Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Film, Rotterdam, 2009

La vînătoare de Tigri în Olanda - Festivalul Internaţional de Film, Rotterdam 2009


Observator Cultural, februarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, ajuns la ediţia a 38-a (21 ianuarie - 1 februarie 2009), este unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice anuale din Europa, beneficiind de un program comparabil cu cel al unui festival de clasa A, de o importantă piaţă dedicată coproducţiilor şi de substanţiale fonduri de dezvoltare pentru proiecte noi.

Competiţia principală de la Rotterdam, iniţiată în urmă cu 14 ani, include în general 15 lungmetraje, fiecare dintre titluri fiind, precum în cazul TIFF-ului clujean, primul sau al doilea film al autorului său; ca la orice festival important, sînt preferate premierele. Trei dintre aceste lungmetraje sînt distinse de juriul internaţional cu Tigri (VPRO Tiger Awards), premiile tradiţionale ale competiţiei, constînd fiecare din 15.000 de euro şi o difuzare garantată pe canalul olandez de televiziune VPRO. Se ştie că selecţionerii de la Rotterdam au o predilecţie pentru filmele asiatice (şase de data asta) şi, deşi competiţia de anul acesta a inclus doar 14 lungmetraje, nu mai puţin de opt dintre ele au fost prezentate în premieră mondială. Pentru prima dată în istoria festivalului, printre filmele care au luptat pentru Tigri s-au numărat producţii cinematografice din Turcia, Noua Zeelandă şi Indonezia.


Şi Tigrul merge la...

Dintre filmele premiate cu Tigri, cel mai mult m-a impresionat Breathless, lungmetrajul de debut al regizorului, scenaristului şi producătorului sud-coreean Yang Ik-June, care interpretează şi rolul principal al filmului. În copilărie (aflăm dintr-un flashback), Sang-hoon a asistat la moartea surorii şi a mamei sale, de ambele fiind responsabil tatăl său. Crescut în ură, el a devenit un bătăuş plătit şi un recuperator nemilos, care, orbit de furie, nu mai face diferenţa dintre duşmani şi aliaţi; cum tatăl, cuprins de remuşcări, şi-a ispăşit pedeapsa, el este acum victima favorită a lui Sang-hoon. Totuşi, relaţia sa platonică cu Yeon-hee (Kim Kkobbi), o liceancă avînd o situaţie familiară asemănătoare, îl îmblînzeşte pe protagonist şi îl apropie de sora sa vitregă şi de nepoţelul său, ba chiar şi de tatăl îndelung blestemat şi brutalizat. Însă în această lume a violenţei orice slăbiciune poate fi fatală... Personaje bine dezvoltate şi cu legături complexe între ele, interpretate de actori convingători, mai toate recurgînd la un limbaj foarte trivial (care nu exclude însă dragostea şi tandreţea), fie înclinate către violenţă nelimitată, fie sortite să fie veşnic victime, puse în situaţii conflictuale credibile, ce generează momente puternice de cinema - iată cum Yang Ik-June reuşeşte să-şi ţină spectatorii "cu sufletul la gură" peste două ore.

Un alt film care a primit un Tigru la Rotterdam, producţia iraniană Be Calm and Count to Seven, marchează debutul lui Ramtin Lavafipour, un alt cineast promiţător (la fel, regizor, scenarist şi producător). Şi aici este analizată relaţia fiu-tată, numai că acesta din urmă este absent tot filmul, aşa că este substituit. Motu (Omid Abdollahi) e un adolescent sărac, trăind într-un sătuc de pe coasta sudică a Iranului. Cum peştele e pe sfîrşite, tradiţionalul mod de viaţă al oamenilor de aici s-a schimbat: ei nu mai trăiesc din pescuit, ci din contrabandă şi chiar din trafic de oameni. Motu, deşi se pricepe la scufundarea după perle şi visează să ajungă un fotbalist celebru precum idolul său Ronaldinho, este nevoit să participe la aceste operaţiuni ilegale, pentru a-şi întreţine mama însărcinată şi sora pînă la întoarcerea tatălui, dispărut recent pe mare. Băiatul se împrieteneşte cu intermediarul contrabandiştilor (Heydayat Hashemi), însă existenţa sa aparent calmă e dată peste cap de vestea că unul dintre cadavrele găsite pe celălalt mal ar putea fi cel al tatălui său. Un film cu ritm lent, în deja bine-cunoscutul stil cvasidocumentaristic, în care momentele lirice sînt alternate cu cîteva secvenţe tensionate (urmăriri pe plajă), filmate cu camera dinamică, Be Calm and Count to Seven are o atmosferă şi o emoţie greu de uitat.

