Cum am mâncat un câine la Teatru 74 (Chiar, cum?)

Într-un oraş care deja s-a familiarizat cu monodramele, Teatru 74 îşi deschide stagiunea cu textul care l-a făcut celebru pe Evgheni Grişkoveţ, Cum am mâncat un câine. În luminile rampei este adus de această dată, în confruntarea cu publicul, Theo Marton, actor al acestui teatru, prezent în aproape toate producţiile de aici. De dată asta, el are de dus un spectacol de o oră, în care dă glas experienţei de trei ani din marina sovietică a sus-numitului Grişkoveţ. În demersul său, actorul se lasă pe mâna unui regizor tânăr, la rândul său cu antecedente la Teatru 74, respectiv Adrian Iclenzan, absolvent al şcolii de regie de la Universitatea de Teatru din Târgu Mureş.

Aşa cum s-a afirmat în repetate rânduri, respectiva şcoală de regie nu a avut, din păcate, prea mare succes cu pepiniera de regizori, de aceea se procedează la căutarea talentelor cu lumânarea, de vreme ce ele nu ies singure la lumină. Astfel se explică probabil şi promovarea intensă de către Teatrul 74 a tânărului regizor, care, iată, se află acum la a treia montare aici, după Cyrano de Bergerac, poate..., spectacol interpretat de Cătălin Mândru (la rândul său actor la T 74) şi Blockout, cu Mihaela Mihai şi Cătălin Mândru (o apariţie meteorică, cel puţin deocamdată, în programul teatrului).

Aventura mâncării câinelui reprezintă prima confruntare a lui Theo Marton cu monodrama, el având ca unic partener de scenă publicul, căruia trebuie să îi spună o poveste cu care să îi prindă de la început şi să nu îi mai dea drumul până la sfârşit. O astfel de misiune este mai dificilă decât poate părea la prima vedere. În primul rând avem la îndemână un text care a făcut carieră, şi care este şi de râs şi de plâns, adică are câte puţin din toate, avem un actor cu cert talent şi un regizor care s-a mai exersat pe acest tip de spectacol. Şi într-adevăr, abordând partitura cu dezinvoltură şi naturaleţe şi exercitând asupra publicului un magnetism aparte, nemişcându-se de pe scaun tot timpul reprezentaţiei, dar în acelaşi timp fiind suficient de dinamic, Theo Marton se achită de această misiune extrem de dificilă în mod mai mult decât onorabil. Păcat însă că acest lucru se întâmplă doar până undeva pe la mijlocul spectacolului, adică în prima jumătate de oră. Cea de a doua jumătate (acolo unde se află plasat şi momentul mâncării câinelui, pe care, în mod cert toată lumea îl aşteaptă, ca să vadă ce şi cum) devine redundantă şi seamănă mai mult sau mai puţin cu un motor care se turează în gol. Efectul comic scade, iar această scădere nu este contracarată de altceva. Folosind aceleaşi resurse iar şi iar, protagonistul devine repetitiv, astfel că, spre final spectacolul îşi pierde integral strălucirea pe care o avea la început.

De remarcat şi faptul că, per ansamblu, reprezentaţia de la Teatru 74 pare trunchiată, adică şi neîncepută şi neterminată, în sensul că ea începe foarte brusc, nu vine de nicăieri, şi se termină la fel de brusc, adică pleacă spre nicăieri şi face acest lucru dintr-o dată, când ţi-e lumea mai dragă, cum ar veni. Or, a miza pe faptul că, venind la teatru publicul acceptă o convenţie (şi pe deasupra mai şi ştie că o să fie un singur personaj care o să povestească ceva, acolo...) nu ajunge, chiar şi această poveste simplă se cere finisată, îşi reclamă o formă; e nevoie aşadar de o intrare în poveste (nu numai de o intrare a actorului) şi de o ieşire din ea (simpla ieşire a personajului din scenă fiind mai mult decât insuficientă).

Una peste alta, dacă veţi merge la spectacolul de faţă veţi afla cum şi de ce a mâncat protagonistul un câine, dar mai e nevoie şi de destulă răbdare până la momentul în sine, când veţi înţelege ce şi cum. Demersul celor doi, Theo Marton ca actor şi Adrian Iclenzan ca regizor, este în mod cert unul de apreciat, se văd cu ochiul liber bunele intenţii şi se simte energia creatoare. Păcat însă că ele se pierd pe drum într-un spectacol a cărui întindere (doar o oră) nu ar trebui să permită să se întâmple aşa ceva.


Teatru 74, Târgu-Mureş
Cum am mâncat un câine
de Evgheni Grişkoveţ
Regia: Adrian Iclenzan
Cu: Theo Marton