Dacă Brendan Fraser n-ar arăta de parcă s-ar fi aşezat ta-su din greşeală pe el când era mic - sau, conform unei sintagme de-acum patruzeci de ani şi mai bine, dacă n-ar avea mutra aia de bidon turtit, plus cei doi scârlionţi simetrici în locul clemelor temporale ale monstrului lui Frankenstein (care oricum erau mai şic), nu i-ar mai lipsi decât o fărâmiţă de talent ca să fie şi el cât de cât privibil. Aşa, însă, suntem nevoiţi să sperăm că, după cum la filmul lui anterior, Journey to the Center of the Earth, ne dădeau ochelari ca să vedem 3-D, poate-or inventa unii şi nişte ochelari cu filtre care să-l înlocuiască Brendan cu... oricine, de la Drujnikov până la Florin Călinescu, astfel încât să putem vedea şi noi, netulburaţi, povestioara asta care nu-i rea deloc.
Sunt imposibil de ocolit asemănările cu Last Action Hero - acelaşi truc al personajelor care pendulează între realitate şi diversele tărâmuri ale ficţiunii; acolo proveneau din filmele de pe ecranul cinematografului, cu ajutorul biletului magic, iar aici, din cărţile pe care le citesc insoliţii "Silver-tongues" (pe româneşte, "Limbi-de-aur" - că, nu-i aşa, "silver" înseamnă "aur" la noi, măcar în subtitluri, dacă nu şi-n limba noastră ca un fagure de miere), cu darul lor de a transpune în realitate lucrurile despre care citesc (obiecte, personaje, întâmplări...)
Preluând romanul Corneliei Funke, scenariul lui David Lindsay-Abaire e în genere corect construit, ingenios şi antrenant, deşi uşor dezordonat per ansamblu şi cu destule elemente previzibile care puteau fi evitate. Remarcabil de adecvată scriptului, şi la bine şi la rău, e regia lui Iain Softley (ajuns la al cincilea film în cincisprezece ani - aici şi producător), care urmăreşte povestea cu un simţ narativ vioi şi coerent, ba chiar şi cu fior liric, oricât ar fi de răsuflat finalul cu pupat toţi piaţa sat sinistru munte (nu numai răsuflat, ci chiar lungit, că boala finalurilor câte cinci la rând e grea şi macină adânc). Paginează frumos ambianţele de basm, se mişcă dezinvolt prin contextele realist-contemporane, mai scapă câte-un kitschuleţ pe ici, pe colo, devine cam confuză şi stufoasă pe alocuri (mai ales în secvenţele de acţiune) - pe scurt, îşi face datoria acceptabil.
Din casting, considerând că filtrul antifraserian a funcţionat, se remarcă Helen Mirren, frustrant de sub-folosită într-un rol care chiar din scriitură oferea incomparabil mai mult, şi Eliza Hope Bennett, o adolescentă destul de promiţătoare, deşi nu din cale-afară de avantajată fizionomic. În rest, nimic remarcabil - nici la nivelul distribuţiei, nici la celelalte. Fanii Corneliei Funke se declară în mod previzibil dezamăgiţi, mai ales în privinţa finalului, dar spectatorii care văd filmul "pe loc gol" vor avea satisfacţia unui divertisment fantezist uşor, onest şi întru totul agreabil.
4 martie, 2009, h. 01:00-01:40
Bucureşti, România