Arta trebuie să fie spirituală - Romeo şi Julieta. Fragmente interzis

În conferinţa cu titlul 32 points how to kill the bad actor, Andriy Zholdak afirma: "La Berlin, unde mi s-a dat mână liberă să fac tot ceea ce vreau eu, spectacolul Medeea, pe care l-am pus în scenă la Teatrul Volksbuhne, s-a jucat numai de 5 ori, fiind apoi suspendat din lipsă de spectatori. De aceea, la Moscova, unde aveam trecut în contract că nu voi face un spectacol experimental, am făcut o montare trash cu Phedra, iar biletele se vând în draci. Maestrul meu, Vasiliev, spunea ca nu are nevoie decât de un spectator pe seară pentru spectacolele lui."

În paralel, regizorul a vorbit şi despre Romeo şi Julieta. Fragmente, spectacolul interzis la Harkov: "Am pus pe scenă, deasupra actorilor, deviza «Arta trebuie să fie spirituală», un citat din Iuscenko, fiindcă mi s-a părut semnificativ pentru felul în care el dă azi indicaţii artiştilor. A fost unul dintre motivele pentru care spectacolul a fost interzis la Harkov, întâmplare după care eu mi-am dat demisia de la direcţia teatrului de acolo".

Vorbim în cazul de faţă despre un spectacol care poate fi înţeles în ansamblul său abia la sfârşitul reprezentării. Imaginile de început apar ca nişte indicii referitoare la ce va urma. Actori costumaţi în alb, femei şi bărbaţi, apar, într-un număr mare, alături de figuri artificiale. În mijlocul scenei sunt poziţionaţi pe rând, în semiîntuneric, un Romeo "fals" şi o Julieta reală şi invers. Figurile de dimensiuni diferite, ce înfăţişează oameni, corpuri umane, sunt înşirate printre actori. Coloana sonoră live din prima parte a spectacolului, formată din sunete pe alocuri improvizate, din lovituri în podea cu obiecte sub forma unor beţe lungi din lemn, într-un ritm sacadat, aidoma ritmurilor ce anunţau în epoca imperialistă sosirea regelui şi a reginei, completează perfect apariţia unor cupluri sterile, dezumanizate. Acest lucru a creat diferenţa între spectacolul de faţă şi celelalte din cariera regizorului: sentimentul apăsător al dezumanizării. Pierduţi printre statui, Romeo şi Julieta devin imagini şterse, dezorientate, resemnate, labile, simbolizante. Trăind în colectivitate, dar niciodată în cuplu, rostind în cor (declamând) replicile sub forma unor imnuri sacre, apuse de multă vreme, implicând civilizaţii întregi, de la Egipt până la epoca postmodernă (evidenţiată prin proiecţii), Romeo şi Julieta par a căuta ce n-au avut de fapt, niciodată. Spectacolul dă mâna cu ambiguitatea. El este înţeles parţial de public şi Zholdak confirmă acest lucru: "Teatrul experimental va fi ca piramidele egiptene: spectatorul nu va înţelege absolut nimic, actorii trebuie să înţeleagă 50%... şi mai departe... vedem ce se întâmplă." (Din conferinţa de după premiera cu Othello?!) Actorii aleargă frenetic, se dezbracă nu doar de costum, ci şi de identitate, repetând un exerciţiu de dezumanizare. În acest dezastru care nu mai poartă cu el decât titlul tragediei lui Shakespeare, Romeo şi Julieta se reflectă unul în celălalt, printr-un perete semitransparent, având şi rol de oglindă. Această imagine creează frumuseţea spectacolului.

Fundalul este cel al unor acţiuni groteşti, forţate de regizor peste limita firescului. Să nu uităm însă, Zholdak nu face teatru de divertisment.

Romeo şi Julieta. Fragmente
Regie: Andriy Zholdak
Scenografie: Andriy Zholdak, Tatjana Dimowa
Costume: Tatjana Dimowa
Musică: Alexander Schetynsky
Cu actorii Teatrului Shevchenko, Charkiw / Ucraina
O coproducţie Charkiw State Academic Drama Theatre "T. Shevchenko", "Agency Culture-Europe", Volksbühne am Rosa-Luxemburg-Platz, Berlin şi spielzeiteuropa | Berliner Festspiele.