Hotnews.ro / septembrie 2008
Cineastul francezul Éric Barbier a debutat în 1991 cu un film ambiţios, Le brasier, saga unei familii poloneze care în anii 30 emigrează în Franţa, dar filmul n-a ieşit cum şi-a dorit. Amărât, a stat 10 ani pe bară, după care a revenit cu Toreros, iar în 2006 a urmat Le serpent, un thriller care ajunge şi pe ecranele noastre. După un început foarte şubred, filmul capătă tot mai multă consistenţă. Nu e o capodoperă a genului, clar, dar e "văzubil".

Éric Barbier ecranizează romanul scriitorului american Ted Lewis, care şi-a mai văzut romanele puse pe ecran (de pildă, Get Carter, ecranizat în 1971 şi 2000, avându-i ca protagonişti pe Michael Caine, respectiv Sylvester Stallone). Dar Barbier a mai modificat pe ici-pe colo romanul, unde i s-a părut că e nevoie.

Nu e o problemă că a încercat să echilibreze duetul erou pozitiv-erou negativ, absolvindu-l pe eroul pozitiv de o crimă, pentru că, văzând filmul, veţi fi poate de acord că opţiunea cineastului era justificată dramaturgic.

Şi nu e rău nici felul în care se descurcă cei doi actori - Yvan Attal şi Clovis Cornillac, primul ducându-şi foarte bine personajul şi scuturându-l de laşitate pe drum (mai ales că-l ajută şi fizicul de om absolut normal), al doilea închizându-se într-un erou de fontă, în care ura e atât de tasată încât îl aruncă din regn.

Ce e rău este că scenariul e defectuos. Asta face ca primele 20 de minute, cel puţin, să fie ca rupte dintr-un policier de televiziune filmat în două zile sau ca şi cum ar fi fost gândite de vreo casnică la Şcoala populară de artă, secţia Scenaristică.

Totul e schemă tare ca stânca, toate replicile vin ca să explice ceva ce e deja evident, toate situaţiile sunt exact cele pe care le aşteptăm pentru că deja le-am mai văzut de ţâşpe mii de ori.

Dacă nu te apuci să zgârii scaunul când vezi că, inevitabil, cel care iese cu un pahar de plastic în mână e poliţist, stai şi aştepţi să vezi ce se mai întâmplă.

Şi se întâmplă că lucrurile evoluează. Eroul bun (o să-i spunem aşa), cel care începe să fie hărţuit de eroul rău, nu e nici el atât de bun, dar i se trezesc simţurile şi începe să dea din mânuţe ca să-şi salveze pielea şi copiii. Iar raportul de forţe se schimbă şi cel urmărit preia controlul.

Mulţumită actorilor şi poveştii imaginate de autorul american, povestea de pe ecran capătă adâncime pe măsură ce intri tot mai adânc în trecutul personajelor.

E drept, meritul principal îi revine lui Ted Lewis. Un alt regizor, care ar fi căutat un scenarist cu mai multă experienţă sau cu mai multă imaginaţie, ar fi reuşit să evite multe situaţii dubioase - stereotipe, ilogice sau pur şi simplu facile - şi ar fi putut scoate un film foarte bun. Avea din ce.


Le serpent - 2006,
regia Éric Barbier,
cu: Yvan Attal, Clovis Cornillac, Pierre Richard, Simon Abkarian.
Regia: Éric Barbier Cu: Yvan Attal, Clovis Cornillac, Pierre Richard, Simon Abkarian

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus