Mare lucru n-ar fi de spus despre acest documentar mediocru pe toate planurile, realizat fără har de Mark Fafard, care până acum a mai scris şi regizat încă două documentare, la fel de nesărate: Adrenaline Rush: The Science of Risk (2002), despre nişte paraşutişti care transpun în practică proiectele lui Leonardo da Vinci, şi Vikings: Journey to New Worlds (2004), despre ce spune-n titlu. La fel de sec şi adecvat titlului (sau viceversa) este şi actualul său Dinosaurs: Giants of Patagonia, care urmăreşte cercetările paleontologice ale profesorului argentinian Rodolfo Coria printre urmele de paşi ale câtorva saurieni uriaşi, conservate în solul sud-american.
Scenariul e cum nu se poate mai neinspirat: simplist, liniar, lipsit de imaginaţie - la un nivel de curs gimnazial al unui profesor plictisit. Urmăreşte exact două specii şi încă două: ierbivorul Argentinosaurus, un brontozaurian care pare să fi fost cel mai mare animal de uscat al tuturor timpurilor, şi bipedul carnivor Gigantosaurus), pe lângă care mai apar episodic un biped cu pene primitive (quetzalcoatl), şi un pterozaurian presupus a fi cel mai mare zburător ever - cam cât o avionetă. Mă rog, era dreptul lui să se limiteze la atât, dacă-l interesau doar dinozaurii patagonezi uriaşi, dar asta nu e o scuză ca să ne spună despre ei numai câteva fleacuri, valabile oricum pentru majoritatea animalelor preistorice cunoscute. Mai adaugă şi câteva secvenţe contemporane, cu profesorul Coria periind fosile şi povestind cât de pasionantă e paleontologia (fără ca ulterior să ni se arate şi de ce - sau măcar să ni se spună verbal), cu schelete reconstituite la muzeu, şi cu peisaje argentiniene filmate din elicopter. Multe, multe, multe imagini pitoreşti şi inutile.
Mai face şi greşeala de a aborda neinspirat Marele Eveniment Cretacic: pe undeva pe la început, hodoronc-tronc, ne arată un cataroi cosmic şi ne spune: "Asta e o cometă şi se îndreaptă spre Pământ". Pe urmă, aproape patruzeci de minute, uită de cometă şi ne arată dinozaurii - pentru ca la sfârşit cometa să cadă, cum bine ştim, în Golful Mexic (una bucată cadru impact, plan ansamblu de pe orbită), unda de şoc să pârlească o pădure (una bucată cadru exact ca-n Apocalypse Now - Redux plus Terminator II - Judgement Day), după care să ni se spună că dinozaurii care au supravieţuit efectelor imediate aveau să moară de foame (una bucată cadru turmă de argenitnozauri mergând prin iarna nucleară cu copaci desfrunziţi, şi unul cade jos şi moare, bietul) - adică, aceeaşi ţeapă ca-n catastroficele (şi la propriu, şi la figurat) Deep Impact şi Armageddon.
Rămâne lăudabilă imaginea expresivă şi migălos lucrată a lui William Reeve (se remarcă procedeul inspirat, dar gratuit, de a insera cadre cu echipa de paleontologi lucrând, în câte-un suport aflat în peisaj: displayul unui laptop pe câmp, lentilele unor ochelari depuşi pe pământ, etc.), şi efectele speciale ale lui Nadav Brill (plus o ditamai echipa la efecte vizuale). Metoda 3-D funcţionează adecvat - da, merită să vedem dinozauri în relief, simulaţi ultrarealist, iar genericul final foloseşte elegant stereoscopia pentru a perspectiva static cartoanele cu echipa. Voice-over-ul lui Donald Sutherland (adică hai să chemăm lumea bună - că dacă citea un speaker oarecare de documentar, tuşeam!) nu se-aude, înlocuit de un crainic român fără sare şi piper.
23 decembrie, 2008, h. 22:50-23:25
Bucureşti, România