ta metodă de lucru".
Citiţi poemul Tatăl meu obosit în volumul electronic omonim publicat de Editura LiterNet.