Minţi diabolice - Murder by Numbers

Să înceapă jocul minţii!

Atunci cînd cadavrul unei femei este găsit în pădurea din apropierea unui rîu, energicul detectiv Cassie Mayweather (Sandra Bullock) şi noul său partener, Sam Kennedy (Ben Chaplin) sînt desemnaţi să rezolve cazul. Aceasta este premiza filmului Murder by Numbers, un thriller psihologic regizat de versatilul Barbet Schroeder (Reversal of Fortune, Single White Female). Hotărâtă să dezlege misterul unei oribile şi aparent gratuite crime, Mayweather îşi urmează instinctul şi microsopicele dovezi, concentrîndu-şi investigaţia asupra a doi adolescenţi: Justin Pendleton (Michael Pitt), un tocilar genial şi neînţeles şi Richard Haywood (Ryan Gosling), un copil de bani gata, arogant şi care "te face din vorbe".

Chiar de la început, publicul află că perechea stranie a format o alianţă secretă pentru a împinge la extreme barierele moralităţii şi a comite crima perfectă, experimentînd astfel libertatea absolută. De Mayweather şi de Kennedy, care se află la primul lui caz de omor, depinde acum totul. Ea se îngroapă în muncă, încercînd să uite traumele trecutului, încăpăţînîndu-se să ignore profilurile stereotipe şi refuzînd să se lase păcălită de dovezile evidente. Încet, dar sigur, adevărul începe să iasă la suprafaţă, însă Mayweather trebuie să se confrunte nu numai cu ucigaşii ci să se lupte şi cu proprii demoni. Mai mult, ea este atrasă de cei doi puşti într-un joc mortal de-a şoarecele şi pisica.

Inspirat din celebrul caz al lui Leopold şi Loeb (ca şi alte doua filme, Compulsion şi Swoon), un tandem amoral şi hiper-inteligent care, în anii '30, a făcut un infam pact ucigaş, Murder by Numbers îşi asumă riscuri şi cîştigă: în loc să se joace cu spectatorul, manipulează personajele. Noi (publicul) avem informaţii pe care ei (eroii) şi le doresc cu disperare şi îi privim cum se duelează în direcţii greşite.

Pentru Haywood, Pendleton e o alegere bună ca partener de crimă. Acesta e un gigant intelectual cu abilităţile sociale ale unui Norman Bates. Vecinii l-ar putea descrie ca un băiat liniştit, introvertit. Însă nu Pendleton îi dă detectivului probleme emoţionale. Problema ei e Haywood. Comportamentul şi falsitatea lui sînt suficiente s-o facă să-şi reamintească trecutul hăituitor.

O greşeală frecventă făcută de filmele poliţiste este că toţi "jucătorii" sînt perfecţi. Ucigaşilor li se dă abilitatea psihică de-a anticipa manevrele detectivilor. Anchetatorii se transformă în versiunile tehno ale lui Sherlock Holmes. Însă în acest film toţi protagoniştii sînt foarte umani. Până şi durul Haywood are momente de pură panică.

Firea respingătoare a lui Pendleton are rădăcini în nişte probleme sociale foarte reale. În ciuda meticuloasei planificări, ucigaşii greşesc. Bullock e o poliţistă grozavă, dar ceea ce o face credibilă sînt adîncile ei răni sufleteşti. Bagajul său emoţional e atît de greu, că aproape o vedem cum se dezintegrează într-una dintre confruntările cruciale cu Haywood.

Pentru Bullock, acest rol nu e unul deloc uşor - ea trebuie să lupte contra drăgălăşeniei ei înnăscute şi să interpreteze o femeie cam antipatică, dar profund reală.

Personajele tridimensionale, captivantul joc psihologic şi interpretările credibile (să spunem că Gosling şi Pitt sînt unii dintre cei mai extraordinari actori ai noii generaţii, căliţi la şcoala filmului independent) sînt elementele ce distanţează filmul de atîtea făcute cu toptanul.