Statul plăcerii - Refulare-complexe-nevroză

După o încrâncenată incursiune prin "fascinaţia iadului", propusă de spectacolul lui Gelu Badea cu piesa Îngerul slut de Alexandru Sever, spectatorul clujean are posibilitatea să se destindă - tot în sala Naţionalului - la Statul plăcerii de Gorgey Gabor, în direcţia de scenă a lui Vadas Laszlo.

Afirmaţia că ungurii sunt buni umorişti se verifică şi în cazul lui Gorgey Gabor. Dramaturgul purcede hotărât la parodierea a două postulate cu implicaţii majore în viaţa socială europeană a ultimelor decenii: totalitarismul şi vocabularul psihanalizei. Şi parodiază neînfricat. Din această stranie combinaţie iese o comedie numai bună să contureze în absurd un grotesc "stat al plăcerii", nu departe de sarabanda mascaradei reale. Cum e şi firesc, într-o asemenea "ordine socială", dependentă de satisfacerea simţurilor, ideologia marxistă este înlocuită cu respectarea legilor desfătării, iar statuia lui Marx cu aceea a lui Freud. În loc de "Heil Hitler!" cetăţenii se salută cu "Refulare - complexe - nevroză". Securitatea statului veghează ca cetăţenii "să presteze", nu să piardă timpul cu lungi idile platonice. Hansel şi Gretel, îndrăgostiţii pudici, rătăciţi în această pădure a fiarelor care vulgarizează până şi idealitatea iubirii, sunt urmăriţi şi obligaţi "să presteze".

Lumea carnavalescă a piesei este sugestiv exploatată în spectacol mai ales prin costumele Eugeniei Tărăşescu-Jianu. Personajele ubucuizate în maniera Monei Chirilă, devin veritabile caricaturi umane, sluţite, deformate după modelul expresionistului Chaim Soutine.

Prostia proverbială a poliţiştilor îşi găseşte în Sergentul Serge un mediu prielnic de desfăşurare. Adrian Cucu reliefează gradele acesteia cu destulă conştiinciozitate. Dan Chiorean se agită mult pentru a crea un Inspector Trebien credibil. Reuşeşte în bună măsură. Remarcăm un salt interpretativ la Dragoş Pop, care prin ticurile bâlbâitului Domn Negru face din fiecare intervenţie o sursă de râs. Angelica Nicoară în Doamna Neagră se integrează profesionist în jocul de echipă. Prea rigid încă Adrian Drăguşin în Domnul Lila. Explozivă în ridicol şi burlesc este partenera lui, Doamna Lila, interpretată de Maria Munteanu, actriţă cu inepuizabile valenţe comice. Pentru Carmen Culcer a interpreta pe Doamna Gri înseamnă cel mai firesc mod de a reda hidoşenia unui personaj care stârneşte ilaritatea numai prin felul în care râde. Sebastian Marina în Domnul Gri este un mic Charlot în stare să speculeze efectele clovneşti ale comicului. Maria Seleş în rolul matroanei de bordel are severitatea necesară unei şefe, dar şi dibăcia de a revărsa nostalgii din rezervorul amintirilor. Mult farmec, multă culoare şi senzualitate aduc pe scenă cele două angajate ale Doamnei Dejavue: Gigi (Ramona Dumitrean) şi Koko (Adriana Băilescu). Intervenţiile Plutonierului Blaulicht figurează în interpretarea lui Cătălin Codreanu ca simple reflexe glaciale ale îngroşării comicului. Căldura spirituală este aeropurtată peste dezinhibatul tăvălug al senzualităţii de cuplul serafic Cristian Rigman şi Eva Crişan în rolurile îndrăgostiţilor.

Interesantă este propunerea Eugeniei Sarvari de a tipări în caietul-program întreaga piesă. Un prilej pentru spectator de a compara actul simplei lecturi cu augumentarea scenică. Cu această ocazie se remarcă adăugirile ulterioare din Cântarea Cântărilor în replicile îndrăgostiţilor, completare inspirată care prin antiteză textuală subliniază nu numai reprezentările unei epoci decadente, dar şi valorizarea superioară a comicului.