TVR Timişoara, studioul public regional pentru zona de sud-vest a României, este iniţiatorul unui proiect ambiţios, care îmbogăţeşte harta festivalurilor internaţionale de film cu încă un reper musai de vizitat. În acest proiect, TVR Timişoara a fost susţinut de Institutul Cultural Român, de Banca Naţională a României, de instituţii publice locale şi de centrele culturale francez şi german, la care se adaugă sprinjinul financiar al unui sponsor local, precum şi cel al unor asociaţii timişorene. Toţi aceştia s-au aventurat în organizarea primei ediţii a Festivalului Internaţional de Film Documentar DocumFest, care a avut loc la Timişoara între 6 şi 8 noiembrie 2008. Ce înseamnă un festival internaţional, ce poate aduce nou în peisajul cultural timişorean, în particular, şi românesc, în general? Înseamnă că tu, ca organizator, poţi să intri într-un circuit internaţional al filmului documentar (în cazul de faţă), că specialiştii din domeniu şi publicul interesat vor ajunge ca, după cîteva ediţii, să te cunoască, să te viziteze şi să te reviziteze, pe scurt, să te bage în seamă. Să organizezi un festival internaţional înseamnă să atragi atenţia asupra activităţii tale.
Prima ediţie a DocumFest-ului demonstrează că festivalul are resursele necesare pentru a creşte de la an la an şi pentru a fi inclus într-un club al festivalurilor de gen. După o preselecţie efectuată de un juriu românesc, care a avut de ales din 183 de filme provenite din 30 de ţări, în competiţia finală au rămas 44 de documentare, din Franţa, Canada, SUA, Germania, Austria, România, Italia, Serbia, Turcia, care au putut fi vizionate de către public în cele trei zile ale festivalului. Organizatorii au ales ca temă a ediţiei din acest an un subiect preferat al continentului european la ora actuală: "Dialogul Intercultural", astfel că documentarele din competiţie au prezentat diversele stadii în care se află astăzi relaţiile dintre diferite etnii, situaţia unor comunităţi etnice aflate în pericol de dispariţie sau problemele celor care sînt nevoiţi să se adapteze la o nouă cultură. Cea mai dificilă sarcină a juriului internaţional (David Lowen, preşedintele juriului, Hermann Barth, Nicolas Feodoroff, Bert Hogenkamp, Milan Knezevic, Sabia Pop) a fost aceea de a face distincţia între documentarul de televiziune (sau jurnalistic) şi cel de autor, care au constituit categorii separate în cadrul competiţiei.
Deşi documentarul este, prin definiţie, acel gen de film care prezintă un aspect al realităţii, fiecare realizator de documentare îşi poate face simţită prezenţa în această prezentare, prin maniera de documentare, prin adoptarea unui punct de vedere asupra subiectului şi prin maniera de argumentare a acestuia, depăşind astfel, în unele cazuri, viziunea jurnalistului, al cărui scop este acela de a atrage atenţia asupra unui subiect, de a trezi conştiinţa unui public. Au existat filme greu de clasificat într-o categorie sau în alta, dar atunci cînd s-a pus problema acordării unui premiu, incertitudinile s-au risipit cu rapiditate.
Premiul pentru Cel mai bun documentar de televiziune (sau jurnalistic) a revenit filmului Rule of Law (Austria), regizat de Susanne Brandstätter. O judecătoare ONU venită în Kosovo să delibereze în privinţa unei crime, descoperă o formă de justiţie locală necunoscută de tribunalele internaţionale, dar pe care cele locale o integrează parţial în procesele lor ca pe o tradiţie îndelungată.
Juriul a considerat că meritul pentru cel mai bun documentar de autor îi revine filmului Brâncuşi - the roots and the branches, al regizorilor portughezi Alexandre Martins şi Nuno Miguel, care au urmărit traseul formării marelui artist român în cadre lungi şi tăcute, amintind de un adevărat efort creator de care e nevoie pentru a realiza o operă de artă.
Chiar dacă Marele Premiu a fost cîştigat de Alyosha, un documentar estonian despre statuia eroului Alyosha din Talin, filmul care a cucerit pe deplin şi publicul şi juriul aparţine unui român originar din Timişoara, emigrat în Germania: Răzvan Georgescu. Testimonial este un exerciţiu de exorcizare a suferinţei personale, alăturînd-o experienţei similare a mai multor artişti suferinzi şi transformînd totul într-un film în care şi "actorii" şi spectatorii sînt invitaţi să privească lucid, ochi în ochi, o boală incurabilă, dar mai ales acele clipe de viaţă pe care le-a prezis doctorul pînă la moarte. În momentul în care regizorului i-a fost descoperită o tumoare pe creier, el a decis să "plece într-o călătorie care să-l ajute să descopere cum poţi să fii pregătit în faţa morţii".
În afara filmelor alese de juriu pentru a fi premiate, au existat multe altele care merită atenţia publicului, ceea ce demonstrează, pe de o parte, că documentarul este un gen viu, care atrage realizatori interesaţi să vorbească despre aspectele vieţii într-un mod realist şi, pe de alta, că selecţia festivalului a fost una de calitate. Merită menţionate Himalaya, land of women, un film despre locuitorii unuia dintre cele mai izolate sate ale Himalayei, Sking, nevoiaşi după standardele noastre şi complet ignoranţi în privinţa lumii civilizate. Sisters of Lilith este un film turcesc, prezentînd destinele diferite ale cîtorva femei care, dintr-un motiv sau altul, sînt nevoite să se descurce pe cont propriu. Trumpets' Republic spune povestea unui festival al trompetelor din Serbia, devenit un fel de brand al mediului rural sîrb. Şi lista, pe care o puteţi găsi pe site-ul festivalului, continuă.
Ceea ce ne-am dori însă, în afară de o listă lungă de filme pe care am vrea să le vedem, este un program constant al cinematografelor sau al televiziunilor de difuzare a filmelor documentare, instituţii cărora nu mai trebuie să li se demonstreze că interesul publicului pentru aşa ceva există, chiar dacă vorbim despre un produs de nişă. Iar anul viitor, înapoi la Timişoara - DocumFest va reveni cu o temă la fel de incitantă şi de actuală: "Revoluţiile din Europa de Est".