Spectacolul Bâlci a fost aşteptat, precum oamenii aşteptau cândva venirea bâlciului în oraş ca pe o sărbătoare. Punerea în scenă a celei mai recente piese a lui Matei Vişniec, Bâlci/Femeia Ţintă şi cei 10 amanţi a avut loc la începutul verii 2008, la Teatrul Naţional din Cluj în premiera mondială (pentru că, atunci când vine vorba de Matei Vişniec, aşa se pune problema). Primit cu entuziasm, spectacolul aduce în prim-plan povestea de dragoste dintre Tony Galantul, aruncător de cuţite la bâlci (Cristian Rigman) şi Femeia cu un cuţit înfipt în ochiul stâng (Ramona Dumitrean), precum şi bâlciul din mintea personajului Tony Galantul, ca exponent uman.
La începutul spectacolului, el stă singur la o masă şi bate la maşina de scris, chinuit de gelozie din cauza amanţilor iubitei sale. Pe măsură ce se adânceşte în amintiri dureroase, totul în jurul lui pare să îşi schimbe coordonatele, iar bâlciul se instalează pe scenă. Prin faţa lui se perindă, ca într-un carusel, personaje groteşti, gândite parcă de către regizoarea Mona Chirilă în triouri. Întâi îşi fac apariţia Băieţelul bâlbâit (Silviu Iorga), Pitica în rochie de mireasă (Romina Merei) şi Micuţa Bernadette (Elena Ivanca), aceasta din urmă vorbindu-i despre memoria de tip "pantof" şi memoria de tip "umbrelă"- de fapt e o aluzie la ştergerea treptată a amintirilor.
Urmează trioul îngerilor ieşind din pubele (Ruslan Bârlea, Cristian Grosu, Cătălin Codreanu), trioul beţivilor - Frank Strigoiul (Ovidiu Crişan), Bătrânul beţiv (Adrian Cucu), Patronul standului de tir (Dan Chiorean), precum şi trioul "doamnelor": Femeia care face gogoşi (Maria Seleş), Patroana bistroului (Maria Munteanu) şi Femeia grasă cu mătura (Emanuel Petran). Toţi sunt de un comic bizar, cu trăsături îngroşate grosolan, lucru sugerat şi de costume, unele viu colorate, chiar stridente.
În rolul pe care îl interpretează, Inspectorul Instalaţiilor de Bâlci al Regiunii Eoliene a Alpilor Provensali, Ionuţ Caras dă uneori impresia că duce întreg spectacolul pe umeri, jocul lui fiind dinamic şi amuzant, păstrând totuşi nota de burlesc necesară. Personajul Ramonei Dumitrean are ceva sfâşietor - ea este femeia ce trebuie să facă dragoste în acea noapte cu zece bărbaţi, dar numai dacă are înfipt în ochiul stâng un cuţit, (cadoul sângeros vine de iubitul ei, Tony Galantul). Un alt personaj care înclină balanţa înspre tragic este Animalul care seamănă perfect cu omul (Patricia Boaru), o oglindă a omului cu toate slăbiciunile sale, fiinţă neajutorată, bandajată din cap până în picioare şi care ar putea să izbucnească în orice moment în plâns.
Scenografia este bine gândită pentru fiecare moment al spectacolului: un paravan alb, ce îndeplineşte mai multe funcţii, o poartă de intrare în Camera Ororilor, o ţintă imensă, coborâtă pe scenă spre finalul spectacolului - iar muzica trece de la cea de circ la muzică de bistro franţuzesc.
Bazat pe un text nou, dar foarte bine scris şi plin de simboluri şi trimiteri, Bâlci, în regia Monei Chirilă a fost o surpriză pe sfârşit de stagiune, primită cu entuziasm de public (deşi, poate, nu înţeleasă în totalitate) şi reaşteptată în toamnă...
Teatrul Naţional "Lucian Blaga" Cluj
Bâlci, după Bâlci/Femeia ţintă şi cei 10 amanţi de Matei Vişniec.
Traducerea: Letiţia Ilea.
Regia: Mona Chirilă.
Scenografia: Eugenia Tărăşescu Jianu.
Muzica: Corina Sârbu.
Cu: Ionuţ Caras, Cristian Rigman, Ramona Dumitrean, Patricia Boaru, Silvius Iorga, Romina Merei, Adrian Cucu, Ovidiu Crişan, Elena Ivanca, Maria Seleş, Maria Munteanu, Rulsan Bârlea, Cătălin Codreanu, Cristian Grosu, Dragoş Pop, Dan Chiorean, Emanuel Petran.