Şapte tineri sunt închişi pentru trei zile într-un studio unde li se pun la dispoziţie cele necesare vieţii, tot ceea ce se întâmplă şi se spune acolo se transmite în direct, telespectatorii urmând să elimine şase şi să-l aleagă pe câştigător. Premiul este un fals, născocit de o producătoare disperată, în concurs cu rivalii care ştiu cum să facă emisiuni cu audienţă.
Efectul scenic cel mai puternic produs de această incursiune în măruntaiele televiziunii apare din distanţa care separă adevărul de reproducerea lui. Actorul din piesă îşi spune monologul în spaţiul scenic aflat în imediata apropiere a spectatorului. Pe ecranul din spate este proiectată imaginea aceluiaşi în prim-plan şi ceea ce părea un amănunt devine dominant, expresivitatea se accentuează şi sensul se deplasează. Reality-show, nenumăratele încercări ale televiziunii de a privi pe gaura cheii sunt de fapt distorsiuni ale adevărului, manipulări, dintre care cea mai nevinovată pare a fi cea sporirii audienţei. Preţul este plătit de eroii de o clipă, renunţarea fie şi temporară la demnitate, la intimitate, produce consecinţe definitive.
Autoarea stabileşte nişte premise bune ale conflictului, personajele sunt tipologic diferenţiate, fără a apela la clişee, poveştile lor de viaţă dezvăluite treptat sunt plauzibile, motivaţia participării la acest joc dinamizează acţiunea. În calitate de regizor, Ion Caramitru ilustrează ambiguitatea relaţiei realităţii TV cu adevărul prin mijloace eficiente şi dacă emisiunile de acest tip sunt, în general, destul de plicticoase, spectacolul este, aproape pe tot parcursul lui, atractiv. Personajele funcţionează ca grup, organizarea şi reorganizarea cuplurilor se produce fără hopuri, partiturile solo se desprind de cor şi reintră în personajul colectiv al "tineretului din ziua de azi" într-un mod armonios. Tehnologia ca element dramatic este subsumată acţiunii.
Dintre cele şapte personaje, cinci vor să câştige concursul de dragul banilor promişi, găsindu-se în situaţii care pot fi rezolvate doar printr-o sumă importantă. Doi dintre ei vor să se vadă pe micul ecran, pentru bucuria de a fi vedetă, ei îşi trăiesc anonimatul ca pe o umilinţă: sunt şi cele mai reuşite interpretări. Mihai Calotă, bărbatul care poate fi orice vrem noi, telespectatorii, să fie, are o ambiţie mult mai mare decât posibilităţile de a o realiza, toate jucate de Mihai Calotă cu o matură ştiinţă a echilibrării simpatiei cu ironia. Uneori, e mai mult decât ştiinţă, e talent. Lia Bugnar îşi plimbă languros silueta, incitând la sex cu disperarea femeii care e gata să-şi negocieze cu oricine farmecele, pentru a ajunge în situaţia de a le vinde doar cui vrea ea. I-am mai remarcat pe Carmen Ungureanu, Ana Macovei, Alexandru Nedelcu, Victoria Dicu.
Spre final, acţiunea, dar şi lectura regizorală părăsesc premisele, personajele încep să se autocomenteze cu o luciditate dobândită prea brusc, regia proiectează pe ecran imagini din filme de groază, sinuciderea disperată, de dragul spectacolului, jucată foarte bine de Calotă îşi pierde însemnătatea dramatică.
Teatrul Naţional Bucureşti
7 dintr-o lovitură de Lia Bugnar.
Regia şi scenografia: Ion Caramitru
În distribuţie: Carmen Ungureanu, Ana Macovei, Lia Bugnar, Mihai Calotă, Florin Lăzărescu, Alexandru Nedelcu, Axel Moustache, Victoria Dicu, Ion Caramitru.