Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Fay Grim

Dezastru patologic - Fay Grim


Cinemagia, noiembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Păi, între paisprezece şi optsprezece ani, descoperindu-i pe Kafka, Ionescu, Urmuz şi Beckett, am avut o perioadă de absurd dezlănţuit, în care am comis sute de pagini pline cu aberaţii deliberate - "piese" de două pagini, "romane" de-o jumătate de foaie, şi fel de fel de alte bizarerii, în care combinam cât mai abulic nenumărate clişee şi poncife, încercând să satirizez tot soiul de stereotipii artistice ori de viaţă. Până la urmă, să se fi tot adunat vreo douăzeci-treizeci de file mai reuşite (în parametrii genului), pe lângă tonele de maculatură care le înconjurau. Mă oripilează şi acum amintirea celui mai ambiţios dintre aceste proiecte, construit cu avânt într-o incredibilă pană de inspiraţie, ca să se soldeze doar cu un purcoi de replici fără nici un Dumnezeu - nici măcar nihilist.

Pe tot parcursul primelor patru cincimi din Fay Grim, am avut ferma convingere că era un caz similar: o tentativă totalmente ratată, fără pic de haz, inspiraţie, inteligenţă şi cunoaştere a meseriei, de a parodia genul thriller. Pe final, însă, n-am convins că avusesem dreptate doar în primele patru privinţe din cinci - auto-citez: "fără pic de haz, inspiraţie, inteligenţă şi cunoaştere a meseriei"; greşisem numai apropo de intenţie: Hal Hartley, săracu', se lua în serios. El credea sincer că face un thriller beton, şi chiar mai mult decât atât: un film de conţinut şi stil!

Dacă vă fuge cumva gândul la Ed Wood, let me help you out of your dream: cineastul portretizat cu atâta savoare de către Johnny Depp şi Tim Burton avea inefabil, avea farmec, avea o candoare a prostiei şi un geniu al abuliei care-i făcea filmele foarte delicioase la vedere, prin unicitatea lor. În schimb, vă avertizez foarte serios: dacă vă invită cineva gratis la ceva de Hal Hartley, daţi-vă bolnavi! Dacă vi-l dăruieşte pe DVD, zgâriaţi striaţiile şi cruciş, şi curmeziş! Dacă vă kidnappează şi vă leagă-n scaun cu ochii forţamente căscaţi spre ecran, ca pe Alex, sinucideţi-vă prin apnee.

Fay Grim e o tortură de la cap la coadă. Peripeţiile prin care trec personajele aparţin unei perspective asupra subiectelor cu spionaj, terorism, contrainformaţii, de nivel "pac-pac-eşti-mort-ba-tu-ofticosule-mama-lu-Gigi-ia-uitaţi-la-el-nu-vrea-să-ne-jucăm-frumos!" Un talmeş balmeş de fleacuri, fără pic de imaginaţie, dar tâmpite. Peste întreg acest haloimăs, Hartley trage un motorism (adică ceea ce face ăla care tot răcneşte "Motor!") haotic, isteric şi ostentativ, punându-şi actorii să zdupăie, să ţupăie şi să bălmăjească tot felul de idioţenii - e şi Jeff Goldblum pe-acolo, într-o apariţie aşa de cretină, încât nici chiar Nick Cage n-ar fi acceptat-o. Din când în când, îi bubuie prin minte să bage stil, şi-atunci îşi încropeşte secvenţele din fotografii (cum făcea şi Cătălin Saizescu-n Milionari de weekend, cu precizarea că acolo montajele de stop-cadre erau singurele momente bune din film; aici reuşesc performanţa de a fi şi mai imbecile decât pozele în mişcare). La cameră, o tanti, Sarah Crawley, ştie una şi bună: cu religiozitate, compune toate cadrele strâmb. Ce-o fi vrut cu asta, Dumnezeu cu mila, dar după un sfert de oră, te ia durerea de cap - şi te tot duce... În plus, se aud încontinuu nişte zgomote, care pe ele le zice "original music by Hal Hartley" (adică ce mama dracu', dom'le, ne jucăm aicea?!), care tot fac: "bang-bam, pang-pam, bang-bam, pang-pam, bang-bam, pang-pam, iiiiiiiii!!!", semn că-i cu suspans, şi adânc pe deasupra - efectul fiind că migrena se conjugă cu o stare de vomă la fel de irezistibil-inexorabilă.

Că lumea e plină de necazuri, ştim, dar tot nu putem să nu ne întrebăm - ăia care distribuie cioacele astea (că "chestii" nu pot să le zic) ce-or avea în cap? Şi, pentru că în tot răul e şi-un bine, cu o singură consolare ne-alegem de-aici: Nichituş, Popovici, Daneliuc şi Barna nu mai sunt singuri. Au un coleg cu ştaif care - culmea! Mai are şi fani. Nu le e de-ajuns că beleaua asta e sechela altei clisme, Henry Fool, din 1997 - acum chirăie că mai vor! Intraţi pe IMDb, citiţi şi vă cruciţi.

12 noiembrie, 2008, h. 00:45-01:31
Bucureşti, România




 Toate articolele despre Fay Grim


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer