Unul dintre evenimentele care au captat atenţia publicului, într-o perioadă în care Capitala nu oferă o paletă prea largă de evenimente culturale, a avut loc la începutul lunii august la Mogoşoaia. Atunci cînd scriam despre programul de rezidenţe artistice "Artistne(s)t", subliniam importanţa descentralizării peisajului cultural. După programul de la Bacău, programul european "Jardin d'Europe", organizat în România de Artlink, continuă seria evenimentelor coregrafice care încep să creeze o "hartă" a dansului contemporan de la noi.
"Jardin d'Europe" este organizat ca o reţea de instituţii culturale europene (centre de training de dans, companii de dans sau organizatori de festivaluri), cu prioritate în ţările din centrul şi estul Europei (ArtLink/România, Bimeras Culture Foundation/Turcia, CCN Montpellier/Franţa, Cullberg Ballet/Suedia, danceWEB/Austria, Lokomotiva/Macedonia, Southbank Centre/UK, Station/Serbia, Ultima Vez/Belgia, Workshop Foundation/Ungaria). Timp de o lună, artişti români şi străini s-au aflat în rezidenţă la Mogoşoaia, unde au elaborat creaţii in progress, prezentate publicului la finalul programului de rezidenţă.
Creaţiile prezentate au fost: now you follow (titlu provizoriu; proiect iniţiat de Mihaela Dancs, în care sînt implicaţi Rui Catalao, Iuliana Stoianescu, Paul Duncă şi Ion Dumitrescu), You should know that he drank like an old whale (coregrafia şi interpretarea Alexandra Pirici), My dear far far away - A horse in progress (coregrafia şi interpretarea Anja Mueller şi Dennis Detter - Germania), Persona (coregrafia şi interpretarea Raquel Gualtero Soriano - Spania), Movement and Sound Research (coregrafia şi interpretarea Julia Hadi - Ungaria), My Fourth Body (coregrafia şi interpretarea Ana Dubljevic - Serbia), Do you want subtitles with my movement? (coregrafia şi interpretarea Anna Macrae - Noua Zeelandă). Avînd în vedere că prezentările de la finalul rezidenţelor sînt proiecte care vor cunoaşte dezvoltări viitoare, o analiză care să ţintească spre forma şi conţinutul respectivelor creaţii ar fi prematură. Prin urmare, cel mai bine e să dăm cuvîntul artiştilor pentru a ne spune cum văd ei esenţa propriilor creaţii.
Rui Catalao: "Important pentru perceperea acestei piese nu este să ştim care sînt rădăcinile ei, ce a fost ea, ci ce va transmite ea. Tot ceea ce a stat la baza acestei piese şi a fost abandonat se află, într-un mod misterios, integrat în ea. Piesa noastră a cîştigat o nouă specificitate şi asta contează. De fapt, această piesă a început realmente într-o zi liberă, în care nu ne-am propus să lucrăm, dar ne-am întîlnit în spaţiul de lucru... Acolo, Iuliana (Stoianescu) a venit cu anumite obiecte/gadgeturi şi din asta s-a născut o improvizaţie care a durat trei ore. Dacă am fi genii şi am putea reproduce complet, în detaliu, fiecare dintre noi, ceea ce s-a petrecut atunci, pot spune cu convingere că piesa a fost creată întru totul atunci".
Ana Dubljevic: "Piesa mea e bazată pe o idee a lui Paul Valéry, conform căreia fiecare dintre noi are cel puţin trei corpuri, sugerînd cumva trecerea spre cel de-al patrulea corp. Există corpul ca o formă a identităţii, apoi corpul pe care îl percep ceilalţi - corpul ca imagine, ca agent al frumuseţii, de care depinde succesul - şi corpul al treilea, componenta biologică. Pe parcursul cercetării mele, am studiat anatomia, filozofia şi antropologia. Continuarea studiului mă va purta către propria mea istorie, către înţelegerea propriului meu corp, pentru a putea avea o latură aplicată a cercetării în vederea transpunerii ei în dans".
Anja Mueller: "Ideea iniţială a proiectului a fost configurarea unei poveşti de dragoste, punerea în scenă a unei fantezii pline de sens, nu numai pentru ceea ce se petrece pe scenă, ci şi în privinţa publicului, a ceea ce el poate experimenta interior privind spectacolul. Ideea de relaţie autentică stă la baza piesei, iar această rezidenţă ne facilitează posibilitatea de a întreprinde o cercetare în urma căreia să înţelegem adecvat cum poate fi pus în scenă un sentiment personal, dar direcţionat spre public".
Anna Macrae: "Modalitatea mea de a lucra, înainte de acest proiect, se baza pe intuiţie şi improvizaţie. Mi-am propus, de data aceasta, să-mi organizez lucrul în jurul unui concept care să se articuleze din ce în ce mai bine în urma unui proces de cercetare. De obicei, porneam din interior, de la propria percepţie. Acum, drumul este cumva străbătut invers, din exterior spre mine însămi. Mi-am propus să adun piese, fragmente din diverse tipuri de dans, în special dansuri tradiţionale, în care observ mişcări care au un sens anume: sînt dansuri care celebrează lupta, recolta, sînt dansuri cu puternice conotaţii sociale sau ritualice. Important e ca eu să asimilez semnificaţiile venite din dansurile ce fac obiectul cercetării şi să le sintetizez într-un mesaj coerent şi integrat modului meu de exprimare".
Julia Hadi: "Proiectul meu este o etapă de dezvoltare în atingerea unei sinteze între arte care conlucrează în vederea construirii unui mesaj. Instrument, corp. Muzică, dans. Mă gîndesc că, poate, într-o zi ar putea intra şi artele vizuale în această sinteză. Dar în această etapă, scopul meu e să cercetez modul în care muzica live şi dansul - interpretate de aceeaşi persoană în acelaşi spectacol - pot conlucra în vederea unui mesaj. Acest spectacol este în primul rînd despre mine, este o experienţă subiectivă pe care vreau să o transmit celorlalţi".
Alexandra Pirici: "Simt nevoia unei emoţii care să nu fie neapărat intelectuală. Nu vreau să spun că nu vreau să lucrez conceptual, pentru că, pînă la urmă, a nu avea un concept e un concept în sine. Văd prea multe spectacole care pot fi povestite, care intră prea uşor într-o naraţiune, inclusiv ceea ce eu am făcut pînă acum se înscrie în aceeaşi schemă. Pe de altă parte, observ că apreciem lucrurile neapărat inteligente sau prin care încercăm să fugim de clişee, dar pînă la urmă, fugind de un clişeu, dăm naştere altuia. Proiectul meu încearcă să fie un exerciţiu de imaginaţie, prin care nu încerc să impun ceva abstract, ci doar să caut o emoţie sinceră".
Raquel Gualtero Soriano: "Proiectul meu este despre o formă de îndepărtare a anumitor măşti prin care sîntem forţaţi zi de zi să ne luăm prea în serios. Mă gîndesc că printr-un astfel de demers putem redobîndi puterea de a rîde, de a privi viaţa cu mult mai multă relaxare. Dacă ştim să găsim o cale să rîdem de ceea ce facem, fiind în acelaşi timp serioşi, viaţa poate fi privită dintr-o perspectivă fericită."