Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Push

Push - Ei, ash!


Cinemagia, februarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ştiaţi că lumea e plină, lumea mişună, colcăie, forfoteşte, geme, zbiară, urrrlă de paranormali? Unii citesc gândurile, alţii văd viitorul, alţii aud trecutul, câţiva miros prezentul, unii telekinezează, alţii pirokinezesc, alţii chinezesc pur şi simplu (că acţiunea se petrece la King Kong... ăsta, Hong Kong). Toţi se calcă pe bătături prin haloimăsul ăla asiatic cu zgârie-nori, bambuşi şi lampioane, ca să pună mâna pe o valiză-n care e ceva ce vor ei. Ce anume, nu vă spun - nu neapărat ca să nu vă stric vizionarea c-un spoiler, că oricum n-aş putea întrece felul cum v-ar strica ziua vizionarea însăşi a acestui ghiveci fără cap şi fără coadă, încropit (de-un oarecare David Bourla, carte-a mai scris vreo două spanacuri pân-acum) pe-o însăilătură de întâmplări turnate cu ghiotura, atât de confuze încât sunt imposibil de urmărit; nu - nu vă spun, fiindcă efectiv n-are nici o importanţă ce-i mână pe ei în luptă (nici acum, nici în timpul proiecţiei, şi nici după).

Ca să nu credeţi că-s rău degeaba, doar aşa, câteva exemple, la plesneală:

Un "pusher" ("împingăreţ") e unul care împinge amintiri false-n mintea cuiva, ca să manipuleze persoana - de pildă, îl face să creadă că ei sunt prieteni de-o viaţă, când de fapt abia atunci s-au văzut prima oară (ca să-l ia cu maşina, sau să-i dea nişte bani, sau să-ntoarcă pistolul spre colegu-i şi să-l găurească). Chestia asta face o dată bum, o dată poc, o dată fâs... şi încă vreo sută de fâsuri, fiindcă deşi se varsă cam pe la jumatea filmului, continuă să se repete până la saturaţie.

Un "carrier" ("cărător") e un telejapo... ăsta, telekinezic. Cea mai tare poantă e că-şi face pistoalele să plutească prin văzduh, de-a pituluşul pe după stâlpi, şi-n timp ce el îşi ţine de vorbă adversarul, arma vine la ăla pâş-pâş prin învăluire şi i se propteşte-n tâmplă; sau, el stă la fereală şi-şi trimite pistolul în misiune să tragă-n ăia. Gigea, nu? Da, gigea - prima oară; şi-a doua; când chestia asta se repetă şi-a zecea oară, îţi vine s-o iei la fugă. Nu de frică - ci de silă.

Un "nu-mai-ştiu-cum-îi-zice" vede-n viitor, şi-n funcţie de asta face şi drege, iar viitorul ăla se ajustează şi el din mers. Aici să vezi haos! Regia (unu' Paul McGuigan, care-n ultimii zece ani a făcut şi el câteva thrilleruri leşinate) e atât de abulică, încât jocurile astea de-a uite-vii-nu-e-toru' sunt încă de la început imposibil de urmărit (până şi-n ştiftul ăla de Next, cu Nicu Cage, erau măcar coerente), aşa că nu peste mult renunţi să le mai bagi în seamă, şi nu faci decât să oftezi când Camilla Belle şi Ming-Na îşi tot zic: "Ai să mori într-un lift", "Eu ţi-am şi văzut moartea!" "Deci ştii că n-am să mor prea curând!" "Ba nu ştii nimic!" "Ba pe-a mă-tii!". Apropo, uneia i se tot profeţeşte că o să moară "de tigru"; evident, primul lucru, te gândeşti c-o să dea nas în nas c-un tigru pe bune (parc-o şi vezi cum cade bâldâbâc într-o groapă, se ridică, se scutură de praf, şi tigrul "Grrr!" dintr-un tufiş umbros; ăsta se cheamă clişeu); la fel de evident, al doilea lucru, îţi zici că nici vorbă, va fi ceva şi mai şi; (asta s-ar cheama surpriză); al treilea lucru, pe la sfârşit, când e beleaua-n toi, într-un antrepozit ca ăla din "Cu mâinile curate" de la sfârşit, vedem că nişte lăzi cu produse au etichete c-un cap de tigru; (ăsta se cheamă fâs).

... Şi tot aşa. Bourla şi McGuigan par doi fideli discipoli ai Legilor lui Murphy: dacă un personaj, un plot, un sub-plot, o secvenţă se poate face prost, sigur o vor face prost.

Din motive care-mi scapă, producătorii au fost şaisprezece (nu de George Cornea) - cu acelaşi David Bourla în frunte (sau poate-n coadă, că primul e doar în ordine alfabetică; nu cred că prea contează - deşi nu-mi pot reprima o angoasă absconsă văzând că s-au adunat şaişpe tâmpiţi ca să producă un film şi mai tâmpit).

S-ar mai reţine imaginea lui Peter Sova, colaborator constant al lui McGuigan, care când vede beţia de culori din Hong Kong o împestriţează şi mai mult, scoţând un kitsch de toată urâţenia.

O singură veste bună se desprinde din toată această varză: Dakota Fanning, la cei aproape cinşpe ani ai ei, e pe ducă. Pa, tu! Pa...!


4 februarie, 2009, h. 21:01-21:47
Bucureşti, România





 Toate articolele despre Push


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer