Ziarul de duminică / august 2008
Ceea ce putea fi o comedie acceptabilă pe tema ceasului biologic al femeii vs. frica de răspundere a bărbatului bate pasul pe loc din cauza unei serii de inadvertenţe ce îngreunează fatal acest Cumpăr, închiriez bărbat / Miss Conception. Eroina sa este Georgina, o londoneză de 34 de ani panicată de verdictul pe care îl află în urma unui consult făcut la o clinică de fertilizare: o pîndeşte însăşi menopauza, iar singura soluţie de a-şi îndeplini chemarea maternă fierbinte este să fie fertilizată în cinci zile, pentru a profita de singurul ovul (!) rămas.

Pe lîngă impudoarea absolută cu care filmul intră în intimitatea personajului, pe lîngă neverosimilitatea medicală a unui asemenea diagnostic, există o totală nepotrivire a datelor eroinei cu înfăţişarea sa. Pentru că Heather Graham, interpreta Georginei, are o graţie, frumuseţe şi sex-appeal care contrazic din start ce urmează să se întîmple. Disperată de termenul scurt în care e nevoită să acţioneze, separată de iubitul ei, Zak, reticent în faţa prezenţei unui copil în viaţa lui, Georgina începe o goană ridicolă pentru găsirea unui mascul care să-i asigure fertilizarea dorită, indiferent cum arată el şi din ce mediu provine, iar încercările ei se dovedesc penibile, amare şi hazardate, potenţialii taţi dovedindu-se homosexuali, infertili sau escroci.

Cum Heather Graham are dulceaţă aparte şi o alură de blondă californiană care i-ar putea crea fantasme oricărui bărbat, e foarte greu de crezut ce tumbe penibile trebuie să facă personajul pentru a convinge pe cineva să o ajute. În plus, amănuntele clinice - un instrument greoi şi inestetic pentru fertilizarea la domiciliu cu... spermă comandată pe internet (altă aberaţie), "gagul" cu tortul, care depăşeşte în grosolănie (prin context) pînă şi celebra secvenţă oarecum similară din tembelul American Pie - şi incidentele umilitoare prin care trece Georgina fac din film o însăilare greu suportabilă de momente triste şi pasaje în întregime plicticoase care se vor comice, cu deznodămînt sută la sută previzibil.

Ar mai fi de adăugat că Georgina şi Zak nu rezonează deloc şi că relaţia lor de şase ani este doar o biată schemă lipsită de orice trecut, amănunte romantice ori măcar logice. Nici măcar relaţia ei cu cea mai bună prietenă, Clem (Mia Kirshner, frumoasă, dar în evident minus de formă, rostindu-şi strident şi căznit replicile cu obligatoriu accent englezesc - acţiunea se petrece la Londra, dar cele două actriţe sînt americance) nu funcţionează, dialogurile fiind o umplutură evidentă a momentelor în care Georgina nu se izbeşte frontal de un potenţial tată pentru copil. Pe lîngă toate acestea, meseria ei - şefă de şantier - e total nejustificată de scenariu şi potrivită personajului exact ca nuca în perete. Scenele revelaţiei lui Zak, la mănăstire, sînt pe de-a-ntregul didactice şi antipatice, iar filmul nu are absolut nici o noimă.

Singura recompensă este, probabil, cea vizuală, pentru spectatorii care pot admira o femeie frumoasă străbătînd Londra şi arătînd apetisant. Însă şi această impresie este repede anulată de mimica infantilă a lui Heather Graham, care face ochii mari-mari şi zîmbeşte larg şi tîmp la fiecare nouă întîlnire, incomodată vizibil de lipsa de consistenţă a personajului şi de regia şi scenariul neinspirate, care îi rezervă un şir de situaţii nu misogine, ci de-a dreptul dureroase şi jignitoare, camuflate sub haina aparent îngăduitoare a comediei.


Cumpăr, închiriez bărbat / Miss Conception
Producţie SUA, 2008.
Regia: Eric Styles.
Cu: Heather Graham, Mia Kirshner, Tom Ellis, Will Mellor.
Regia: Eric Styles Cu: Heather Graham, Mia Kirshner, Tom Ellis

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus