Un spectacol monolog la sala Atelier a Naţionalului va atrage publicul prin numele vedetei care îl susţine: Florina Cercel. Actriţa ia teatrul pe cont propriu într-un text jucat în urmă cu decenii, cu un mare succes, de Jeanne Moreau.
Nici un partid politic n-a făcut pentru servitori ceea ce a făcut teatrul. Din antichitate până aproape spre zilele noastre, pe scenă, slugile şi-au împins stăpânii în planul secund, ele expunând performanţe de inteligenţă şi inventivitate, capacitatea de a înţelege raporturile dintre oameni dincolo de aparenţe şi de a le modifica potrivit scopurilor lor, net superioare celor care îi plăteau. Chiar când slujesc la mai mulţi stăpâni, pe scenă servitorii sunt simpatici, pentru că trădează exact atât cât trebuie ca să nu compromită iubirea sau idiosincrasiile stăpânului. Motor al acţiunii, element de construcţie în structura conflictului, slujitorul sau slujnica sunt departe de îndeplini un rol doar funcţional, de a duce tava şi de a aduce scrisori, ele sunt personaje cu o viaţă independentă şi cu o dinamică proprie pentru ca în cele din urmă, când datorită lor totul se termină cu bine, să fie răsplătiţi cu bani sau alte daruri şi să se întoarcă la condiţia lor subalternă, eventual căsătoriţi.
Teatrul modern răstoarnă convenţia şi exploatează diferenţa dintre statutul social şi condiţia intelectuală a personajului în tonalităţi când dramatice, când tragice: slujitorul începe să evolueze în absenţa stăpânilor şi împotriva lor, slugile devin o prezenţă malefică, ameninţătoare, diferenţa de condiţie îl face să sufere. Când suferă, provoacă suferinţă.
Camerista Zerline imaginată de un scriitor atât de sofisticat cum a fost vienezul Hermann Broch îşi trăieşte feminitatea într-o stare de permanentă concurenţă cu cea a stăpânei. E în vârstă când intră în scenă şi patimile din trecut ar putea fi stinse de trecerea vremii, dar aşa cum joacă Florina Cercel rana e încă vie. Nimic nu s-a uitat, împrejurările fiecărei întâlniri cu amantul stăpânei sunt vii în amănuntele lor. "Ne-am sărutat cu buzele, cu limba, cu dinţii" replică-refren, declanşând un val de senzualitate şi un ghem de sentimente contradictorii. Zerline a împărţit amantul cu stăpână şi probabil şi cu alte femei, cucerire de trecut în palmares, dar fără semnificaţii profunde, în timp ce soţul patroanei i-a rămas inaccesibil - durere prezentă în ridurile vârstei. Discursul de aproximativ o oră rostit/jucat/judecat de camerista Zerline este disecat cu îndemânare în substanţa lui dramatică de Florina Cercel, actriţă de mare forţă, obişnuită să expună un temperament năvalnic, redusă aici la datele unui personaj care a trăit mereu o dublă existenţă, apărându-se prin crusta unei neutralităţi nesimţitoare, interzicându-şi orice reacţie vizibilă. Actriţa îşi pune în paranteză energia, valorificând forţa ambiţiei ascunse, erotismul ca armă. Există în scriitura lui Hermann Broch un anumit fel neutru de a vorbi despre lucrurile oribile (reale sau bănuite) stil preluat de actriţă, în folosul fidelităţii faţă de autor şi în dauna spectaculozităţii monologului. În regia simpluţă a lui Dan Stoica, Florina Cercel îşi expune personajul, fără să ne ceară să-l iubim sau să-l simpatizăm.
Venită acasă după spectacol, hazardul telecomenzii m-a dus la o telenovelă unde Florina Cercel îmbrăcată în exotică ţigancă îşi punea mâinile în şold şi spunea ceva. Probabil că temperamentul atât de sever ţinut în frâu pe scenă se revărsa acolo. N-aveam sunet. Mai bine.
Teatrul Naţional din Bucureşti
Camerista după Hermann Broch
Traducerea, adaptarea şi regia: Dan Stoica
Scenografia: Gabriela Bondărescu-Catargiu
Distribuţia: Florina Cercel, Liliana Tofan.
(Patru stele)