Miercuri, 18 februarie 2009, ora 13.30, la Centrul de Presa al SRR, se va sărbători împlinirea a 80 de ani de la transmiterea primei piese de teatru la microfon.
La acest eveniment vor participa mari nume ale scenei româneşti, actori care şi-au unit destinele cu Teatrul Naţional Radiofonic, personalităţi ale vieţii culturale şi reprezentanţi ai celor mai importante instituţii de cultură din România.
Cu acest prilej Editura "Casa Radio" va lansa volumul: Mihai Zirra, Am ales Teatrul Radiofonic, ce reuneşte memoriile inedite ale binecunoscutului regizor, considerat unul dintre întemeietorii Teatrului Naţional Radiofonic.
Teatrul radiofonic are aproape aceeaşi vechime cu Radioul românesc. La mai puţin de patru luni de la inaugurarea postului public de radio (1 noiembrie 1928), în 18 februarie 1929 se transmitea prima piesă de teatru la microfon, Ce ştia satul de V. Al. Jean, avându-i în rolurile principale pe Maria Filotti şi Romald Bulfinski de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Anunţând-o, revista Radiofonia menţionează fără echivoc: "În Broadcastingul românesc producţiunea aceasta trebuie subliniată fiind prima încercare de a da teatru în studio." Revista publică şi fotografia lui V. Al. Jean, cu legenda: "autorul primului teatru radiofonic".
Citiţi un fragment din cartea Am ales Teatrul Radiofonic, semnată de Mihai Zirra.
Citiţi prefaţa lui Victor Crăciun şi postfaţa Iuliei Popovici la cartea Am ales Teatrul Radiofonic, semnată de Mihai Zirra.