Al treilea Tigru i-a revenit tot unui regizor debutant, turcul Mahmut Fazil Coşkun, pentru Wrong Rosary; trebuie amintit că anul acesta "tînărul cinema turcesc" a beneficiat de o secţiune specială în cadrul festivalului de la Rotterdam. Filmul premiat prezintă poveştile întretăiate ale unor oameni singuri din metropola Istanbul: un muezin sosit de la ţară, o jună orfană ce doreşte să devină călugăriţă catolică şi un bătrîn anticar, cu trecutul învăluit în mister. Să prezinţi fără să judeci diferenţele religioase dintr-o ţară în care disputele, deseori violente, pe asemenea teme sînt la ordinea zilei - iată un mare merit, chiar dacă extraestetic, al debutului lui Mahmut Fazil Coşkun.


Alte filme remarcate

Mi-au mai plăcut, dintre lungmetrajele intrate în competiţie, canadianul À l'ouest de Pluton de Henry Bernadet şi Myriam Verreault (un film sensibil şi inteligent despre adolescenţii din Quebec, cu personaje interpretate de neprofesionişti, asemănător ca atmosferă, subiect şi stil cu American Graffiti şi Paranoid Park), coproducţia franco-daneză Sois sage de Juliette Garcias (un film senzorial avînd o protagonistă ataşantă, dar misterioasă, care ascunde de fapt un secret de familie teribil) şi taivanezul No puedo vivir sin ti de Leon Dai (o dramă foarte emoţionantă, cu un aer neorealist, despre puternica legătură dintre un tată singur şi sărac şi fetiţa sa, care îi este luată de instituţiile statului).

Premiul juriului FIPRESCI a ajuns la Blind Pig who Wants to Fly, debutul cineastului indonezian Edwin. Un film caleidoscopic (dar mai degrabă haotic) despre cîţiva reprezentanţi ai minorităţii chineze din Indonezia, dintre care se desprinde Linda, o tînără mare amatoare de petarde. La fel cum Wong Kar-Wai folosea odinioară California Dreamin' (The Mamas and the Papas), Edwin reia obsesiv hitul lui Stevie Wonder, I Just Called to Say I Love You, îngînat de personaje în cele mai bizare situaţii.

Premiul publicului KPN şi premiul juriului tînăr (MovieSquad) i-au revenit lui Slumdog Millionaire de Danny Boyle, care a strîns deja patru Globuri de Aur şi zece nominalizări la Oscar. Premiul Dioraphte, destinat celui mai bine primit film dintre cele finanţate de festival (prin Fondul Hubert Bals), a ajuns la cineastul etiopian Haile Gerima pentru filmul Teza, prezentat în premieră mondială în competiţia de la Veneţia. În fine, premiul KNF a fost cîştigat de Tony Manero (Chile - Brazilia) de Pablo Larraín, un film excelent cu un protagonist absolut detestabil. Festivalul de la Rotterdam a primit în total anul acesta - la proiecţii, expoziţii, evenimente şi spectacole live - nu mai puţin de 341.000 de vizitatori.


Români la Rotterdam

Cea de-a 26-a ediţie a pieţei de coproducţii CineMart (25 - 29 ianuarie 2009), organizată anual în cadrul festivalului de la Rotterdam, a prezentat 36 de proiecte noi, alese de organizatori dintre cele aproape 500 de proiecte înscrise în competiţie; la CineMart, realizatorii (regizori şi producători) au şansa de a întîlni potenţiali parteneri financiari pentru noile lor filme. Marţi după Crăciun, cel mai recent proiect al lui Radu Muntean (Furia, Hîrtia va fi albastră, Boogie), cu scenariul scris în aceeaşi formulă ca şi ultimele sale două lungmetraje (Alexandru Baciu, Radu Muntean şi Răzvan Rădulescu), a fost şi el prezentat la CineMart, alături de proiectele multor cineaşti importanţi din întreaga lume (Zhang Yuan, Erik Skjoldbjærg, Ruben Östlund, Celina Murga etc.).

De asemenea, Boogie a fost inclus într-o secţiune necompetiţională a festivalului, la fel ca şi scurtmetrajul Megatron al lui Marian Crişan; ambele filme au avut deja un impresionant traseu festivalier internaţional. Tot pentru CineMart au mai fost prezenţi la Rotterdam producătoarea Ada Solomon şi regizorul Adrian Sitaru (Pescuit sportiv). O dovadă că, deşi reprezentanţii Noului Cinema Românesc, graţie marilor succese recente, se concentrează acum asupra festivalurilor de clasa A (Cannes, Berlin, Veneţia sau Locarno), festivalul olandez, în cadrul căruia Sinişa Dragin cîştiga un Tigru în 2002, cu debutul său, În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură, rămîne o destinaţie importantă pentru cineaştii noştri.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film, Rotterdam, 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihai Fulger


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer