Concertul lui Al Di Meola de la Bucureşti, din 11 septembrie 2008, face parte din galeria celor mai importante evenimente la care a avut ocazia să fie martor publicul ţării noastre. După 1990, "vedetele" care ocoliseră în turneele lor România în modul cel mai firesc au început să (mai) ajungă şi pe aici. Trebuie făcută însă o distincţie: nu toate numele mari de odinioară şi-au meritat laurii, pe de-a întregul, pentru prestaţia artistică. De numeroase ori, rezonanţa numelui a depăşit serios ceea ce s-a întîmplat pe scenă. Altfel spus, spectatorii au văzut pe viu o serie de personaje cunoscute de la televizor sau de pe discuri, şi cam atît. Cu totul altfel stau lucrurile în cazul concertelor susţinute de John McLaughlin, Billy Cobham, Jan Garbarek, Joe Zawinul, Scott Henderson sau Victor Wooten, pentru a oferi doar cîteva repere. Meola aparţine, fără echivoc, acestei liste deschise. Ceea ce au în comun muzicienii citaţi, în afară de apropierea de jazz şi fusion, este faptul că, în ciuda longevităţii artistice şi a trecutului "glorios", aparţin, prin ceea ce fac, prezentului. Dincolo de calitatea prestaţiei, concertele susţinute de aceştia în România sînt paşi înainte în parcursul lor artistic.
La Bucureşti, Al Di Meola a evoluat într-o inedită formulă de cvartet, împreună cu sicilienii Fausto Beccalossi, la acordeon & voce, Peo Alfonsi, la chitara a doua, şi cu Gumbi Ortiz din New York, la cajoon. În urmă cu opt ani (cînd a venit prima oară, dintre cele patru dăţi, în spaţiul mioritic, pe plaiul dîmboviţean, în aceeaşi Sală a Palatului), Meola propunea o echipă electro-acustică multinaţională, formată din muzicieni din Statele Unite, Jamaica şi Israel, care evoluau (cum e şi normal, înainte de orice altceva) la chitară, apoi la pian şi orgă, contrabas, baterie şi percuţie. La Festivalul Plai de la Timişoara, din septembrie 2006, Meola a cîntat în duo cu (acelaşi) Gumbi Ortiz, cu care colaborează de 21 de ani. La acelaşi festival, în 2007 a venit un alt mare chitarist, Paco de Lucia, pe care Capitala nu l-a avut pînă în prezent oaspete. Anul trecut, în septembrie, Meola a cîntat în cadrul unui eveniment privat la Palatul Bragadiru.
Marii artişti sînt într-o continuă căutare; la vremuri noi se cer idei noi. Repertoriul concertului de la Bucureşti a fost alcătuit pe baza pieselor de pe albumul live imprimat la Milano anul acesta, New World Sinfonia şi de pe Diabolic Inventions And Seduction for Solo Guitar, vol I, album apărut în 2007, ce reuneşte compoziţii ale lui Astor Piazzola. Prietenia sa cu Piazzola şi deplina înţelegere a compoziţiilor acestuia l-au făcut pe artistul american de origine italiană să-şi îndeplinească un vechi vis. După 20 în care a interpretat piese ale compozitorului argentinian, a imprimat, în sfîrşit, un album acustic solo, la care l-a convocat doar pe vechiul său prieten şi colaborator, percuţionistul Hernan Romero. Acesta este primul (!) album solo de chitară acustică al lui Di Meola. La antipod, nu puţini sînt aceia care abia dacă au învăţat să ţină instrumentul în mînă şi trec direct la imprimarea unor albume solo, care nu au cum să atragă atenţia, dar care contribuie la cultivarea în medii defavorizate cultural a gusturilor second-hand. Modestia şi bunul-simţ caracteristice marilor artişti ar trebui să constituie un subiect de meditaţie pentru muzicieni, producători şi public.
Relativ la Diabolic Inventions..., piesele alese spre interpretare acoperă o scală largă în ceea ce priveşte popularitatea lor. Fanii muzicii lui Piazzola cunosc pe dinafară Adios Nonino sau Milonga del Angel, dar cîţi dintre aceştia ştiu de Poemo Valseado ori Campero? Spectatorii de la Bucureşti se pot considera de două ori privilegiaţi deoarece, în afară de faptul de a-l fi văzut pe unul dintre cei mai importanţi chitarişti ai lumii, au putut asculta piese speciale incluse de acesta în playlist.
Miza lui Al Di Meola nu a fost niciodată etalarea virtuozităţii. Aceasta a rămas constant doar un mijloc prin care şi-a împărtăşit viziunea asupra muzicii. (Re)cunoscut ca tehnician de viteză, Al rămîne acelaşi maestru cînd interpretează piese (aşa-zis) lente. În mîinile sale, chitara pare un instrument simplu, care nu are limite în ceea ce priveşte posibilităţile şi conversia intenţiei în sunet. Lucrurile nu stau deloc aşa în realitate. Unul dintre albumele în care Meola s-a întîlnit cu doi alţi "monştri sacri" ai chitării, John McLaughlin şi Paco de Lucia, poartă numele Passion, Grace and Fire. Cam acestea ar fi ingredientele alchimice de care este nevoie pentru transcenderea dimensiunii de obiect - instrument al chitării (şi nu numai). Cinema Paradiso, de pe cel mai recent album, care a fost cîntată la Bucureşti, este una dintre compoziţiile în care Meola renunţă deliberat la viteză în favoarea subtilităţii.
Una dintre cele mai cerute piese în concert, de-a lungul timpului, a fost Mediterranean Sundance, făcută cunoscută publicului larg pe albumul Friday Nights In San Francisco. Între piesele lui Meola, aceasta este una simplă şi spectaculoasă. Pe 11 septembrie 2008, ca şi în 2000, Mediterranean... a fost cîntată la Sala Palatului, la bis. Acum, spre deosebire de data trecută, în compania unui chitarist invitat: tînărul Alexandru Cotoi, singurul român care a cîntat vreodată cu Al Di Meola. Gestul făcut de marele artist este notabil. Faptul de a evolua în compania sa reprezintă un pas uriaş în carieră pentru orice muzician, deoarece Meola, deosebit de elastic în privinţa colaborărilor, nu îşi permite să se expună prin alăturări nepotrivite.
Concertul s-a încheiat cu alte două bisuri oferite cu generozitate unui public format din iubitori şi cunoscători ai muzicii lui Al Di Meola. Tot ce putem spera este că va fi nevoie să mai treacă alţi ani buni pînă în momentul în care îl vom avea iarăşi oaspete în ţară pe Maestru. Pentru aceasta, trebuie să fie iniţiative, căci public există.
Cei doi Al
Stăm de vorbă cu Alex Cotoi, românul care a cîntat la Bucureşti (o piesă) împreună cu Al Di Meola, posibilitate apărută în urma cîştigării unui concurs, care a avut drept premiu lucrul acesta. Este de remarcat că stafful lui Meola a fost cel care a desemnat cîştigătorul. De altfel, Alex ne-a mărturisit că Maestrul s-a oferit să-i dea o scrisoare de recomandare pentru o importantă academie de chitară!
"Momentul întîlnirii, atît de mult visate şi aşteptate, cu Al Di Meola, a fost şocant pentru mine - ne spune Alex. El se aştepta, probabil, la reacţia mea defensivă şi m-a ajutat să trec peste acest hop. I-am spus că nu mă mai simt chitarist în faţa lui şi mi-a zis să stau liniştit, căci nici el nu se simte chitarist. Înainte de evoluţia noastră scenică, mi-a zis să improvizez împreună cu Gumbi (de la percuţie) şi, după cîteva măsuri, şi-a dat acordul să apar în compania sa, apoi m-a invitat să improvizăm împreună. Dacă ar fi considerat că nu este bine ce fac, momentul cu mine nu ar mai fi existat. M-a încurajat, ca de altfel şi ceilalţi oameni din trupă, şi a fost foarte apropiat. Pe scenă chiar a glumit, spunîndu-mi să nu cînt prea repede, pentru că el este şeful. Toate acestea ca să mă ajute să trec peste trac. Faptul de a cînta cu Meola m-a sfărîmat şi m-a propulsat în acelaşi timp. Muzical, m-a împins de la spate, fiind totul perfect din punct de vedere sonor, dar obligaţia solourilor pe care am fost stimulat să le fac a creat o mare presiune asupra mea. În acele clipe, am fost convins că am cîntat sub media mea valorică, dar reascultînd, am realizat că, de fapt, am dat din mine cam tot ce puteam da în acest stadiu de pregătire. Cred că m-a ajutat faptul că, în urmă cu un an, am mai avut ocazia de a cînta în compania lui George Benson (la Sofia), un alt mare muzician. Alături de Horia Crişovan, care a cîntat cu Dominique Di Piaza, sînt unul dintre primii tineri români care au avut ocazia, pînă în prezent, să evolueze în companii muzicale selecte. Cred că este doar un prim pas dintr-un drum logic, acela de a impune, la rîndul nostru, valori incontestabile pe scena mondială. De altfel, sînt amic cu Horia, împreună cu care voi cînta în viitorul apropiat pagini muzicale din Mozart. Ceea ce am făcut noi deocamdată sper că este un început!"
Menţionăm, în încheiere, că Al (Di) Cotoi, în vîrstă de 23 de ani, a luat lecţii de chitară de la Maestrul Sandu Avramovici, din Big Band-ul Radio, şi de la cunoscutul chitarist de jazz, Sorin Romanescu. În prezent, cînd nu evoluează cu Benson sau Meola, cîntă cu Aura Urziceanu şi Paula Seling. Alex este un muzician şi un nume care face cinste ţării şi de care, cu siguranţă, se va (mai) auzi!