Caietele lui Nijinski – Un one-man-show cu Filip Ristovski

Chiar în seara în care emisiunea Universul dansului de pe TVR Cultural transmitea excepţionalul documentar produs de canalul Arte despre Nijinski (1890-1950), am renunţat la revizionarea lui pentru a merge la un spectacol montat în Bucureşti, pe baza aceloraşi dramatice Caiete scrise de Nijinski timp de şase săptămîni, aflat deja în îngustul limb dintre luciditate şi nebunie. Spectacolul Nijinski poate fi văzut la Casa de Cultură Nicolae Bălcescu (str. 11 Iunie, nr. 41), unde a funcţionat timp de cîţiva ani şi Centrul MAD, şi a fost corealizat de regizoarea Ema Nicola şi coregrafa Mălina Andrei, cunoscută, aceasta din urmă, pentru colaborarea cu Cătălina Buzoianu.

Este un aşa-numit one-man-show, pe Nijinski interpretîndu-l tînărul actor Filip Ristovski, de origine macedoneană, dar integrat complet în spaţiul cultural românesc. Acum 6-7 ani s-a putut asista, la Teatrul Odeon, la un spectacol al unei trupe franceze despre Caietele lui Nijinski, cu soluţia unui Nijinski imobil, care scria aşezat la masă tulburătoarele sale cuvinte; cei care au văzut spectacolul l-au considerat excepţional. Interpretarea lui Filip Ristovski foloseşte însă mult mijloacele de expresie ale dansului, el intercalînd fragmentele preluate din caiete cu pasaje de dans; pe scenă este un singur om, singur cu "demonii" (sau "îngerii"?) săi interiori, doar el şi o eşarfă uriaşă (aluzie la celebra coregrafie a lui Nijinski la După-amiaza unui faun?).

După spectacol, regizoarea Ema Nicola ne-a declarat că a interesat-o, în primul rînd, felul în care un om care se exprima prin dans, prin mişcare, alege şi reuşeşte să-şi exprime drama prin alte mijloace artistice, oarecum nefamiliare, cele ale cuvîntului; în felul acesta el îşi reprimă nevoia fundamentală de a dansa, de a se exprima prin arta mişcării. "Cred că teama principală a lui Nijinski a fost teama de a i se lua dansul, de a nu se mai putea exprima dansînd; cuvintele sale revin în permanenţă asupra actului de a dansa, asupra a ceea ce se teme că va pierde şi, pînă la urmă, va pierde într-adevăr", ne-a spus tînăra regizoare.

La originea acestui spectacol se află lucrarea de diplomă de acum cîţiva ani, de la UATC; s-a lucrat foarte greu la stabilirea scenariului, avîndu-se ca bază textul ediţiei engleze din 1999, prima ediţie cu adevărat integrală. Din 200 de pagini de carte au rămas doar 6 pagini, pagini care redau însă esenţa impresionantei drame trăite de Vaslav Nijinski. După cîteva luni de repetiţie, premiera a avut loc la sfîrşitul anului trecut. În doar o oră de spectacol, efortul tînărului actor este cu totul deosebit; este un spectacol în acelaşi timp captivant şi impresionant, tulburător, datorită intensităţii dramei autentice conţinute. "Eu sunt totul", a scris Vaslav Nijinski, şi cred că a fost unul dintre puţinii oameni care au avut rost să spună aceasta (un alt exemplu, Walt Whitman, poetul care a vrut ca prin poezie să trăiască vieţile tuturor oamenilor din lume, şi chiar a reuşit, la intensitate artistică neegalată vreodată). Sau: "Sunt Dumnezeu, sunt Dumnezeu care moare pentru că nu este iubit".

Ar fi multe de spus, de exemplu despre relaţia dintre aceste texte, care descriu tulburător o experienţă umană limită, au deci valoarea autenticităţii maxime, şi literatura propriu-zisă, spunem doar că spectacolul este foarte bun şi merită făcut, pentru a-l vedea, efortul de a merge pînă în cartierul 11 Iunie. Dar, cine ştie, n-ar fi rău dacă montarea ar fi preluată, aşa cum s-a întîmplat cu versiunea Teodorei Cîmpineanu asupra Nopţii furtunoase, şi adusă în sala unui teatru mai central şi, implicit, mai umblat de iubitorii de artă.