Într-un efort de a nu-şi trăda propriile standarde de calitate, Naţionalul craiovean înscrie în repertoriu una dintre marile piese clasice, Dom Juan de Molière şi îl invită pentru montare pe regizorul Cornel Todea.
Spectacolul propune o viziune de azi asupra unui text de ieri, fără să apeleze la anacronisme isteţe şi modernizări care contrazic în mod evident intenţiile autorului. Pe scena în care spaţiul de joc este sumar dar expresiv marcat, eternul cuceritor îşi expune saţietatea: el nu caută pe nimeni, vrea să fie lăsat în pace să fumeze, să bea şi să mănânce; spre el vin persoanele ameţite de promisiunile lui anterioare sau doritoare de promisiuni. E un Dom Juan (Adrian Andone) interesat de procesul cuceririi şi nu de rezultatele ei, e persecutat şi fugărit de insistenţele femeilor seduse, de dezamăgirea tatălui, de cupiditatea cămătarului, de călugăriţa convertită la dragostea carnală, de dorinţa de răzbunare a fraţilor ei. Liber cugetător ireductibil, nu se teme de consecinţele păcatului, e chiar fericit când reuşeşte să înşele pe cineva: fie un cămătar, fie o ţărăncuţă, fie o doamnă din înalta societate. Îmbătat de cuvinte, el nu doreşte să se ţină de cuvânt dar în desfăşurarea spectacolului, se întâmplă ca beţia discursului să paraziteze sensul, vorbăria să se transforme în turuială, izolând parcă fragmentele "tari", cele despre supremaţia ipocriziei şi eternitatea înşelăciunii.
Mai curând un fanatic al discursului decât al sexului, Dom Juan vorbeşte, sfidează, insultă şi toate acestea îl distrează pe el şi îl înspăimântă pe Sganarelle. În aritmetica acestui cuplu, slujitorul credincios (Cătălin Băicuş) dezaprobă comportarea stăpânului, dar nu până într-acolo încât s-o saboteze. De aici şi resursa comică: personajul acţionează cu succes împotriva voinţei şi dorinţei sale. Interpretul şi-a însuşit dinamica personajului, se mişcă bine şi pare spontan în reacţiile sale aşa că smulge cu uşurinţă simpatia sălii şi - ceea ce e mai important - interesul publicului pentru ceea ce se întâmplă pe scenă. Interpretul mai reuşeşte şi performanţa de a fi comic fără a fi vulgar şi aşa ar trebui şi să rămână. Nu arareori, reacţia sălii, un ritm mai slab al partenerului îl pot duce pe interpret pe cărări nevizitate în repetiţii şi la premieră şi spectacolul se degradează devenind o competiţie la care participă toată distribuţia. Dar s-ar putea să vorbesc despre drobul de sare.
Personajele "corecte", tatăl (Valeriu Dogaru) demn în rigiditatea sa, fraţii veniţi să răzbune onoarea Elvirei - primul (Cosmin Rădescu) drăguţ şi jenat de misiunea asumată, al doilea (Mircea Tudose) un isteric al onoarei dau profunzime dramei. Între ei, femeile, victime "benevole": Dona Elvira (Anca Dinu) şi ţărăncuţele (Iulia Lazăr, Raluca Păun) justifică scenic reputaţia lui Dom Juan.
În reprezentaţia pe care am văzut-o comicul era organizat spre deznodământul în care viciul pierde în lupta cu virtutea: apariţia comandorului, stafie, proiecţie a spaimei sau realitate a unei lumi necunoscute, îl pedepsea pe ateul fustangiu. Şi apoi, altfel decât la Molière, totul revine la "normal" şi din culise se aude din nou strigătul lui Dom Juan: "Sganarelle, unde eşti?"
Descompus subtil, spectacolul se adună însă cu greu, momentele de tensiune alternează cu timpii morţi, poate o absenţă de concentrare, parcă fiecare scenă se opinteşte să reia începutul comediei.
Dom Juan de Molière
Traducere: Dan. C. Mihăilescu
Regia: Cornel Todea
Decor: Viorel Penişoară-Stegaru
Costume: Lia Dogaru
În distribuţie: Adrian Andone, Cătălin Băicuş, Valeriu Dogaru, Anca Dinu, Cosmin Rădulescu, Mircea Tudose, Iulia Lazăr, Raluca Păun, Ştefan Mirea, Constantin Cicort ş.a.
(Patru stele)