Partea invizibilă a laşităţii noastre - Buzunarul cu pâine

De ce Buzunarul? Un text inteligent. Vorbeşte despre noi. Aşa cum suntem. Cinici şi superficiali. Inteligenţi şi penibili. Generoşi şi laşi. Noi cu toate cele ale noastre. Bune şi rele. Într-o lume îngheţată în vorbe. Nemişcată. O lume caraghioasă şi tristă în acelaşi timp. Un text emoţionant. Vişniec undeva între Caragiale şi Beckett. Şi ce atâtea cuvinte!... De ce Buzunarul? Pentru că îmi face pur şi simplu mare plăcere să exist în aceasta piesă. (Oana Pellea)

Poate că toate situaţiile cu care ne întâlnim în viaţa noastră au fost create pentru ca spiritul nostru să se vadă în ele, ca într-o oglindă şi să poată deveni, treaptă cu treaptă, întâmplare de întâmplare, mai bun, mai generos, mai înţelept, mai asemănător celui ce ne-a creat. Şi, dacă am înţeles asta, nu văd de ce nu ne-am bucura, nu văd de ce nu am da şi altora bucuria venită odată cu înţelegerea. Buzunarul... este o astfel de întâmplare, o astfel de înţelegere, deci... Bucuraţi-vă! (Mihai-Gruia Sandu)

Buzunarul cu pâine este o piesă... realistă. Simplă prin situaţia dramatică, piesa devine universală, în sensul cel mai dureros, prin felul în care se dezvoltă.

Morala acestei istorii atinge partea invizibilă a laşităţii noastre, atât de caracteristică naturii umane. Din cauza filozofării excesive pe tema virtuţilor şi frumuseţii acţiunii, personajele mele rămân paralizate tocmai atunci când ar trebui neapărat să acţioneze. Asta nu vă aminteşte de ceva cunoscut? (Matei Vişniec)

Elementele parabolei sunt absurde, asemeni universului beckettian, Omul cu baston şi Omul cu pălărie (apropiindu-se de figurile lui Vladimir si Estragon din Aşteptându-l pe Godot), vor trăi o experienţă revelatorie, totul gravitând în jurul unei fântâni secate. Un joc şi un exerciţiu al puterii, voinţei şi liberului arbitru.

Faţă de tipurile din drama absurdă, cele două personaje ale lui Vişniec sunt figuri mai bine conturate. Scriitura nu este una criptată, ci, dimpotrivă, este una vie, alertă, tratând caractere individuale, dureri şi spaime nu întotdeauna proprii umanităţii, ci chiar acestor inşi pasageri. Utopia, oricât de neverosimilă, devina una iminentă şi perfect posibilă.

Personajele lui Vişniec nu trăiesc într-o lume abandonată, ci sunt prezente, angrenate într-o problematică existenţială, tulburătoare.

Teatrul Metropolis
Buzunarul cu pâine
de Matei Vişniec
cu: Oana Pellea, Mihai-Gruia Sandu.